Bentley a încheiat producția modelului Mulsanne după 7.300 exemplare

Modelul Bentley Mulsanne a ieșit din producție după 11 ani și 7.300 exemplare construite la uzina din Crewe.

Bentley a anunțat finalul producției modelului Mulsanne după 11 ani de carieră. De-a lungul celor 11 ani de producție au fost construite 7.300 exemplare Mulsanne.

Luxosul sedan iese din producție cu o ediție specială numită Mulsanne 6.75 Edition by Mulliner.

Prin eliminarea modelului Mulsanne din gama Bentley, noul model navă amiral devine Bentely Flying Spur.

Penultimului exemplar produs  – un Mulsanne Speed ​6.75 Edition by Mulliner cu finisaj Rose Gold over Tungsten se va îndrepta către un client norocos din SUA. Ultimul exemplar, un Mulsanne extrem de special, rămâne, deocamdată, în Crewe, viitoarea sa casă rămânând un secret foarte bine păzit.

„Mulsanne este punctul culminant a tot ceea ce am învățat la Bentley în primii 100 de ani de producție a celor mai luxoase mașini din lume. Fiind vârful nostru de gamă de mai bine de un deceniu, Mulsanne și-a consolidat ferm locul în istoria Bentley ca un model cu adevărat emblematic. Sunt extrem de mândru de sutele de proiectanți, ingineri și meșteri care au dat viață modelului Mulsanne în ultimii zece ani. Acum, pe măsură ce începem călătoria Bentley pentru a defini viitorul mobilității durabile de lux prin strategia Beyond100, rolul de flagship al Bentley trece la noul Flying Spur”, a declarat Adrian Hallmark, președinte și director general Bentley.

via Bentley

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top