Categorii: Noutati auto

Oficial: noua Dacia Spring

Renault a prezentat noua Dacia Spring, prima Dacia electrică, în cadrul evenimentului Renault eWays. Așa cum ne așteptam, ca și în cazul propulsiei convenționale, Dacia prezintă cea mai accesibilă soluție de mobilitate electrică de pe piață în hainele unui SUV de clasă mini cu o autonomie mixtă WLTP de 225 km și autonomie WLTP în oraș de 295 km.

La doar câteva săptămâni după ce Skoda, VW  și Seat au scos din producție modelele lor de clasă mini Citigo e iV/e-Up și Mii Electric din cauza marjelor de profit prea mici, Dacia lansează un model în aceeași zonă dar acesta este un mini SUV și nu un mini hatch.

Părintele lui Dacia Spring este fostul șef al Alianței Renault-Nissan, Carlos Ghosn, care în 2016 la deschiderea uzinei Renault de la Wuhan (nu e nicio coincidență, este orașul în care a izbucnit pandemia de coronavirus)  anunța că Alianța lucrează la un model electric low-cost.
Iar câteva săptămâni mai târziu, la salonul de la Beijing în 2016, Ghosn a spus: „Proiectul este foarte interesant pentru piețele emegente”. Și avea perfectă dreptate..
În 2019 la salonul de la Shanghai Renault a prezentat versiunea finală City K-ZE iar Dacia Spring este o copie fidelă a acestuia.

Interiorul este simplu în stilul celui de la vechiul Clio. Ecranul tactil de 7 inci al sistemului multimedia (disponibil opțional) este încadrat de gurile de ventilație în partea superioară și de câteva butoane fizice în partea inferioară în timp ce sub acestea se află comenzile aerului condiționat manual. Pe tunelul median regăsim un schimbator de viteze rotativ ca la Jaguar cu pozițiile R,N și D.

Dacia Spring are aproape aceleași dimensiuni cu ale lui Renault City K-ZE care se vinde pe piața din China: 3.734 mm lungime, 1.622 mm lățime și 1.516 mm înălțime, iar ampatamentul este de 2.423 mm. Astfel, Dacia Spring este cu 134 mm mai lungă, cu 23 mm mai îngustă și cu 24 mm mai înaltă decât VW e-Up în timp ce ampatamentul este cu 6 mm mai lung. Garda la sol este de 150 mm.
Spring oferă patru locuri și un portbagaj de 300 litri, cu 49 litri mai mare decât al lui e-Up. Prin rabatarea banchetei volumul de încărcare crește la 600 litri.

Surpriza este că va exista și o versiune de marfă cu un volum de încărcare de 800 litri și o sarcină utilă de 325 kg.

Dacia nu avea niciun motiv pentru a modifica caracteristicile de bază ale lui Renault City K-ZE. Motorul dezvoltă 44 CP și 125 Nm,iar bateria de 26,8 kWh conferă o autonomie de 225 km WLTP, absolut suficientă pentru deplasările timp de o săptămână într-o mare metropolă europeană. De altfel, MINI Cooper SE și Mazda MX-30 nu depășesc 200 km WLTP. Este de remarcat autonomia foarte bună pentru o baterie relativ mică, lucru posibil prin faptul că masa la gol este extrem de mică, de sub 1000 kg. Prin comparație VW e-Up cântărește 1.235 kg la o baterie de 36,8 kWh brut (32,3 kWh net).

Autonomia poate fi mărită cu 10% apăsând butonul ECO caz în care puterea motorului se reduce de la 33 la 23 kW și viteza maximă este limitată la 100 km/h.

Deși puterea motorului este aproape la jumătate față de VW e-Up viteza maximă este aproape idnentică: 125 km/h la Dacia Spring față de 130 km/h la VW e-Up.

O altă surpriză este că Dacia Spring se va putea încărca și la stații rapide DC cu până la 30 kW (opțional). Tot opțional se va putea încărca și la stații AC cu până la 3,7 sau 7,4 kW în timp ce cablul de încărcare la priza normală de 220V de acasă este standard.

Aplicația MyDacia disponibilă pe smartphone va permite afișarea în timp real a nivelului bateriei, a autonomiei restante în kilometri, activarea la distanță a climatizării și localizarea mașinii în timp real.

Dacia Spring va fi disponibilă la vânzare la începutul lui 2021 în regim de car sharing și la vânzare normală din toamna lui 2021 inclusiv pentru piața din România.

Vor exista două niveluri de echipare, versiunea pentru car sgaring și versiunea utilitară. Prețurile vor fi anunțate ulterior.
Versiunea de car sharing este disponibilă în culorile alb și gri deschis, are tapițerie de piele TEP (imitație de piele rezistentă la murdărie), sistem de navigație, senzori de parcare, cameră de marșarier și jante de oțel de 14 inchi Flywheel.

Din punct de vedere al siguranței, Dacia Spring va răspunde cerințelor europene: ABS, ESP, 6 airbaguri și frânare automată de urgență care funcționează între 7 și 125 km/h.

DATE TEHNICE Dacia
ModelSpring
Motorelectric
Putere maximă (CP)44
Cuplu maxim (Nm)125
Transmisiefață
Cutie de viteze1 treaptă
L x l x h (mm)3734 x 1622 x 1516
Ampatament (mm)2423
Volum portbagaj (l)300
Masă la gol (kg)921
Accelerație 0-100 km/h (s)nc
Capacitate baterie (kWh)26,8
Viteză maximă (km/h) 125
Consum mixt (kWh/100 km)10,8
Autonomie WLTP (km)225
Preț (euro cu TVA)de la 16.800

 

Razvan Magureanu

Leave a Comment

Adresa email nu va fi afisata public. Câmpurile cu steluță sunt obligatorii*

Articole recente

Car of the Year 2025 – modele nominalizate, ep.6

Continuă impresiile despre modelele nominalizate la cel mai relevant premiu european din industria auto – Car Of The Year. Am…

12 ore în urmă

Creștere minoră a pieței de autoturisme în octombrie 2024

Raportul ACAROM cu privire la înmatriculările de autoturisme din octombrie 2024 arată o ușoară creștere față de aceeași lună din…

o zi în urmă

SVolt anulează proiectele pentru uzine de baterii din Europa

Producătorul chinez de celule pentru baterii SVolt renunță complet la planurile sale ambițioase pentru Europa. Decizia reprezintă un eșec major…

2 zile în urmă

Producătorii chinezi de vehicule electrice înregistrează un declin al vânzărilor în Europa pe fondul tensiunilor tarifare

Producătorii chinezi de vehicule electrice se confruntă cu un declin în Europa pentru a treia lună consecutiv, deoarece creșterea tarifelor…

2 zile în urmă

Car of the Year 2025 – modele nominalizate, ep.5

Continuă impresiile despre modelele nominalizate la cel mai relevant premiu european din industria auto – Car Of The Year. Am…

3 zile în urmă

Nissan ia în considerare lansarea unui model electric pe platforma Renault Twingo

Nissan analizează posibilitatea introducerii unui minicar complet electric în Europa, utilizând platforma Renault Twingo. Această inițiativă face parte din divizia…

3 zile în urmă