Taximetriștii au aruncat cu ouă în șoferii de taxi care erau la muncă, în trecere prin Piața Victoriei, acolo unde a avut loc protestul transportatorilor. Poliția va lua măsuri împotriva turbulenților.
Aproximtiv 5.000 de taximetriști au protestat ieri în Piața Victoriei. Doi dintre aceștia au fost sancționați pentru că au aruncat cu ouă într-o mașină de taxi care transporta clienți, fără să participe la protestul COTAR. Cei doi și-au arătat astfel nemulțumire față de taximetristul care nu participa la protest.
Forțele de ordine i-au identificat pe turbulenți și i-au amendat. Este vorba despre doi bărbați de 28, respectiv 43 de ani, care au fost sancționați cu câte 5000 de lei.
Jandarmii au intervenit și pentru a aplana un conflict izbucnit între un protestatar și un șofer care tranzita Piața Victoriei și care a arătat semne obscene. Și cei doi au fost sancționați: protestatarul a primit avertisment scris, iar conducătorul auto va trebui să plătească o amendă în valoare de 500 de lei.
Mai multe despre protestul taximetriștilor, aici: Centrul Capitalei blocat. Restricții de circulație
Sursă foto: HotNews.ro