Bugatti Baby II: jucărie complet funcțională cu motor electric de 13 CP

Bugatti produce în serie limitată o jucărie specială numită Baby II. Modelul electric are dimensiuni reduse, motor de 13 CP și un preț de pornire de 30.000 euro.

Anunțat încă din primăvara anului trecut, Bugatti Baby II devine acum realitate. Jucăria cu motor electric va fi produsă într-o serie limitată la 500 de exemplare. Modelul este o versiune la scară a celebrului automobil de curse Bugatti Type 35. Macheta funcțională este construită în colaborare cu The Little Car Company.

Primul Bugatti Baby a fost creat îm 1926 de Ettore și Jean Bugatti au decis să construiască o jucărie pentru Roland, cel mai tânăr fiu al lui Ettore Bugatti. Deși inițial jucăria creată trebuia să fie unicat, cererea din partea clienților ce vizitau uzina din Molsheim a dus la producția de serie între 1927 și 1936.

Versiunea modernă Baby II va fi disponibilă între variante: Base, Vitesse și Pur Sang. Modelul de bază folosește un motor electric de 5.4 CP alimentat de o baterie de 1.4 kWh. Sunt disponibile două moduri de operare: Novice (viteză maximă 20 km/oră) sau Expert (viteză maximă 45 km/oră).

În versiunile Vitesse și Pur Sang modelul oferă 13 CP, motorul electric fiind alimentat de o bateride 2.8 kWh, iar viteza de top ajunge la 70 km/oră. Baby II poate accelera de la 0 la 60 km/oră în 6 secunde.

Automobilul în miniatură poate recupera energia electrică prin decelerare, iar pachetul de baterii poate fi schimbat. Autonomia oficială pentru modelul echipat cu bateria mai mare este de 50 kilometri.

Prețul este specific unui model Bugatti. Versiunea de bază costă 30.000 euro fără taxe, iar pentru modelul de top trebuie achitată suma de 58.500 euro, fără taxe.

Via Bugatti Baby

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top