Noua Toyota Corolla Sedan – Informații și fotografii oficiale

Noua Toyota Corolla Sedan - Informații și fotografii oficiale (7)

Noua Toyota Corolla Sedan – Informații și fotografii oficiale. Familia Corolla, aflată la cea de-a 12-a generație, este acum completă. Limuzina vine să completeze gama în care o așteptau de luni bune hatchback-ul și modelul Touring Sports.

După prezentarea hatchback-ului la Salonul Auto de la Geneva și a versiunii Touring Sports la Salonul Auto de la Paris, vine și modelul sedan.

Noua Toyota Corolla Sedan - Informații și fotografii oficiale (5)

Mașina vine cu o parte frontală îndrăzneață, care urmeaă filosofia de design Under Priority Catamaran a companiei. Grila a coborât și are acum un aspect tridimensional, conectând farurile subțiri, cu semnătură luminoasă nouă. Linia părții posterioare este cea a unui trapez inversat. Un ornament cromat unește cele două stopuri.

Cabina spațioasă, ergonomia tipică brand-ului, calitatea materialelor și tehnologia avansată continuă tradițiile familiei Corolla. Limuzina primește ampatamentul extins al versiunii Touring Sports de 2.700 mm, pentru a oferi spațiu generos la genunchi pasagerilor care iau loc pe banchetă.

Noua Toyota Corolla Sedan - Informații și fotografii oficiale (22)

Toyota instalează la bordul noii Corolla un ecran multimedia de 8 inci, un display de 7 inci și un head-up display de 10 inci.

Construită pe platforma TNGA GA-C (Toyota New Global Architecture) a companiei, Corolla Sedan primește un centru de greutate mai coborât, o caroserie cu 60% mai rigidă și o suspensie multilink oferită standard, care asigură manevrabilitate și stabilitate superioare.

Noua Toyota Corolla Sedan - Informații și fotografii oficiale (23)

În premieră pentru Corolla Sedan în Europa, modelul este disponibil cu motor de 1.8 litri, integrat într-un sistem de propulsie hibrid, care dezvoltă 122 CP. În gamă se regăsește și motorul pe benzină de 1,6 litri, care poate fi cuplat la o transmisie manuală cu șase trepte sau la o transmisie automată CVT. Acesta dezvoltă 132 CP.

Noua Toyota Corolla Sedan - Informații și fotografii oficiale (25)

Limuzina primește o serie generoasă de sisteme de siguranță active și pasivă în cadrul pachetului tehnologic Toyota Safety Sense. Pe listă se regăsește astfel, Pre-Collision System cu detectare a pietonilor, acum și pe timp de noapte, și detectare a bicicliștilor pe timp de zi. Cruise Control adaptive, Lane Departure Alert cu asistență la menținerea direcției, Road Sign Assist și Automatic High Beam Assist sunt, de asemenea, oferite standard.

Noua Toyota Corolla Sedan va fi produsă la uzina companiei din Turcia și va ajunge în showroom-uri în primul trimestru al anului viitor.

Noua Toyota Corolla Sedan - Informații și fotografii oficiale (8)

Corolla rămâne cel mai bine vândut model la nivel global, cu 46 de milioane de unități comercializate în 150 de țări, de la introducerea sa pe piață, în 1966.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top