Dacia electrică începe să devină realitate! Cu nume încă neconfirmat, viitorul EV va fi prima mașină cu emisii zero din istoria constructorului de la Mioveni.
Designul primului model electric de la Dacia va fi inspirat de Renault City K-ZE, mașina construită în China pentru China și prezentată luna trecută la Salonul Auto de la Shanghai.
Dacia își păstrează valorile care i-au făcut modelele ultra-populare la nivel global. Așa că viitoarea mașină electrică made in Romania va fi printre cele mai accesibile modele cu emisii zero, poate chiar cel mai accesibil. Prețul de pornire ar putea fi de aproximativ 20.000 de euro, dar subvențiile acordate de autorități vor reduce semnificativ această sumă.
Un preț accesibil nu va permite o baterie de mare capacitate, așa că autonomia viitoarei electrice de la Dacia nu va fi una impresionantă. Aceasta ar putea fi în jurul valorii de 200 de kilometri, parcurși între două încărcări. Durata de încărcare de la o priză domestică ar putea fi de 4 ore.
Prima Dacia electrică va primi ecran multimedia cu sistem de navigație, cameră de marșarier și aer condiționat automat.
Mașina, care va fi, cel mai probabil, un SUV de clasă mică, va beneficia de experiența Renault în domeniul electro-mobilității. Zoe este una dintre cele mai populare mașini electrice din Europa, alături de LEAF de la Nissan. Renault testează deja tehnologia de propulsie electrică folosind o caroserie improvizată de Duster.
Jurnaliștii francezi de la Cardisiac.com estimează că prezentarea oficială va avea loc în anul 2021, la Salonul Auto de la Frankfurt, iar lista de comenzi se va deschide la începutul anului 2022.