Fundația care organizează Salonul Auto de la Geneva a anunțat că nu va organiza ediția 2021 și a decis să scoată la vânzare evenimentul.
Anularea în ultimul moment a Salonului Auto de la Geneva din cauza pandemiei de coronavirus a avut un impact major asupra organizatorilor evenimentului auto din Elveția. Impactul financiar a fost extrem de mare, iar Fundația care organizează evenimentul a luat o serie de decizii importante.
Astfel, în urma unui sondaj efectuat printre mărcile auto participante, organizatorii au decis să anuleze și ediția 2021 a Salonului Auto de la Geneva, motivând decizia prin faptul că piața auto trece prin momente dificile, iar constructorii auto au nevoie de timp pentru a se redresa.
Fundația Salonului Auto elvețian a decis să refuze împrumutul cerut Cantonului Geneva pentru a atenua efectele anulării ediției din 2020. Efectul anulării a dus la pierderi de 11 milioane franci elvețieni, iar împrumutul aprobat se ridică la suma de 16.8 milioane franci elvețieni. Însă, condițiile împrumutului specifică ca 1 milion de franci elvețieni să fie returnat până în iunie 2021, astfel că fundația a decis să nu accepte împrumutul.
Mai mult, evenimentul este de vânzare, fundația preferând să ajungă la un acord cu Palexpo SA, gazda salonului auto de la Geneva. Rămâne de văzut dacă acest acord va fi semnat.
În aceste condiții, Salonul Auto de la Geneva pare ieșit din scena evenimentelor auto, cel puțin în forma cunoscută până acum.