Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) a anunţat că au fost aprobaţi indicatorii tehnico-economici pentru realizarea pasajului suprateran în zona Andronache – Închidere Inel Median, valoarea proiectului fiind de 42 de milioane de euro.
Proiectul vizează construirea unui pasaj denivelat superior peste calea ferată Bucureşti – Constanţa, amenajarea acceselor pentru riverani şi zone de întoarcere sub pasaj.
Lucrările se vor defăşura de la intersecţia Şos.Andronache cu Intrarea Andronache, până la intersecţia dintre Bd. Eroilor cu Str. Ardealului şi Str. Popasului (Voluntari)
“Pasajul suprateran face parte din inelul median de circulaţie în zona de Nord. Proiectul presupune amenajarea carosabilului cu patru benzi de circulaţie, trotuare, iluminat public, precum şi devierea/relocarea reţelelor de utilităţi. Odată realizat, pasajul va contribui la fluidizarea circulaţiei în zonă, cu efecte directe asupra scăderii nivelului de noxe”, a afirmat primarul general, Gabriela Firea.
Citiţi articolul integral pe www.floteauto.ro