Mercedes-AMG GT 63 S este cea mai rapidă mașină cu 4 locuri la Nurburgring

Mercedes-AMG GT 63 S este cel mai rapid coupe cu 4 uși la Nurburgring 3

Mercedes-AMG GT 63 S este cea mai rapidă mașină cu 4 locuri pe celebrul circuit de la Nurburgring. În mod surprinzător, Mercedes evită să o numească “cea mai rapidă limuzină cu 4 uși”, dar și “cel mai rapid coupe cu 4 uși”, pentru ca recordul său să nu se bată cap în cap cu altele deținute de rivali.

Cea mai puternică versiune a coupe-ului cu 4 uși, Mercedes-AMG GT 63 S, a parcurs un tur de circuit în 7 minute și 25,41 de sutimi. La volan s-a aflat unul dintre inginerii diviziei de dezvoltare de la AMG, Demian Schaffert.

Citește și:

Noul Lamborghini Aventador SVJ doboară recordul de viteză de la Nurburgring

Timpul obținut de GT 63 S este puțin mai bun decât cel reușit de Mercedes-AMG SLS Black Series (7 minute și 25.67 de scunde) în august 2013 și aproape la fel de bun ca acelea ale hypercar-urilor Ferrari Enzo (7 minute și 25.21 secunde) și Lamborghini Aventador LP 700-4 (7 minute și 25 de secunde). Îl depășește însă, fără drept de apel, Jaguar XE SV Project 8, o ediție limitată produsă în doar 300 de unități, care, anul trecut, a parcurs un tur de circuit în 7 minute și 21.23 de secunde.

Citește și:

Alfa Romeo Stelvio QV, cel mai rapid SUV pe Nurburgring

Mercedes-AMG GT 63 S este pus în mișcare de un motor V8 de 4.0 litri cu 640 de cai putere și un cuplu de 900 Nm. De 3,2 secunde are nevoie bestia de la AMG să ajungă de pe loc la 100 km/h, în drumul său spre viteza maximă de 315 km/h.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top