Tesla Model S se ia la întrecere Mercedes-AMG GT 63

Tesla Model S vs Mercedes-AMG GT 63 4-door coupe

A sosit momentul unei înfruntări… nepotrivite. Tesla Model S, în versiune de top, înfruntă unul dintre cele mai tari modele construite de Mercedes vreodată: Mercedes-AMG GT 63 4MATIC+ cu patru portiere.

Tesla Model S P100D și Mercedes-AMG GT 63 4MATIC+ 4-Door Coupe sunt total diferite. Nu au nimic în comun în afara faptului că au fiecare câte patru portiere.

Tesla Model S P100D este o limuzină cu emisii zero, pusă în mișcare de două motoare electrice, echipată cu o baterie de 100 kWh, ce-i asigură o autonomie de 615 kilometri (în ciclul NEDC). Mașina ajunge de la 0 la 100 km/h în 2,4 secunde, valoare comparabilă cu acelea obținute de hypercar-uri ca Lamborghini sau Ferrari.

Record fals? O versiune specială Tesla Model S, mai rapidă ca Porsche Taycan

Rivalul său, GT 63 4MATIC+ 4-Door Coupe, vine cu motorul AMG V8 twin-turbo de 4.0 litri, care dezvoltă 585 de cai putere. De 3,4 secunde are nevoie Gran Turismo de la Mercedes pentru a ajunge de la 0 la 100 km/h. În gama AMG, există și o versiune mai puternică, S, cu 639 de cai putere.

Deci pe cine pariem?

Cu modul Ludicrous Plus activat, limuzina electrică este o rachetă la start. Câștigă rapid teren, iar AMG-ul aleargă să recupereze. Dar va fi aceasta ordinea și la linia de sosire? Vezi deznodământul în filmarea de mai jos:

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top