Nici constructorul nu se aștepta la asemenea interes din partea publicului! Platforma de plasare a comenzilor s-a dovedit a fi incapabilă să facă față valului de clienți. Noul Volkswagen ID.3 a fost comandat de peste 15.000 de persoane în primele 5 zile de la deschiderea listelor.
Pe 8 mai la Berlin, Volkswagen a anunțat deschiderea listelor de pre-comenzi pentru primul membru al familiei electrice ID. Disponibilă pentru comandă, începând de săptămâna trecută, este ediția specială ID.3 1ST EDITION, produsă în serie limitată de 30.000 de exemplare. Jumătate dintre acestea au fost deja adjudecate. Câți români au comandat deja un Volkswagen ID.3, vezi aici >>>
Fluxul uriaș de clienți a dat mari bătăi de cap departamentului de IT de la Volkswagen, care a trebuit să repare din mers platforma luată cu asalt. Sistemul s-a prăbușit în repetate rânduri, determinând timpi mari de așteptare sau întreruperi ale procedurii de înscriere.
Cei interesați, pot efectua o pre-comandă pe https://www.volkswagen.ro/id-hub/id-family/id. Aceștia trebuie să depună un depozit în valoare de 1.000 de euro.
Construit pe platforma MEB, dezvoltată de Grupul Volkswagen pentru vehiculele electrice, ID.3 va fi urmat și de alte modele cu emisii zero. Pe listă apar ID. CROZZ, ID. VIZZION și ID. ROOMZZ. Sunt doar câteva dintre armele cu care nemții vor să devină lideri mondiali în domeniul electromobilității, până în 2025, având în portofoliu peste 20 de modele electrice.