Rivian R1T – Acesta este primul pick-up electric din lume

Rivian R1T (2)

Rivian R1T este primul pick-up de serie cu propulsie electrică din lume. Constructorul îl definește ca fiind un “Vehicul electric pentru aventură” și are o autonomie impresionantă: 643 de kilometri între două încărcări.

Rivian R1T își va face debutul la Salonul Auto de la Los Angeles, alături de un SUV electric construit de companie, care poartă denumirea R1S.

Rivian R1T (23)

Pentru că nu există un motor convențional, capota ascunde un portbagaj de 350 de litri. Există un spațiu de depozitare și sub bancheta din spate, dar și sub podeaua benei (200 de litri).

Sistemul de propulsie integrează patru motoare, fiecare trimițând cuplul către una dintre roți, ajungând la o cifră impresionantă de 14,000 de Newton metri (câte 3500 Nm pentru fiecare roată). Există trei baterii diferite, de 150 kWh, de 135 kWh și de 180 kWh., iar autonomia diferă în funcție de baterie. Astfel, cea din urmă asigură 643 de kilometri, cea intermediară 482 de kilometri, iar cea mică – 370 de kilometri.

Oricare dintre baterii se poate încărca în 30 de minute pentru o autonomie de 321 de kilometri, grație funcției de încărcare rapidă.

Viteza maximă a pick-up-ului electric construit pe platforma “Skateboard” a constructorului este de 201 km/h.

Rivian R1T (3)

Pick-up electric construit de compania care a preluat uzina Mitsubishi din Illinois măsoară 4.475 m în lungime, 2.105 m în lățime și 1.815 m în înălțime, având un ampatament de 3.450 m.

Consolele scurte, protecțiile din plastic de pe laterale și proporțiile robuste îi asigură caracterul practic și îndrăzneț. Îndrăznețe sunt și blocurile optice cu formă ovală și aspect „de stadion” privit de sus, cum spune constructorul, unite de o bandă luminoasă, care devine verde pe durata încărcării. În partea posterioară, o bandă luminoasă roșie, care se întinde pe toată lățimea vehiculului, joacă rolul de stopuri.

Rivian R1T (16)

Cabina lui R1T poate găzdui cinci ocupanți, cărora le oferă o atmosferă elegantă, cu detalii din lemn și alte materiale inovatoare, care se pot curăța cu ușurință.

Rivian va anunța și alte detalii despre primul pick-up electric la Salonul Auto de la Los Angeles.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top