ID.4 – VW anunță primul SUV electric pe platforma MEB

ID.4 – VW anunță primul SUV electric pe platforma MEB

ID.4 este numele următorului model electric din familia electrică Volkswagen. Acesta evoluează din conceptul ID. Crozz și va intra în producția de serie alături de compactul ID.3. Crossover-ul EV a fost prezentat în cadrul unui „webcast” online.

Lansarea virtuală a suplinit imposibilitatea prezentării la Salonul Auto de la Geneva, anulat de amenințarea virusului Covid-19 (coronavirus). Noul ID.4 va fi lansat chiar de anul acesta de constructorul teuton. La fel ca modelul ID.3, noul SUV electric va fi construit pe baza recentei arhitecturi modulare MEB.

„La fel ca în cazul ID.3, modelul ID.4 va sosi și el pe piață drept vehicul neutru din punct de vedere al emisiilor de carbon,” a spus Ralf Brandstätter, COO-ul Volkswagen. „Vom produce și comercializa noul ID.4 în Europa, China și SUA.”

Modelul ID.4 este primul din familie care va ajunge și peste ocean, în America de Nord. Va fi oferit inițial cu tracțiune spate, o versiune AWD urmând să fie adăugată mai târziu în portofoliu. Aerodinamica intens studiată este menită să ajute autonomia. Aceasta va ajunge până la 500 km, în funcție de pachetul ales. Bateria a fost amplasată în apropiere de zona central-inferioară a șasiului. Interiorul va fi spațios și dotat cu un cockpit integral digitalizat.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top