Peugeot câștigă campionatul mondial de anduranță 2011

Finala ILMC de la Zuhai s-a încheiat cu Peugeot pe primele două trepte ale podiumului. Această cursă a marcat a șaptea și ultima etapă ILMC. Mașina cu numărul 7 a fost condusă către victorie de Anthony Davidson și Sebastien Bourdais, urmați de Frank Montagny și Stephane Sarrazin în mașina cu numărul 8. Audi a terminat pe locul 3, bolidul fiind pilotat de Timo Bernhard și Marcel Fassler.

Legat de victoria Peugeot, Davidson a vorbit despre tactica adoptată în privința anvelopelor, explicând: “Am văzut că Sebastien avea probleme în prima parte a cursei, motiv pentru care am pierdut câteva poziții. Dar nu am intrat în panică; doar am schimbat anvelopele la prima oprire.

Această miscare ne-a desincronizat puțin, însă masina si-a revenit rapid si, datorită condițiilor meteo bune, am reusit să recuperez mult timp. Din acel moment până la sfârsitul cursei, masina s-a comportat impecabil.”

Bourdais a continuat, spunând: “Inițial am deținut controlul, dar în mod evident, masina Audi cu numărul 2 a fost mai rapidă. M-am luptat, însă apoi am decis să încerc altceva, legat de anvelope. S-a dovedit a fi decizia corectă, iar lucrurile au mers atât de bine, încât Audi a trecut pe locul 2.

Apoi Anthony a trecut la volan si a mers destul de repede, iar din acel moment ne-a fost mult mai confortabil. Trebuie să spun că a fost un efort fără greseală din partea Peugeot si sunt cu adevărat fericit pentru întreaga echipă. A fost o zi bună, încheiată cu două locuri pe podium.”

După cursă, presedintele ACO, Jean-Claude Plassart, a declarat: “Un lucru important de precizat este că anul acesta am avut Peugeot, Audi, Ferrari, Aston Martin, Mercedes-Benz, Lotus, BMW, Porsche – 8 producători globali care investesc în programul nostru.

De asemena, ne sunt alături Michelin si Dunlop, care au adus multă ospitalitate aici. Este implicat si Rolex, care beneficieazăde o mare vizibilitate. Dacă mari companii precum cele de mai sus cred si investesc în ceea ce facem noi, consider că este un semn că mergem într-o direcție bună.”

Echipa Peugeot Sport Total a terminat învingătoare în 2011 în cursele de anduranță de la Spa-Francorchamps (Belgia), Imola (Italia), Silverstone (Marea Britanie), Road Atlanta (SUA) si Zuhai (China), devenind câstigătoarea ILMC la categoria sa.

Ceilalți câstigători ai competiției ILMC 2011 sunt:
LM P1 Producători: Peugeot
LM GTE Producători: Ferrari
LM P2 Echipe: Signatech Nissan
LM GTE Echipe Pro: AF Corse
LM GTE Echipe Am: Larbre Competition

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top