Noua generație Volkswagen Passat vine în 2023

Passat va primi o nouă generație în 2023 ce va include și o posibilă variantă electrică. Noul model Passat va folosi platforma MQB a grupului VW.

Actuala generație a sedanului de clasă medie VW Passat a fost lansat în toamna anului 2014, iar faceliftul primit în 2019 va trebui să îl mențină interesant pentru încă câțiva ani.

Conform unor prime informații, a noua generație a modelului Volkswagen Passat va sosi în 2023. Viitoarea generație va folosi o variantă îmbunătățită a platformei MQB, similară cu cea utilizată de modelul Skoda Superb.

Noul Volkswagen Passat GTE (6)

Viitorul Passat ar urma să primească motorizările și arhitectura electrificată de la Skoda Superb, iar pentru a eficientiza costurile, producția ar urma să fie mutată în uzina grupului VW de la Kvasny, Republica Cehă.

Dacă mutarea va fi confirmată, va fi pentru prima dată când uzina VW de la Emden, Germania nu va mai produce modelul Passat după 36 de ani. Uzina de la Emden ar urma să fie retehnologizată pentru producția modelului electric Volkswagen ID.4, ce va fi introdus începând cu 2022.

Noul Volkswagen Passat (18)

Odată cu noua generație Passat, Volkswagen va oferi o singură versiune pentru toate piețele globale. În acest moment, Volkswagen comercializează în Europa a opta generație a modelului Passat bazat pe platforma MQB, iar în Statele Unite și China vinde o versiune bazată pe vechea platformă PQ46, ce are legături cu a șasea generație a modelului lansată în 2005.

Via Autocar

 

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top