Ce va face Vettel?

Ce va face Vettel și cine vine în locul său pe cel mai fierbinte scaun din F1? Sebastian Vettel, cvadruplu campion mondial își va încheia colaborarea cu Ferrari la finalul acestui an. Opțiunile pentru el sunt limitate în special prin prisma salariului pe care îl solicită, o posibilă retragere din viața sportivă fiind o opțiune viabilă pentru el.

Foto: arhiva

Aseară negocierile dintre Sebastian Vettel și Scuderia Ferrari au ajuns la final, confirmându-se faptul că fostul campion mondial de Formula 1 nu va mai rămâne în această echipă după sezonul 2020.

Ce va face Vettel și cine vine în locul său pe cel mai fierbine scaun din F1?

Apare bineînțeles întrebarea, ce va face Vettel? Va ajunge la altă echipă? Cine va veni în locul lui pe cel mai fiebrinte loc din Formula1?

2019 a fost un an pivotal pentru echipa din Maranello, când Charles Leclerc s-a dovedit mult mai competitiv decât s-ar fi așteptat oricine, în primul său sezon la Ferrari.

Ferrari și ceilalți implicați în acest sport au știu că este bun, dar a confirmat-o prin depășirea în mod regulat a lui Vettel în calificări, prin rezultatele mai bune din curse și cu doar câteve greșeli.

A reușit însă să depășească de fiecare dată criticile cu tact și încredere, cucerind aproape pe toată lumea prin stitul și flerul său.

După semnarea pe cinci ani a contractului cu Ferrari a devenit clar că pilotul monegasc reprezintă viitorul Scuderiei.

Iar cum actualul contract al lui Vettel expiră la finalul acestui an a devenit foarte interesantă dezbaterea despre cine îi va lua locul, situația fiind complicată și de faptul că sezonul este oprit ca urmare a crizei provocată de pandemia de coronavisrus.

Având în vedere că multe contracte expiră anul acesta, scopul Ferrari ar trebui să fie găsirea urgentă a unei soluții și nu la toamnă când cei mai buni candidați ar putea fi deja înregimentați de alte echipe pe termen lung.

Vettel a așteptat mai mult decît bani

Lui Vettel i s-a oferit un contract pe un an cu posibilitatea de prelungire pe încă un an. Și bineînțeles i s-au oferit mai puțini bani decât până acum.

Formula 1 - retrospectiva sezonului 2019_GP Canada 2019
GP Canada 2019 – Pole Position – Sebastian Vettel

Aceste negocieri sunt întotdeauna complexe, mai ales când implică unele dintre cele mai mari nume ale sportului, iar din partea pilotului, cum este cazul și lui Vettel, satisfacția vine din combinația dintre salariul oferit și sentimentul că este dorit de echipă. iar Vettel a semșit probabil că nu mai este dorit.

Într-o declarație oficială Vettel ar fi spus că banii ar fi principalul motiv, dar acesta este legat direct și de determinarea echipei în a continua colaborarea:

„Și eu și echipa am realizat că  nu mai există dorința comună de a rămâne împăreună dincolo de finalul acestui an” a spus el.

ȘI dacă va dori să mai alerge din 2021?

Frustrarea ambelor părți a reieșit și din faptul că sezonul nu a început. Dacă s-ar fi derulat primele șase curse am fi văzut probabil exact cum performează echipa prin prisma controversei legate de motor și abia pe urmă cum se înțeleg Vettel și Leclerc. Desigur, Vettel și-ar fi dorit să iasă din scenă luptând, mai ales că a avut o iarnă la dispoziție ca să uite dezamăgitorul sezon 2019.

În ceea ce-l privește nu se știe dacă 2020 va fi ultimul său sezon, sau dacă va mai căuta gloria alături de o altă echipă.

Ce va face Vettel?

Vettel a fost mereu un personaj retras, familist, departe de ochii presei și care va face 33 de ani în iulie. S-ar putea să nu-și mai dorească să rămână în vârful piramidei acestui sport.

Problema cea mai mare acum este legată de incertitudinea privind viitorul F1 și mai ales banii, datorită actualului climat. Nicio echipă nu a semnat deocamdată Acordul Concorde. Situație în care nimeni nu se va angaja în cheltuieli majore, mai ales în privința mega salariilor.

O posibilă rocadă Vettel – Hamilton?

Vettel are un interes deosibit pentru Mercedes și putem specula o rocadă cu Lewis Hamilton. Actualul campion mondial și-a declarat afinitatea pe termen lung față de actuala sa echipă, țintind chiar un rol de ambasador pe termen lung în stilul lui Sir Stirling Moss.

