23 de piloti la Cupa Dacia, sase piloti la clasa 9, si noua piloti la clasele 11+19 au luat startul in prima zi a Dementor Rally Show, competitie care s-a desfasurat pe circuitul de rally cross din Sibiu, singurul din Romania unde se pot intrece doua masini in paralel cu startul din acelasi loc.
Lupta de la Cupa Dacia a fost extrem de disputata, mai ales ca la start s-au aflat Francois Delecour, vicecampion mondial, Valentin Porcisteanu, campionul en-titre din Romania, si George Grigorescu, campion en-titre la doua roti motirce. Principalii favoriti au fost insa eliminati in turul doi. In final, victoria la Cupa Dacia i-a revenit lui Sebastian Barbu, care l-a invins in finala pe Istvan Soos. „Am asteptat cu nerabdare rally show-ul de anul acesta, fiindca vroiam sa inchei sezonul cu o victorie in Cupa Dacia. Dupa a doua mansa din calificari am crezut ca trebuie sa abandonez, din cauza unei defectiunii la cutia de viteze, dar echipa Napoca Rally Academy m-a sustinut si datorita lor am reusit sa castig. Le multumesc tuturor celor care m-au sustinut in acest an si lor le dedic victoria de la Sibiu”, a spus Sebastian Barbu. Podiumul la Cupa Dacia a fost completat de Raul Badiu.
La clasa 9 victoria i-a revenit unui pilot sibian, Radu David, care s-a impus in finala, cu scorul de 2 – 0, in fata lui Calin Bucur. „Am luat startul la Dementor Rally Show dupa un sezon excelent in Campionatul National de Slalom Paralel, unde am obtinut titlul de campion la juniori si mi-am dorit sa am o evolutie consistenta in compania unor mari campioni. De dimineata am obtinut timpi foarte buni care m-au plasat pe primul loc al clasei 9, pana in runda a doua, cand au aparut unele probleme tehnice la masina de concurs. Din fericire am reusit sa le remediem astfel incat sa pot continua cursa. In finala m-am simtit foarte bine, am fost rapid si am obtinut victoria la clasa 9. Sunt fericit pentru rezultat, dar si pentru faptul ca am reusit sa il obtin in conditiile in care masina avea unele probleme”, a spus Radu David.
La clasele 11+19, Marco Tempestini a fost cel mai bun, reusind sa-l invinga in finala pe Titi Aur cu scorul de 2 – 0. In finala mica, Sidonia Tatoiu s-a impus cu scorul de 2-1 in fata lui Dan Tatoiu.
In ziua a doua a fost randul pilotilor de la clasele 5+6 si clasa 3 sa faca spectacol. La clasa 5+6 s-au inscris 11 piloti, iar dupa prima mansa s-au calificat mai departe primii 8, principalii favoriti fiind Francois Delecour, Vlad Cosma, Alex Filip si Sebastian Barbu si Simone Tempestini, primii patru fiind si pilotii care au intrat in semifinale. In lupta pentru locul 3, Vlad Cosma, cu Ilinca Vandici ca si copilot, l-a invins pe Francois Delecour, iar in lupta pentru prima pozitie Alex Filip s-a impus cu 2-0 in fata lui Sebastian Barbu. „Am venit la Sibiu cu gandul sa castig, iar motivarea a venit din partea celor doi copiloti care au venit special la Sibiu pentru acest eveniment – Alina Puscas alias Narcisa Salbatica si Lucian Lipovan de la ProSport. Consider ca evenimentul de la Sibiu este transpunerea automobilistica a Cupei Romaniei la Fotbal si dupa un sezon in care nu am reusit sa invingem in clasamentul 2RM, aveam nevoie de un gust placut in ultima competitie din 2011”, a spus Alex Filip, castigatorul cursei la clasele 5+6.
Dupa prima mansa la clasa 3, din cei 15 piloti au mai ramas in lupta doar Manu Mihalache, Titi Aur, Vlad Cosma, Rares Tomita, Daniel Ungur, Marco Tempestini, Bogdan Marisca si Valentin Porcisteanu, iar dupa mansa secunda s-au calificat in semifinale Manu Mihalache, Titi Aur, Vali Porcisteanu si Marco Tempestini. In prima semifinala, Titi Aur a pierdut duelul cu Manu Mihalache dupa doua incindente in care a avariat masina sa, dar si pe cea imprumutata de la Bogdan Marisca. Valentin Porcisteanu, campionul nationa en-titre, l-a invins in semifinala pe Marco Tempestini, dar nu a reusit sa-l invinga pe Manu Mihalache in marea finala, brasoveanul castigand pentru a doua oara competitia de la Sibiu. „Mi-am dorit foarte mult victoria la Dementor Rally Show si sunt fericit ca am reusit sa-mi ating obiecitvul. Pentru mine a fost o zi in care totul a functionat bine: masina a fost in regula, gumele nu ne-au ridicat probleme majore, Jancsi a fost ca de obicei langa mine si in plus Repsol a fost partenerul nostru pentru aceasta competitie si speram ca va fi si la alte curse viitoare. Vreau sa ii felicit pe adversarii mei directi, Titi Aur si Vali Porcisteanu, alaturi de care sper ca am reusit sa oferim celor prezenti spectacolul la care se asteptau si in acelasi timp multumesc mult tuturor celor care m-au sustinut”, a spus si Manu Mihalache.
Editia din 2012 a Sibiu Rally Show va fi programata la trei saptamani dupa ultima etapa din Campionatul National de Raliuri.