SUV-urile mici sunt la modă și s-au înmulțit precum ciupercile după ploaie. Toți constructorii au cel puțin un model în acest segment. În testul nostru se înfruntă Opel Crossland X cu platformă și motor PSA și Kia Stonic, ambele cu motoare diesel și cutie manuală.
SUV-urile mici reprezintă singurul segment de SUV-uri care continuă să crească accelerat, cu 29% în 2018 și cu 11% în primul trimestru din 2019. Competitorii noștri din acest test sunt modele noi, Crossland X fiind lansat la începutul lui 2017, iar Kia Stonic pe final de 2017. Opel Crossland X a anticipat puțin preluarea lui Opel de către PSA fiind lansat cu doar câteva luni înainte pe o platformă utilizată de PSA pentru actualul Peugeot 2008 și Citroen C3 Aircross (noul 2008 a fost prezentat pe platforma CMP utilizată și la DS3 Crossback).
Deși teoretic Crossland X părea un concurent direct pentru Mokka X, cele două modele au continuat să se vândă în paralel, canibalizarea fiind destul de mică. În primul trimestru al acestui an însă, Crossland X a depășit pentru prima oară Mokka X la vânzări. Kia Stonic împarte platforma cu fratele de concern Hyundai Kona, dar sunt poziționate diferit. Stonic este modelul mai accesibil care oferă mai multe motorizări de bază cu prețuri atractive, în timp ce Kona este poziționat mai sus și are și versiune electrică.
Caroserie și interior
Cele două modele aparțin aceleiași clase, dar au o conformație diferită. Cu 1,52 metri înălțime, Stonic nu arată ca un SUV veritabil ci mai degrabă ca un grande Rio.
Crossland X este la fel de lat însă este cu 85 mm mai înalt având proporții de SUV clasic. Crossland X este mai lung cu 7 cm, iar ampatamentul este cu 2 cm mai mare.
Cum se repercutează dimensiunile exterioare în interior? În primul rând, în Crossland X se stă mai sus, la 59 cm de sol față de 53 cm în Stonic. Practic, în Stonic stai doar cu puțin mai sus decât într-un hatch clasic. Și în spate stai mai sus și mai comod în Crossland X însă spătarul și șezutul banchetei sunt mai bine profilate în Stonic.
În schimb, Opel vine cu o banchetă culisantă și fracționabilă 40/20/40% astfel că Opel este modelul mai practic. Poți să încarci obiecte lungi dar poți și să maximizezi spațiul pentru genunchi în spate sau pentru portbagaj.
Spațiul în spate la genunchi este comparabil dar dacă se împinge bancheta spre spate la Opel, acesta oferă mai mult loc.
Și volumul portbagajului lui Opel este net superior, cu un plus de 58 litri, iar marginea de încărcare este mai joasă și portbagajul are o formă mai practică. La rabatarea banchetei, șezutul coboară și se creează o suprafață plană, acest lucru fiind posibil și la Stonic dacă se comandă podea mobilă, care costă numai 15 euro.
Deși este un model construit pe o platformă PSA, interiorul este tipic Opel, layoutul planșei de bord fiind familiar mărcii germane. Astfel, planșa de bord este similară cu cea de la Astra având ecranul sistemului multimedia încastrat în bord, flancat de cele două guri de ventilație.
Kia vine cu un layout mai modern cu ecran de sine stătător tot de 7 inci și o ergonomie clasică cu butoane mari și clare, foarte intuitive. Însă la Kia totul este opțional la ambele echipări disponibile: sistemul multimedia costă 758 euro, iar cu navigație inclusă 956 euro.
La Opel, echiparea de top Ultimate vine standard cu sistemul multimedia Radio Navi 5.0 Intellilink.
Dinamică și confort
Pare puțin ciudat că Opel arată ca un SUV, dar garda la sol este de numai 157 mm în timp ce Kia afișează o gardă la sol de 183 mm deși alura lui este apropiată de a lui Rio.
Crossland X dispune de un motor turbodiesel de 1,5 litri de origine PSA care livrează 102 CP beneficiind de o turbină cu geometrie fixă. Spre deosebire de modelul paralel Peugeot 2008 care în combinație cu acest motor are doar cutie manuală cu 5 trepte, Crossland X vine cu o transmisie manuală cu 6 trepte, la fel ca și la Kia.
Dieselul PSA montat sub capota lui Crossland X se dovedește la fel de rafinat și de silențios ca și în modelele PSA și nu are acel sunet tipic de diesel la accelerare. Nu impresionează printr-o dinamică deosebită, fiind mai lent decât cel de la Kia care are însă și 14 CP în plus. În schimb, este mai rafinat în timp ce motorul lui Kia are, cel puțin la rece, un ronțăit tipic de diesel.
Cu 14 CP și 18 Nm în plus, motorul lui Kia are accelerații, dar mai ales reprize, net mai rapide în timp ce la consum Opel are un mic avantaj însă ambele modele se remarcă printr-un consum redus în special în oraș și pe drumuri naționale.
La drum întins, Kia este mașina mai plăcută. Opel se înclină mai mult în viraje din cauza unui tren de rulare moale care nu permite un condus sportiv. În plus, trenul de rulare este destul de zgomotos pe drumuri cariate. Prin comparație, având un centru de greutate mai jos și o suspensie mai fermă, Stonic se conduce mai plăcut și mai agil. La acest lucru contribuie și vivacitatea superioară a motorului lui Stonic.
Din păcate, mult din plăcerea mai mare în conducere a lui Stonic este stricată de timoneria rigidă a schimbătorului care agață la schimbările din treapta a doua în a treia și nu permite o trecere rapidă prin trepte. Prin comparație, Opel are o timonerie mai precisă, dar rapoartele din cutie sunt destul de lungi pentru a favoriza economia de combustibil. Astfel se explică și reprizele prea lente pentru un diesel modern.