Stirling Moss
Lewis Hamilton și Sir-Stirling la Monza

Oricum, încheierea carierei la Ferrari reprezintă o tentație pentru oricine, și știm deja că cele două părți au avut mai multe contacte.

Mai mult, viitorul lui Hamilton la Mercedes nu este atât de „beton”, în special legat de poziția lui Toto Wolff, iar o posibilă plecare pare mult mai probabilă decât ar fi fost cu un an în urmă. Relația lui Hamilton cu Wolff este cheia ecuației și va fi foarte interesant de văzut ce se va întâmpla.

Ușa la RedBull pare închisă de Verstappen

O eventuală revenire a lui Vettel al Red Bull ar putea face sens și cu singuranță i-ar bucura pe cei de la Honda. Dar venirea la o echipă construită solid în jurul lui Max Verstappen nu ar fi o mișcare inteligentă pentru Vettel. Mai mult, echipa pare foarte mulțumită de evoluția lui Alex Albon.

McLaren este o opțiune viabilă pentru Vettel

McLaren este și ea în cărți ca posibilă opțiune pentru Vettel, care ar putea lucra din nou cu Andreas Seidl, cu care a mai lucrat în epoca BMW Sauber. Mișcarea ar avea sens și prin prisma noului acord în privința motorizării (McLaren va schimba din 2021 motorul Renault cu Mercedes) ceea ce l-ar aduce pe Vettel în familia lărgită Mercedes.

Nu este clar dacă echipa va trage tare pentru reducerea bugetelor. Așa cum am mai demostrat-o, problemele financiare sunt departe de Scuderie. Nici în cazul lui Vettel nu banii au fost fondul problemei.

Întrebarea este dacă germanul va dori să facă parte dintr-un „proiect” în stiulul lui Kimi Raikkonen și Alfa-Romeo, urmând ca pentru unul sau două sezoane să vizeze top șase.

Numele de pe lista Ferrari

Realistic, mai există trei nume importante pe lista Ferrari – Antonio Giovinazzi, Carlos Sainz Jr. și Daniel Ricciardo.

Ce va face Vettel?
Carlos Sainz jr – a a avut în 2019 un sezon excelent. Se califică pentru un loc la Ferrari

Primul este un protejat Ferrari și pilotul de rezervă oficial, fiind logic ca el să urmeze traseul lui Leclerc mutându-se de la Alfa Romeo. A avut într-adevăr un start dificil de sezon în 2019, dar pe final performanțele sale au fost solide.

Oricum, lipsa sa de experiență nu este în ajutor, mai ales că Leclerc a făcut mișcarea după numai un sezon.

Dar, în pauza de iarnă a făcut un mare eforrt de a-și îmbunătăți stitul fiind de așteptat ca în 2020 să-l poată depăși pe Raikkonen, dar lipsa curselor de anul acesta nu i-au dat șansa să acumuleze kilometri de cursă și să arate cu adevărat ce poate face în fața finalandezului. Partea bună pentru el este că face parte deja din tabăra Ferrari și că nu va pleca nicăieri, deocamdată.

Ricciardo and Sainz candidați ideali pentru Ferrari

Posibila aterizare a australianului în tabăra italiană este o poveste lungă. Dar acum are vârsta, experiența și abilitatea dovedită de a câștiga curse, în timp ce Sainz a avut un foarte bun sezon în 2019, și este din ce în ce mai bun.

Ce va face Vettel?
Daniel Ricciardo – unul dintre piloții cu cei mai mulți fani

Ambii ar putea aduce cam aceleași performanțe echipei, în privinșa vitezei și talentului în general. Sunt de asemenea buni jucători de echipă și care ar putea supraviețui împreună cu Leclerc în mediul dificil de la Ferrari.

Ricciardo mai are avantajul de a-i fi ținut piept lui Vettel în 2014- ceea ce reprezintă un mare plus pe CV-ul său.

Ambii au avut cariere similare, intersectându-se de câteva ori. Dacă Sainz părăsește McLaren atunci Ricciardo – care aproape venise aici înainte – ar putea fi un candidat idela pentru tabăra din Woking.

Alonso  – ar putea intra pe fir

Un singur lucru este clar – nu prea avem parte de acțiune pe pistă în acest moment, dar se întâmplă foarte multe în spatele scenei.

Mai mult putem fi siguri că și Fernando Alonso și-ar putea arăta interesul de a ocupa scaunul liber de la Ferrari.

Ce va face Vettel?
Fernando Alonso

Citește și:

Formula 1 s-ar putea relua pe 5 iulie cu Marele Premiu al Austriei

 

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top