Test drive DS 7 Crossback – Dacă aș fi pentru o zi președinte

Test drive DS 7 Crossback (7)

Nu e o geantă Louis Vuitton. Nu e nici vreo rochie Chanel. Nici măcar un parfum Givenchy. Este DS 7 Crossback, flerul francez care a primit roți și motor și toate detaliile haute couture care au avut loc între ele. Am luat la test mașina cu care merge președintele Franței, Emmanuel Macron: test drive DS 7 Crossback. Sunt președinte pentru o zi.

FOTO: Bogdan Paraschiv

Farurile sofisticate, DS Active LED Vision, cu trei romburi, seamănă cu niște candelabre de la operă. Opera este și “Inspirația” pe care primit-o mașina noastră, una dintre cele cinci disponibile, pe lângă Bastille, Rivoli, Faubourg și Performance Line. Îmi rog un coleg să pornească motorul, ca să văd cum formele rombice din sticlă cu aspect de cristal pivotează spectaculos, 180 de grade, reflectând o lumină violet. Oare are treabă colegul meu pe ziua de azi? Nu de alta, dar eu chiar aș sta toată ziua să văd mișcarea asta. Deși superbe, stopurile cu romburi tridimensionale nu au același efect, așa că revin la partea frontală, inspirată de conceptul Devine DS, prezentat în 2014 la Paris.

Test drive DS 7 Crossback

Secretul e în detalii la DS 7 Crossback. Obsesia pentru detalii care îți iau ochii, mințile și – speră constructorul francez – poate chiar banii din cont.

Dar da, colegul mai are și altă treabă decât să rotească faruri toată ziua, așa că urc la volan. Habar nu am de unde să pornesc mașina asta și simt că m-am rătăcit în Galeria Oglinzilor de la Palatul Versailles. Nope, nu merge nici dacă bați din palme. Nici dacă o rogi frumos. Îmi vine să caut tutorial pe YouTube: Cum pornești noul DS 7 Crossback?

Test drive DS 7 Crossback

Dar oh, la la! Râd de naivitatea mea: am găsit butonul. Era chiar la vedere, între ventilațiile centrale. Îl apăș și, deasupra lui, apare, luând poziție de drepți, ca la un salut milităresc, ceasul analog BRM R180. Ah, da, eu, președintele de o zi, primește salutul. Acesta este cronometrul meu de astăzi, numără invers timpul pe care îl mai am cu exclusivistul 7.

Cum este interiorul SUV-ului care vine cu 4 metri și 57 de centimetri de “je ne sais quois”? Este atât de “oh la la” și atât de departe de perfecțiunea cinică a […]

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top