Noul BMW M2 CS vine ca cel mai puternic membru al familiei Seria 2, oferind performanțe superioare versiunii M2 Competition. M2 CS ajunsese pe internet încă dinaintea prezentării oficiale.
Lansat în ediție limitată, noul BMW M2 CS primește anvelope Michelin Pilot Sport Cup 2, amortizoare reglabile, o premieră pentru M2, și componente de caroserie din plastic ranforsat cu fibră de carbon. Printre acestea se numără acoperișul, capota redesenată, noul splitter frontal și difuzorul spate. Modelul poartă exclusiv vopseaua metalizată Misano Blue.
M2 CS este pus în mișcare de un motor de 3.0 litri cu șase cilindri în linie, care dezvoltă 450 de cai putere, cu 40 de cai putere mai mult decât M2 Competition, la 6250 rpm, în timp ce cuplul maxim este atins între 2350 și 5550 rpm.
Mașina este echipată cu frâne M Sport, diferențial autoblocant pe puntea din spate și cu suspensie M cu amortizoare adaptive, din nou o premieră în gamă, cu trei moduri diferite de reglare: Comfort, Sport și Sport+.
De 4 secunde are nevoie BMW M2 CS cu transmisie automată pentru a ajunge de la 0 la 100 km/h, în timp ce versiunea cu transmisie manuală are nevoie de 4,2 secunde.
Noul BMW M2 CS va avea un preț de pornire de 95.000 de euro în Germania.