Un nou SUV electric vine din SUA. Triton Model H dezvoltă în versiunea de top 1.500 CP și promite o autonomie electrică de 1.100 km, informează revista germană auto motor und sport fiind cel mai puternic SUV electric din lume.
Triton este un nou venit în lumea auto, fiind o filială a firmei Triton-Solar din New Jersey înființată în 2012 și care se ocupă cu producția de module solare și baterii.
Proprietarul firmei, Himanshu Patel, este de origine indiană și a lansat în 2017 o mașină electrică de curse în India.
Deoarece mașinile electrice nu necesită motoare complicate cu ardere internă, producătorii de baterii se pot lansa în acest domeniu de activitate pentru că în cazul unei mașini electrice, bateria reprezintă deja cel puțin jumătate din părțile componente importante ale unei mașini electrice.
Primul model al gamei Triton se numește Model H și este un SUV full size în accepțiunea americană cu 8 locuri. Acesta nu există fizic încă, fotografiile fiind doar ale unui model virtual dar se poate rezerva contra unui avans de 5.000 USD.
La prima vedere, Model H pare un Cadillac Escalade modificat.
Auto motor und sport informează că vor exista două versiuni de putere, ambele cu același layout: patru motoare, câte două pe fiecare punte, și tracțiune integrală:
– 1.000 CP și baterie de 150 kWh la modelul de bază
– 1.500 CP și baterie de 200 kWh la modelul de performanță.
Versiunea de top va cântări 3,5 tone, va accelera de la 0 la 100 km/h în 2,9 secunde și va avea o autonomie record de 1.100 km. Mașina va putea fi utilizată acasă și pentru stocare de energie pentru celulele solare.
Zvonurile anunță o masă remorcabiă incredibilă de la 7 la 12 tone. Delicatesele tehnice vor include suspensie adaptivă pneumatică și aerodinamică activă. La interior, modelul de lux care va oferi 8 locuri, va dispune de sistem entertainment pentru locurile de pe rândul al doilea. Volumul maxim al portbagajului ajunge la 5.700 litri.
Prețul de bază va porni de la 140.000 USD pentru versiunea standard de 1.000 CP în timp versiunea de top va costa de la 180.000 USD. Se oferă o garanție de zece ani sau 150.000 mile.
Data lansării oficiale nu a fost anunțată dar înainte de lansare va fi oferită o serie specială 100 Founder’s Edition limitată la 100 unități.
Triton are în plan pe lângă Triton Model H și un model sport numit Triton F4 care va fi prezentat în 2020. Model H va fi produs în SUA în timp ce F4 se va produce în India.
Rămâne de văzut dacă Triton va reuși să introducă cele două modele în producție de serie și dacă vânzările vor permite o dezvoltare sustenabilă a acestui nou constructor pe harta mașinilor electrice.