Costuri
Astăzi, SUV-urile de clasă mică nu mai sunt deloc ieftine. Comparativ cu mașinile de clasă mică similare, prețurile sunt destul de ridicate. La bază Kia Stonic este mai ieftină cu peste 2.500 euro însă echiparea Trend, de top la Stonic, este slab dotată față de cea omoloagă Ultimate de la Opel. Practic, aproape tot ce are Ultimate în standard se plătește la Kia la care nu se pot comanda faruri cu LED, standard la Opel.
Crossland X are în plus bancheta culisantă și fracționabilă 40/20/40% care este crucială în acest segment în care mulți clienți sunt familii tinere. În final, la preț comparat, avantajul lui Kia se anulează, mai ales că Opel are promoții la dealeri care oscilează în jurul a 2.000 de euro. Kia are în schimb condiții de garanție mult mai bune, având în vedere perioada de 7 ani sau 150.000 km.
Verdict
Cele două modele sunt foarte diferite ca abordare însă acționează pe același segment. Prin structurarea gamei, cu un preț atractiv la bază, mai multe motorizări mici și dotări standard mai sărace, Kia Stonic atacă clientela de la baza gamei, în timp ce Opel propune versiuni de top mai bine dotate. Opel este mai versatil, mai spațios și mai dotat, dar Kia este mai dinamică și mai incisivă.
Opel Crossland X 1.5 D Ultimate
Modulabil, spațios și foarte bine dotat, Crossland X este o alegere ideală pentru familiile tinere mai ales că dieselul este și foarte economic. Trenul de rulare moale și zgomotos dar și cutia prea lungă care afectează reprizele nu permit o conducere sportivă.
Kia Stonic 1.6 DSL Trend
Cu un motor diesel economic și vioi și un tren de rulare mai ferm, Stonic se conduce plăcut (mai puțin timoneria rigidă a cutiei de viteze). În schimb, este mai mic la interior, nu are modularitatea lui Opel și dotarea standard este destul de săracă.
DATE TEHNICE | Kia Stonic | Opel Crossland X |
---|---|---|
Model | 1.6 DSL Trend | 1.5 D Ultimate |
Motor/nr.cilindri | L4, turbodiesel | L4, turbodiesel |
Cilindree (cmc) | 1.582 | 1.499 |
Putere maximă/turație (CP/rpm) | 116/4.000 | 102/3.750 |
Cuplu maxim/turație (Nm/rpm) | 268/1.500-2.750 | 250/1.750 |
Transmisie | față | față |
Cutie de viteze | 6 trepte, manuală | 6 trepte, manuală |
Pneuri | 185/65 R15 TXL | 215/50 R17 95H |
L/l/h (mm) | 4.140/1.760/1.520 | 4.212/1.765/1.605 |
Ampatament (mm) | 2.580 | 2.604 |
Masă la gol (kg) | 1.270 | 1.289 |
Volum portbagaj (l) | 352-1.135 | 410-1.255 |
Gardă la sol (mm) | 183 | 157 |
Accelerație 0-100 km/h (s) | 10,9 | 11,7 |
Viteză maximă (km/h) | 180 | 178 |
Consum mixt (l/100 km) | 4,0 | 4,0 |
Emisii CO2 (g/km) | 105 | 105 |
Volum rezervor (l) | 45 | 45 |
MĂSURĂTORI QUATTRORUOTE | ||
Accelerații | ||
0-60 km/h (s) | 4,2 | 4,2 |
0-100 km/h (s) | 9,5 | 10,4 |
0-130 km/h (s) | 16,5 | 18,5 |
1 km cu start de pe loc (s) | 31,4 | 32,2 |
Reprize | ||
70-90 km/h (în D) (s) | 7,6 | 11,5 |
70-120 km/h (în D) (s) | 19,3 | 23,0 |
Frânare de la 100 km/h | ||
De la 100 km/h la gol, rece (m) | 39,9 | 42,3 |
Consum | ||
În D, la 90/100/130 km/h (l/100 km) | 4,2/4,8/6,7 | 4,1/4,7/7,0 |
În oraș/drum național/autostradă (l/100 km) | 5,7/4,8/6,4 | 5,2/4,5/6,5 |
Consum în test (l/100 km) | 5,6 | 5,4 |
Autonomie (km) | 798 | 833 |
Mase | ||
Masă la gol (kg) | 1.361 | 1.329 |
Distribuție mase | 63/37 | 61/39 |
COSTURI & GARANȚIE (lei cu TVA) | ||
Impozit anual (lei/an) | 64 | 60 |
Interval revizii (km) | 30 | 30 |
Costuri revizii 60.000 km (lei) | 1.795 | 1.390 |
Garanție | 7 ani sau 150.000 km | 2 ani fără limită de km |
PREȚURI (euro cu TVA) | ||
Preț de bază | 17.434 | 20.700 |
Airbaguri frontale/laterale/cortină | serie/serie/serie | serie/serie/serie |
Climatizare automată 2 zone | 108 | serie |
Geamuri electrice față/spate | 170 | serie |
Sistem multimedia/navigație | 758/956 | serie/serie |
Pilot automat | 77 | serie |
Asistent de bandă/unghi mort | 124/297 | serie/550 (1) |
Senzori de parcare spate | 155 | serie |
Cameră marșarier | 77 | (1) |
Scaune încălzite față | 93 | serie |
Jante aliaj 17 inci | 456 | serie |
Faruri full LED | - | serie |
Vopsea metalizată | 89 | 400 |
Preț comparat (euro cu TVA) | 20.036 | 21.650 (2) |