Cât a plătit un localnic din Teiuș ca să zidească o Dacia Logan în zidul casei?

B1 Dacia Logan

Un localnic din Teiuș și-a zidit mașina, o Dacia Logan, în zidul casei, la etajul 1. Omul a avut nevoie de autorizație de construcție, așa că a pus la cale un proiect, dezvăluie Adevărul.

Proiectul mai puțin conventional menționa “amplasarea a o jumătate de mașină în scop banner 3D pe perete către curte”. Curtea este chiar pe DN-1, așa că “banner-ul” tridimensional, pe care l-am prezentat zilele trecute, îi amuză zilnic pe cei care trec pe acolo.

Vasile Teasc din Teiuș, județul Alba, a cumpărat piesele acestei… “opere de artă” la mâna a doua. A ales o Dacia Logan pentru că era cea mai ietină variantă dintre toate mașinile disponibile pe piața second hand. 6.000 de lei l-a costat pe domnul Teasc întregul proiect.

Vehiculul este sprijinit de un cadru metalic și prins cu șapte tije filetate de aproximativ 60 de centimetri lungime. O macara a ridicat Logan-ul la etajul 1 al casei.

Și primarul a fost suprins să vadă mașina de la etaj: ”Obţinerea avizelor unei astfel de lucrări nu este aşa un lucru simplu şi durează o perioadă destul de îndelungată. Această iniţiativă se întinde de cel puţin un an. Până la urmă a reuşit să-şi îndeplineacsă dorinţa”, a declarat Mirel Vasile Hălălai, primarul oraşului Teiuş.

Citește mai multe pe www.adevărul.ro

 

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top