Strat peste strat peste strat de camuflaj ascund viitoarea Skoda Scala, mașina cu care constructorul din Mlada Boleslav dă atacul în clasa compactă. Scala va înlocui modelul Rapid, break și limuzină.
Skoda Scala va primi platforma MQB A0, pe care sunt construite mașinile mici ale Grupului Volkswagen, cum ar fi Volkswagen Polo, Audi Q2 și Volkswagen T-Cross, care urmează să fie prezentat mâine.
Cinci opțiuni de motorizare vor fi disponibile în gamă, toate echipate cu sistem start/stop, filtru de particule și sistem de recuperare a energiei la frânare. Un motor de 1.0 litru cu trei cilindri și un motor de 1.5 litri, cuplate la transmisii manual cu cinci sau șase trepte sau automată cu șapte trepte și dublu ambreiaj, vor fi la dispoziția clienților.
Farurile și stopurile LED vor fi opționale, iar mașina va primi sistemele de siguranță dezvoltate de grupul auto german.
Cehii au dezvăluit și dimensiunile viitoarei Scala, care măsoară 4.362 mm în lungime și 1.793 mm în lățime, având un ampatament de 2.649 mm și o înălțime de 1.471 mm. la interior, producătorul promite spațiu similar celui oferit de Skoda Octavia și unul dintre cele mai mari portbagaje din clasa sa, 467 de litri, ajungând la 1.410 litri atunci când bancheta este rabatată.
Un ecran de 9.2 inci (opțional de 10.25 inci) va reda funcțiile sistemului multimedia și va oferi posibilități de conexiune.
“Deschidem un capitol nou în segmentul mașinilor compacte de la Skoda”, anunță CEO-ul companiei, Bernhard Maier, care spune că Scala va fi un produs complet nou.
Scala va intra în producție în cea de-a doua jumătate a anului viitor.