Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) a publicat Regulamentul pentru aplicarea tarifului de acces şi circulaţie în Capitală, act normativ prin care stabileşte trei modalităţi de plată ale vinietei OXIGEN: online, prin SMS şi prin puncte fizice de vânzare.
Deşi vinieta OXIGEN a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2020, Primăria Capitalei va aplica amenzi pentru neplata acesteia din luna martie. Cel puţin, aşa a declarat primarul general Gabriela Firea: “Vinieta Oxigen a intrat în vigoare la 1 ianuarie, dar folosim prima perioadă de aplicare pentru acomodare şi conştientizare. Posibile amenzi se vor da începând din martie”.
Oricum, sistemul care monitorizează maşinile care tranzitează Bucureştiul nu este implementat.
Teoretic, de la 1 ianuarie, maşinile sub Euro 3 nu mai au voie în centrul Capitalei, iar cele sub Euro 4 pot circula în oraş doar dacă plătesc vinieta OXIGEN. Restricţia se aplică de luni până vineri, în intervalul 07:00-22:00, cu excepţia sărbătorilor legale.
Regulamentul de aplicare
Potrivit Regulamentului pentru aplicarea tarifului de acces şi circulaţie în Municipiul Bucureşti, tariful de acces si circulatie se aplică utilizatorilor români şi străini pentru toate vehiculele deţinute de aceştia, înmatriculate temporar sau definitiv, cu norma de poluare non Euro, Euro 1, Euro 2, Euro 3 si Euro 4 care circulă pe arterele Capitalei.
Perioadele de valabilitate
Vinieta Oxigen se achită în avans pentru perioade de valabilitate de: o zi, 1 luna, 6 luni sau 1 an.
Perioadele de valabilitate se determină astfel:
- zi – ziua corespunzătoare datei pentru care a fost achitat;
- 1 luna – ziua corespunzătoare datei de început a valabilităţii şi următoarele 29 zile;
- 6 luni – ziua corespunzătoare datei de început a valabilităţii şi următoarele 174 de zile;
- 1 an – ziua corespunzătoare datei de început a valabilităţii şi până în ziva anterioară aceleiaşi zile a anului următor inclusiv.
La solicitarea utilizatorului, achitarea tarifului de acces şi circulaţie pentru emiterea vinietei Oxigen se poate realiza cu cel mult 30 de zile înainte de data de început a valabilităţii.
Perioada de valabilitate a vinietei Oxigen începe de la ora 0.00 a zilei solicitate de utilizator şi expiră la ora 24.00 a ultimei zile a perioadei pentru care a fost achitată.
Dacă ziua de început a valabilităţii este ziua în curs, valabilitatea vinietei Oxigen începe de la ora achitării tarifului şi expiră la ora 24.00 a ultimei zile a perioadei pentru care a fost achitat.
Emiterea vinietei OXIGEN, gestionarea informaţiilor şi controlul valabilităţii acesteia se realizează prin intermediul sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare şi control al vinietei, SIEGMCV, deţinut de Administraţia Străzilor Bucureşti,
Teoretic, sistemul permite emiterea vinietei OXIGEN prin intermediul:
- unor terminale conectate la SIEGMCV;
- unor aplicaţii informatice, cu drept de acces direct la SIEGMCV sau indirect prin intermediul altei platforme cu acces la SIEGMCV;
- unui portal securizat web, dedicat;
- unui serviciu de mesaje scurte – SMS, cu drept de acces la SIEGMCV.
Astfel, potrivit PMB, distribuitori vinietei OXIGEN sunt Administraţia Străzilor Bucureşti, prin direcţiile de specialitate şi persoanele juridice cu care Administraţia Strazilor Bucuresti a încheiat convenţii în acest scop.
IMPORTANT. “Informaţiile privind distribuitorii şi punctele de încasare ale acestora vor fi aduse la cunoştinţa utilizatorilor prin grija Administraţiei Străzilor Bucureşti, prin publicarea pe pagina oficială de web a acesteia şi la sediul acesteia”, se arată în Regulament.
DE ŞTIUT. Pe site-ul Administraţiei Străzilor, la secţiunea “Vinieta Oxigen”, sunt prevăzute cele trei modalităţi de plată, online, prin SMS şi prin puncte de vânzare, însă, momentan, activă este doar sub-secţiunea “Plata online”.
Plata Vinietei OXIGEN prin terminale şi aplicaţii
La achitarea tarifului de acces şi circulaţie prin intermediul terminalelor ori prin aplicaţii, distribuitorii vor elibera utilizatorului:
Citiţi articolul integral pe www. floteauto.ro