Un nou airbag ne va face mașinile mai sigure. Ce modele îl vor primi?

Airbag (1)

Un nou airbag își va face apariția la bordul mașinilor pentru a le face mai sigure. Producătorul acestuia speră să reducă numărul de victime în urma accidentelor rutiere.

Este vorba despre un airbag central lateral, dezvoltat de Hyundai Motor Group. Acesta se va declanșa atunci când senzorii vor detecta un impact lateral, cu scopul de a proteja capul ocupanților locurilor din față.

Airbag (3)

Aceasta este prima mașină din lume cu panouri fotovoltaice

Airbag-ul umple spațiul dintre șofer și pasager și previne eventualitatea ciocnirii capetelor acestora. În cazul în care nu se află nimeni pe locul pasagerului, airbag-ul va proteja capul șoferului de o posibilă lovitură din partea dreaptă. Dispozitivul va fi montat în scaunul șoferului. Hyundai mizează astfel pe reducerea cu 80% a numărului de răniri cauzate de ciocnirea capetelor celor care ocupă locurile din față.

Constructorul sud-coreean susține că a dezvoltat “unul dintre cele mai ușoare airbag-uri din lume”, punând în aplicare o tehnologie patentată. Acesta cântărește cu aproximativ 500 de grame mai puțin decât cele dezvoltate de concurență, susțin sud-coreenii.

Airbag (4)

Dimensiunile compacte ale noului sistem de protecție permit și un design mai flexibil al scaunelor care îl integrează.

Noua tehnologie se va regăsi la modelele noi construite de Hyundai, Kia și Genesis.

 

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top