Schimbări importante la BMW: începând cu 2021, nemții vor elimina jumătate din motoarele convenționale din gamă. Plug-in hybridele (PHEV) vor circula full-electric prin zonele cu restricții, iar supercarul i8 a fost scos din producție.
BMW își continuă ofensiva electrificării, planul fiind ca, până în 2023 să aibă 25 de modele electrificate în gamă. Primii doi pași vor fi reprezentați de crossoverul BMW iNext și de sedan-coupe-ul BMW i4 (concurent pentru best-sellerul Tesla Model 3), două modele full electrice care vor apărea la mijlocul, respectiv la sfârșitul anului viitor. Ambele modele promit o autonomie electrică de 600 km în ciclul WLTP.
Ofensiva electrică va fi însoțită de o restructurare masivă a gamei de motoare. Într-un comunicat publicat recent, bavarezii au specificat că vor renunța la până la 50% dintre motoarele termice.
”Privitor la partea de producție, până la 50% dintre variantele tradiționale ale motoarelor noastre vor fi eliminate începând cu 2021, în tranziția către crearea de arhitecturi inteligente, complexe, care să favorizeze sistemele de propulsie electrificate.”.
Vezi aici cele mai ieftine mașini electrice din România!
În comunicat, BMW nu a specificat și care sunt motoarele care vor ”muri”, însă un lucru este clar: odată cu motoarele, nu vor muri și modelele, ci vor trece la sisteme de propulsie electrificate, în special PHEV. Inclusiv supercarurile emblematice, precum M3 și M5.
În același timp, BMW a înzestrat modelele cu sisteme de propulsie PHEV de generația a patra cu funcția ”eDrive Zone”, care trece automat sistemul în mod full-electric, pentru a permite accesul mașinilor în zonele de restricție din centrele metropolelor. Astfel, modelele hibrid cu încărcare la priză vor putea intra în zonele ”emissions-free driving only”, rezervate până acum doar modelelor electrice, fără ca șoferul să apese vreun buton. Funcția va fi dotare standard începând din acest an.
Totodată, BMW introduce un serviciu digital numit BMW Points, care atribuie puncte bonus șoferilor, în funcție de distanța acoperită cu emisii zero și pentru încărcarea bateriilor de la sursele de încărcare rapide. Șoferii modelelor PHEV care au adunat un anumit număr de puncte vor fi premiați cu încărcări gratuite în rețeaua Charge Now, iar în viitor, vor primi reduceri la serviciile Share Now și Park Now, precum și la pachetele și produsele din magazinul Connected Drive.
Și, dacă tot am discutat despre electrificare, să spunem că primele două modele plug-in hybrid construite de BMW au sorți diferite. Dacă i3 va continua să fie produs până în 2024, BMW i8 iese la pensie după șase ani de la începerea producției,.
Supercarul plug-in a fost prezentat la Salonul Auto de la Frankfurt din 2013 și a început să fie comercializat în 2014. Apoi, în 2018, versiunii coupe i s-a alăturat și o variantă roadster. Conform datelor publicate de JATO Dynamics, în 2019, vânzările modelului au scăzut cu 32%, până la 1.013 exemplare.