Aventura second-hand: Nu te lăsa păcălit!

Achiziționarea unui automobil rulat poate fi un drum plin de peripeții dacă alegi să te ghidezi doar în funcție de cel mai mic preț. Merită riscurile?

Am un prieten care de cateva luni se afla in cautarea unui automobil rulat a carui valoare sa nu depaseasca 10.000 de euro. Nu are o imagine bine conturata despre cum ar trebui sa arate viitoare lui masina asa ca ma suna destul de des cu oferte din cele mai variate. Acum doua saptamani credea ca a gasit masina ideala, un Seat Leon 2.0 TDI 140 CP, cu o vechime de doi ani si aproape 40.000 de km la bord.

Pretul era sub nivelul pietei, pozele aratau bine, asa ca a pus mana pe telefon si a stabilit o intalnire.  Zis si facut, o zi mai tarziu eram amandoi fata in fata cu masina. Nici nu am ajuns bine si Gigi (vanzatorul) deja gesticula nevoie mare pe langa masina cu o prezentare ce ar fi facut gelos orice om de vanzari cu vechime. Doi prieteni de-ai lui Gigi, baieti tacuti, se aflau si ei prin zona pentru a se asigura probabil ca suntem niste cumparatori de buna credinta.

Discursul urma un tipar bine definit, masina era impecabila, iar pretul atat de mic incat daca ar fi scazut din el ar fi insemnat sa aduca bani de acasa. De-a lungul anilor am participat la atat de multe conversatii de acest gen incat am ramas cu impresia ca acesti baieti destepti au invatat la aceeasi scoala de perfectionare. Desigur, Gigi mai avea vreo 3 masini la vanzare in cazul in care ne interesa diversitatea.

Am ales totusi sa ne concentram pe Leon. Un mic tur de recunoastere si am observat ca proprietarul masinii nu era cel mai talentat la parcari. Cu exceptia portierelor fiecare panou de caroserie avea cate un semn de buna purtare, unele superficiale altele care au perforat stratul de vopsea. Nici jantele nu se prezentau neaparat mai bine.

Ca de obicei Gigi avea un raspuns pentru fiecare doleanta. Fostul proprietar ar fi fost o femeie, si doar stim cu o totii axioma legata de manvrele de parcare si sexul feminin. Atunci cand i-am spus ca modul in care arata o masina spune multe despre cum a fost intretinuta s-a suparat evident si mi-a raspuns taios ca daca vreau o masina noua sa ma duc in showroom.

Ca un sfat, nu faceti greseala de a accepta toate defectele unei masini doar pentru ca a fost rulata. Rularea unei masini implica uzura nu neaparat si defectiuni. Spre exemplu nu te poti astepta ca o masina rulata sa aiba lacul intact sau acea stralucire de masina noua, dar de aici pana la caroseria zgariata cap coada e drum lung. Imbinarile sunt o alta zona care necesita atentie, daca panourile de caroserie nu se potrivesc la linie e posibil ca masina sa fi fost accidentata mai serios.

Atunci cand a vazut ca m-am intristat un pic Gigi mi-a propus o rezolvare miraculoasa. Sa cumpar masina si sa o repar pe CASCO, ca doar asiguratorii sunt obisnuiti sa repare fara sa puna intrebari. Din pacate pentru el eu stiu foarte bine cum functioneaza politele de asigurari si ca acest scenariu nu este decat o diversiune fantezista.

Am dat din cap si am trecut mai departe. M-am asezat inauntru sub privirile insistente ale lui Gigi, care renuntase la subtilitati si ma intreba direct daca am de gand sa cumpar sau doar am venit sa ma uit. Se pare ca era obisnuit cu oamenii care vin la el si cumpara o masina dupa cinci minute iar eu eram un tip nehotarat care deja ii irosisem un sfert de ora din viata. Pentru o masina cu o vechime de doi ani si un numar relativ mic de km interiorul prezenta semne avansate de uzura.

Atunci cand te urci intr-o masina rulata primele elemente la care trebuie sa te uiti sunt volanul, schimbatorul si scaunului soferului. Daca sunt foarte uzate e cazul sa iti faci griji legate de numarul real de kilometri. Unii vanzatori au obiceiul de a spala interiorul cu putin timp inainte de prezentare pentru a ascunde o parte din ele sau de a revopsi insertiile din plastic cele mai supuse uzurii. Vechimea in ani a unui automobil limiteaza doar pana la un punct numarul de km care pot fi rulati, exista unii soferi care acopera peste 40.000 de km intr-un an.

Nici nu ma asezasem bine in scaunul soferului si Gigi a intrat in detalii. Lista de dotari evocata ar fi facut un A6 sa roseasca, bi-xenon adaptiv, climatronic cu doua zone, scaune cu racire, sistem audio Hi-Fi, jante din aliaj pe 18″, parktronic (nu exista asa ceva la Seat), pachet sport si lista ar fi continuat daca nu l-as fi oprit pentru cateva lamuriri. Avantul lui Gigi era laudabil, doar ca nu si justificat.

O mare parte din lista de dotari enumerate nu era decat in imaginatia lui Gigi, dar am preferat sa nu ii stric dispozitia cu adevarul. Cel mai simplu de observat a fost lipsa instalatiei de xenon si a racirii in scaune (modelul in cauza avea doar incalzire). Cat despre parktronic, un sistem propriu Mercede-Benz nici nu am mai adus aminte. Pe ce se baza foarte probabil Gigi era ca majoritatea clientilor nu stiu cum functioneaza aceste sisteme asa ca de unde ar stii cum arata?

Desigur unele lucruri erau cat se poate de elementare: spre exemplu in cazul jantelor pe 18″ trebuia doar sa consulti talonul pentru a observa ca anvelopele erau pe 17″. Am trecut si asta cu vederea ca sa nu ii stric discursul bine fundamentat.

Vanzatorii de masini de ocazie vorbesc mult si incearca sa treaca foarte repede peste toate detaliile masinilor. Numarul mare al dotarilor enumerate convinge de multe ori clientii fara experienta ca vor cumpara o masina ultra-dotata. Cumparatorul trebuie sa stie cum arata si cum functioneaza fiecare dotare in parte. Ideal ar fi sa vii cu cineva care a folosit aceste sisteme pentru a verifica odata daca ele sunt prezente si, la fel de important, daca ele functioneaza.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top