Volvo mai face un pas către îndeplinirea obiectivului său de a oferi o gamă complet electrificată până în 2025. Primul Volvo electric va fi prezentat luna viitoare.
Primul Volvo electric are la bază SUV-ul XC 40. Suedezii trec în contul modelului lor siguranță de top. “Este una dintre cele mai sigure mașini pe care le-am construit vreodată, în ciuda unei serii de provocări survenite în absența unui motor pe combustie”, explică nordicii.
Test drive Volvo XC40 vs Range Rover Evoque
“Indiferent de ce sistem de propulsie are, fie că este vorba despre un motor electric sau despre unul termic, un Volvo trebuie să fie sigur”, susține Malin Ekhol, cea care conduce divizia de siguranță de la Volvo Cars.
Designerii de la Volvo au fost nevoiți să reconfigureze și să ranforseze partea frontală. Volvo a dezvoltat și o nouă structură de siguranță pentru pasageri și pentru baterie. Aceasta din urmă este protejată de o cușcă cu un cadru din aluminiu extrudate, amplasată în mijlocul structurii caroseriei, creând astfel o zonă de deformare în jurul bateriei.
Volvo lansează ultima generație de motoare diesel
Și partea posterioară a fost ranforsată, în așa fel încât forțele impactului să fie distribuite în alte zone decât cabina și pentru a reduce efectele asupra ocupanților vehiculului.
Unitatea este montată în podea, coborând astfel centrul de greutate al modelului.
Volvo XC 40 electric va fi primul echipat cu noua platformă Advanced Driver Assistance Systems (ADAS) cu soft-ul dezvoltat de Zenuity, o companie joint-venture deținută de Volvo și Veoneer. Sistemul integrează radare, camera video și senzori ultrasonici.
Primul Volvo electric din istorie va fi dezvăluit pe 16 octombrie și va ajunge în showroom-uri la începutul anului viitor.