Taxa de poluare pentru autovehiculele second-hand. Cum ne apărăm de un act normativ naţional care încalcă legislaţia europeană?
Taxele şi impozitele au reprezentat în România, aproape întotdeauna, subiectul a numeroase dispute între cetăţean şi stat, instanţele de judecată fiind deoseori sesizate pentru a se pronunţa în acest sens. Campioana absolută a acestor dispute a fost şi încă este taxa de poluare pentru autoturismele second-hand.
Ce reprezintă această taxă şi când se naşte obligaţia de plată a acesteia?
Taxa de poluare – astfel cum se arăta în nota de fundamentare a Guvernului României – a fost instituită în scopul asigurării protecţiei mediului prin realizarea unor programe şi proiecte pentru îmbunătăţirea calităţii aerului şi pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislaţia comunitară în acest domeniu, ţinând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene.
Obligaţia de plată a taxei se naşte, conform art. 4 din OUG nr.50/2008, cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România sau la repunerea în circulaţie a unui autovehicul, în anumite situaţii expres prevăzute de actul normativ. De curând însă, OUG 50/2008 privind taxa de poluare pentru autovehicule a fost catalogată de către Curtea Europeană de Justiţie ca încălcând legislaţia europeană în vigoare.
În traducere liberă, România, ca stat membru al Uniunii Europene NU poate să dispună (a se observa că este o dispoziţie imperativă) instituirea unei taxe şi obligarea cetăţenilor la plata acesteia la momentul primei înmatriculări în ţara noastră a unui autoturism achiziţionat din Germania, spre exemplu, în condiţiile în care prin această măsură este descurajată înmatricularea unor autoturisme achiziţionate din alte state membre, fără a fi însă descurajată înmatricularea unor autoturisme având aceleaşi caracteristici de vechime şi uzură, achiziţionate din România.
Care sunt demersurile ce pot fi întreprinse pentru recuperarea contravalorii taxei deja achitate?
Pe cale de consecinţă, o astfel de taxă de poluare, achitată pentru un astfel de autovehicul, fiind stabilită şi impusă în baza unei formule de calcul regăsită în forma iniţială a OUG nr. 50/2008 – declarată deja de către Curtea Europeană de Justiţie ca fiind contrară legislaţiei europene – trebuie să fie restituită plătitorului.
Dar, în condiţiile în care, în mod evident, statul nu are niciun interes în acest sens, persoanele care au plătit aceste taxe trebuie să aibă în vedere necesitatea întreprinderii unor demersuri multiple pentru a reintra în posesia acestor sume. Toate aceste demersuri au în vedere, variabil sau invariabil, parcurgerea unei proceduri prealabile.
Ce înseamnă această procedură prealabilă?
Taxa de poluare fiind achitată în baza unui act administrativ fiscal (astfel cum este definită Decizia de calcul a taxei de poluare de art.41 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală), o contestare a acestuia din urmă de către persoana care consideră că a fost lezată în drepturile sale prin acel act administrativ fiscal trebuie să fie fundamentată pe dispoziţiile art.205-209 din Codul de Procedură Fiscală.
O scurtă analiză a conţinutului acestor articole relevă faptul că această contestaţie, formulată în scris, referitoare la suma stabilită de către organul fiscal în actul administrativ fiscal atacat, trebuie să cuprindă, obligatoriu, datele de identificare ale contestatorului, obiectul contestaţiei, motivele de fapt şi de drept; dovezile pe care se întemeiază, semnătura contestatorului sau a împuternicitului acestuia, precum şi ştampila în cazul persoanelor juridice. Această contestaţie se depune la organul fiscal al cărui act administrativ este atacat, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancţiunea decăderii şi nu este supusă taxelor de timbru.
Dispoziţiile Codului de procedură fiscală trebuie interpretate în lumina prevederilor art. 7 din OUG 50/2008, care a instituit principiul potrivit căruia “stabilirea, verificarea, colectarea şi executarea silită, inclusiv soluţionarea contestaţiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind “Codul de Procedură Fiscală 2007 – Guvernul României” Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”.
Este instituită astfel o procedură prealabilă, care trebuie raportată la dispoziţiile art.7 din Legea nr. 554/2004 – Legea contenciosului administrativ – potrivit cărora “înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia”.
Ce putem face în situaţia în care procedura prealabilă nu conduce la restituirea sumei achitate cu titlu de taxă de poluare?
Decizia de soluţionare a contestaţiei, în situaţia în care este nefavorabilă, poate fi atacată, pe calea unei cereri adresate instanţei de judecată – Tribunalul – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal.
Acestă cerere trebuie să fie formulată în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice – Direcţia Generală a Finanţelor Publice – Administraţia Finanţelor Publice şi să aibă ca obiect atât anularea dispoziţiei emise de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice – Administraţia Finanţelor Publice, cât şi obligarea acesteia la restituirea sumei reţinute cu titlu de taxă pentru autoturisme şi autovehicule (cu dobânda legală aferentă).
Concluzionând, trebuie arătat faptul că persoana nemulţumită de modul de calcul sau de însăşi aplicarea acestei taxe are obligaţia de a formula, în prealabil, contestaţie, o cerere de restituire făcută în lipsa dovezii exercitării procedurii prealabile urmând a fi catalogată de către instanţa de judecată ca fiind inadmisibilă.
Soluţia instanţei de fond – a Tribunalului în cazul de faţă – este supusă căii de atac a recursului. Numai după obţinerea unei hotărâri definitive şi irevocabile persoana iniţial lezată în drepturile sale prin acel act administrativ fiscal va putea beneficia de dreptul de restituire a sumei reţinute cu titlu de taxă pentru autoturisme şi vehicule.
Cristian Winzer
Avocat asociat la
„DĂNILĂ, PETRE & ASOCIAȚII”
Societate civilă de avocați
