Proiectul pentru “Autostrada Estului”, aprobat tacit de Senat

autostrada

Senatul a adoptat tacit proiectul legislativ privind construcţia şoselei de mare viteză, “Autostrada Estului”, pe traseul Galaţi – Brăila – Buzău – Ploieşti.

Potrivit iniţiativei, construcţia şoselei de mare viteză urmează a fi finanţată de la bugetul de stat, dar şi din credite externe sau fonduri europene, având ca termen de finalizare patru ani de la aprobarea proiectului din Parlament

Iniţiativa legislativă aparţine deputatului Cătălin Cristache, în opinia acestuia autostrada având potenţialul de a deservi peste 2 milioane de români şi de a ajuta zona de sud-est a ţării, aflată într-un proces avansat de dezindustrializare, sărăcire şi depopulare.

“Efectele realizării acestui proiect de infrastructură ar fi colosale atât în plan economico – social, cât şi din perspectivă strategică în garantarea securităţii naţionale. Estimarea mea este că ar putea genera peste 50.000 de locuri de muncă, o creştere a PIB-ului zonei cu aproape 20% în primii 5 ani de funcţionare a autostrăzii, un avans considerabil al nivelului de trai al populaţiei şi posibile investiţii industriale de câteva sute de milioane de euro. Mai mult, având în vedere potenţialul navigabil al Dunării, am avea în sfârşit o infrastructură capabilă să lege fluviul care străbate România de sistemul de autostrăzi, oferind perspective uriaşe privind comerţul”, şi-a argumentat deputatul Cătălin Cristache demersul legislativ.

 

Citiţi articolul integral pe www.floteauto.ro

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top