Mai avem puțin de așteptat până la prezentarea noii generații Mazda 3. Modelul va debuta oficial în luna noiembrie în cadrul Salonului Auto de la Los Angeles.
Nu încape îndoială că Mazda a dezvoltat cu o grijă extremă motorul pe benzină Skyactiv X, care va lucra sub capota celei de-a patra generații a compactei japoneze.
Însă, probabil, designul viitoarei generații va ”lua fața” oricărei tehnologii, pentru că inginerii niponi vor duce la extrem filosofia ”kodo design”: liniile deja simple, elegante ale actualei generații vor fi și mai mult reduse, păstrând doar esențialul la un nivel imposibil de găsit la concurenți.
Cel puțin, asta se va întâmpla dacă versiunea de serie va păstra caracteristicile conceptului Kai prezentat în premieră la Salonul Auto din Tokyo.
Bazându-ne pe experiențele anterioare cu modelele Mazda, ne așteptăm ca versiunea de producție să păstreze liniile conceptului și să arate asemănător cu cea figurată în imaginile noastre. Un prim teaser ne-a demonstrat că sunt șanse să se întâmple acest lucru.
Acum Mazda publică un al doilea teaser cu noua Mazda 3 și lucrurile încep să fie tot mai clare.