Proiecte secrete: Renault Zoe facelift și baterie mai mare

Renault Zoe facelift 2019

La șapte ani de la lansare, Zoe va trece în această toamnă printr-o schimbare importantă care se situează între o restilizare și o schimbare de generație. Vor fi operate câteva retușuri estetice dar mai importante sunt noutățile tehnice care includ printre altele și o baterie mai mare care va oferi o autonomie mai lungă.

Când Renault a lansat Zoe în 2012, piața de mașini electrice era aproape virgină. Anul acesta în februarie, Renault (fără Nissan) a înregistrat 200.000 modele electrice vândute în Europa din 2012 încoace.

Astăzi, la șapte ani după ce Alianța Renault-Nissan a câștigat pariul cu mașinile electrice, situația nu s-a schimbat cu mult pentru că putem număra pe degetele de la două mâini mașinile electrice care se pot cumpăra în momentul de față. Însă în viitorul apropiat vor debuta mult mai multe modele electrice care vor amenința poziția de lider a Alianței Renault-Nissan în domeniul electric. De aceea, a venit timpul ca Renault și Nissan să își pregătească apărarea.

Noul Zoe, care va fi prezentat în mai sau iunie și va intra în producție imediat, va fi disponibil la vânzare din toamnă. Din punct de vedere al modificărilor tehnice, poate fi considerat un model nou însă din punct de vedere stilistic este doar un facelift pentru că sunt puține modificări estetice. De aceea, îi spunem Zoe 1.5, noutățile tehnice anticipând evoluția și dezvoltarea unei viitoare generații complet noi.

Din informațiile neconfirmate ale colegilor de la Quattroruote, Zoe 1.5 va avea un nou motor electric în trei versiuni de putere, cu 90, 110 și 135 CP. Și mai importantă este apariția unei noi baterii care promite nu doar o încărcare mai rapidă ci și o capacitate mai mare.

Astfel, noua baterie în versiunea cea mai mare va oferi o autonomie WLTP de 400 km (300 km WLTP la actuala generație), mai mare decât cea de 340 km WLTP anunțată pentru Peugeot e-208 care dispune de o baterie de 50 kW. Zvonurile anunță și posibilitatea încărcării noii baterii și de la stațiile de curent continuu, în timp ce actuala baterie se putea încărca doar de la stații de curent alternativ unde dura o oră și 40 minute pentru a încărca 80% din baterie.

Din motive de costuri și timp, Zoe va continua să fie construit pe platforma actuală, noua platformă CMF-B utilizată pentru noul Clio și versiunile sale hibride urmând să fie introdusă la a doua generație Zoe. În viitor, noua platformă CMF-B va sta la baza tuturor modelelor electrice compacte ale Alianței Renault-Nissan-Mitsubishi permițând astfel reducerea costurilor cu procente importante.

 

Renault Zoe facelift 2019

Ca și alți constructori, Renault va utiliza modelele sale electrice ca un vector de tehnologie pentru testarea și dezvoltarea sistemelor de conducere autonomă. În unele fotografii spion de acum câteva luni, Zoe apărea cu un radar în bara de protecție față. Este un semn că, la fel ca și în cazul competitorilor de la VW și Peugeot, Renault testează sisteme de conducere autonomă de diferite niveluri.

Și la interior așteptăm noutăți unde va debuta noul Smart cockpit inaugurat la noul Clio care dispune în versiunea de top de ecran portret de 9,3 inci și de instrumente de bord digitale. Așadar, electrificarea, conectivitatea și conducerea autonomă sunt trei lucruri care merg mână în mână. «

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top