Soare, gume încinse, 120 bpm și multe, multe zâmbete. Largi, cu gura până la urechi, mai ales când ieșeai din mașină, după câteva tururi de circuit. Așa a arătat Alfa Romeo Track Day, o ofrandă adusă de Auto Italia performanței pure, pe circuitul Academiei Titi Aur. Foto: Dragoș Savu
Ca jurnalist auto, am testat sute de mașini. Din toate segmentele și categoriile de preț, performante sau economice, convenționale sau avangardiste. Număr pe degete mașinile care mă mai entuziasmează cu adevărat. În contextul ăsta, vă fac o destăinuire: orice test cu o Alfa Romeo, indiferent de model sau motorizare, încă este pentru mine o mică sărbătoare. În timp, pe măsură ce am condus câte o Alfa, am înțeles că o mașină bună nu doar se măsoară, se cântărește sau se compară. O mașină bună se degustă, se adulmecă, îți îmbată toate simțurile. O mașină bună îți intră în vene precum un parfum de calitate, un sărut pasional, o bijuterie fină, toate împreună.
Fix asta mi s-a întâmplat pe circuitul ATA, unde Auto Italia a adus o armată de Giulia și Stelvio, într-o sărbătoare dedicată performanței. Vedetele: versiunile Quadrifoglio Verde ale celor două modele. Fericiții: jurnaliștii auto, în prima parte a zilei și apoi potențialii clienți, printre care te puteai număra și tu dacă erai interesat de vreuna dintre versiunile QV. Cu toții am fost martorii unui eveniment exclusivist, în care ne-am jucat cu 510 CP pe câteva tururi de circuit.
Citește aici testul cu Alfa Romeo Stelvio 2.0 T 280 CP
Vă rog, deci, să-mi îngăduiți să nu mai scriu un test cu cifre, ci unul cu senzații. Alfa ar trebui să fie doar despre senzații, pentru că poveștile pe care le scrie în timp ce devorează acele de păr și liniile drepte de pe ATA sunt, literalmente, exuberante. Stelvio QV, de exemplu, mă aștepta cu un mârâit care răzbătea domolit prin cele patru țevi de eșapament. Ne cunoșteam, tocmai de aceea l-am abordat direct, fără introduceri. Și instructorul mă cunoștea, deci m-a lăsat să intru în pâine fără să mă pondereze.
Am făcut pace în primul tur, pentru a-i acorda temperatura anvelopelor cu pulsul inimii mele, apoi i-am dat. Cât a dus, cât am dus. Virajele sunt devorate cu o incisivitate pe care n-am mai întâlnit-o la un SUV. Punct! Combinația dintre greutatea de 1,9 tone, direcția cu demultiplicare de 12,3:1, suspensia adaptivă Alfa Link cu brațe confecționate în cea mai mare parte din aluminiu și tracțiunea integrală cu Active Torque Vectoring mi-au permis să înscriu mașina pe viraje cu o măiestrie de care nu mă credeam capabil.
Filosofia pe care o învăț continuu la volanul unei Alfa: când crezi că ai dus-o la limită, mai dă-i puțin. Limita la care ai ajuns este, de fapt, a ta. Ea poate mai mult. Am aplicat-o și cu Stelvio QV, care m-a răsplătit cu mici glisade ale punții spate, late de-o palmă, spre exteriorul virajului, cât să mă complimenteze fără să mă panicheze. Ce-au reușit italienii cu reglajele SUV-ului mediu, răzbate dincolo de tehnică pură. E artă.
Citește testul cu Alfa Romeo Giulia 2.2 D
Cu Giulia QV e altă poveste. Da, o însuflețește același motor de Ferrari (na, am spus-o!), din care Alfa a scos doi cilindri, ca să-l ”domolească” la 510 CP (ați sesizat sarcasmul), dar toți cei 600 Nm sunt trimiși punții spate. E o explozie de adrenalină, controlată minuțios, la milisecundă, de diferențialul mecanic cu alunecare limitată, cu Torque Vectoring. Lasă loc de fum din anvelope chiar și la viteze indecente, permite glisade chiar mai accentuate decât Stelvio, iar ruliul inexistent aproape că-ți creează senzația unui kart.
Cât despre frânele carbo-ceramice… oricât m-am străduit, creierul de om cu copii acasă nu m-a lăsat să mă duc spre punctul ideal de frânare înainte de viraj. Tocmai pentru că a condus atâtea modele, refuz să înțeleg cum o mașină de stradă, cu anvelope de șosea, poate decelera atât de violent când culci pedala, mai ales că pedala rămâne ușor de modulat la apăsări parțiale. Deși totul pare a fi o problemă despre forțe longitudinale și laterale, Giulia QV îmbracă experiența atât de frumos, încât totul devine o poveste cu glisade, contrabracaje, scaune profilate și adrenalină, pe fondul unui miros pregnant de piele fină și anvelope arse.
Știu, sunt părtinitor. Dar vă mulțumesc că, preț de un articol, ați ”ascultat” trăirile unui om și nu observațiile unui jurnalist. Pentru o zi, la Alfa Romeo Track Day, am fost mai alfist decât Raikkonen, am gândit cu inima, m-am bucurat ca un copil de superlativul motoarelor cu ardere internă.
