125 de ani de inovație, 125 de reguli despre leadership

Pasiunea transformată în succes: cinci antreprenori români devin mentorii unei noi generaţii.

În această toamnă, Mercedes-Benz Clasa E lansează o provocare către cinci antreprenori cunoscuţi din România, prin intermediul unui nou proiect: ”125 de ani de inovaţie, 125 de reguli despre leadership”. 

Mai exact,  timp de o lună, în perioada octombrie – noiembrie, Camelia Şucu, Călin Fusu, Alexandru Tomescu, Stephan Pelger şi Andrei Alecu au acceptat provocarea de a deveni mentorii unei noi generaţii de tineri aflaţi în căutarea succesului.

La iniţiativa Clasei E, cei cinci antreprenori, care au reuşit să transforme propriile pasiuni şi idealuri în afaceri de succes, au ales cinci tineri ucenici ale căror vocaţii şi dorinţe de afirmare vor beneficia pe parcursul proiectului de îndrumarea lor: Marius Tudosiei, Gabriela Udeanu, Paul Cimpoieru, Mioara Fulga Buda şi Lavinia Irimia.    

Iar pentru a completa echipele, a oferi suportul şi consilierea necesare ucenicilor, cinci jurnalişti s-au alăturat proiectului, îndeplinind în acelaşi timp şi rolul celor care vor relata experienţa inedită dintre mentori şi ucenici. 

Astfel, Marta Uşurelu (redactorul-şef al Revistei BIZ), Răzvan Mureşan (redactor Business Magazin), Daniel Butnariu (redactor Esquire), Cristina Stănciulescu (redactor-şef VIVA!) şi Răzvan Enache (redactor Wall-street.ro) vor fi cei care vor spune povestea unor lecţii despre leadership, pasiune, talent, succes şi antreprenoriat. 

Componenţa echipelor:
• Mentor: Camelia Şucu – binecunoscuta antreprenoare; Ucenic: Marius Tudosiei – un antreprenor ambiţios aflat la început de drum; Jurnalist: Marta Uşurelu – redactorul şef al Revitei BIZ

• Mentor: talentatul violonist Alexandru Tomescu; Ucenic: Paul Cimpoieru, actor şi dansator în Compania “PassePartout Dan Puric”; Jurnalist: Daniel Butnariu – redactor la revista Esquire

• Mentor: Călin Fusu – unul dintre cele mai importante nume din online-ul românesc; Ucenic: Gabriela Udeanu – o tânără ambiţioasă atunci când vine vorba de secretele antreprenoriatului; Jurnalist: Răzvan Mureşan – redactor Business Magazin

• Mentor: creatorul de modă şi antreprenorul Stephan Pelger; Ucenic: Mioara Fulga Buda – tânără designer care a şi început de curând colaborarea cu Pelger; Jurnalist: Cristina Stănciulescu– redactor şef VIVA!

• Mentor: Andrei Alecu, tânărul antreprenor, care alături de partenerul său de afaceri deţine şi coordonează franciza HUGO BOSS în România; Ucenic: Lavinia Irimia – ambiţioasă, pasionată de ideea succesului în afaceri; Jurnalist: Răzvan Enache– redactor Wall-street.ro

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top