GM aduce îmbunătăţiri structurii lui Chevrolet Volt şi sistemului de răcire a bateriei

GeneralMotors a anunţat îmbunătăţirile aduse structurii autovehiculului şi sistemului de răcire a bateriei pentru Chevrolet Volt, acestea având rolul de a preveni un incendiu de natură electrică la baterie, la câteva zile sau săptămâni de la producerea unei coliziuni grave.

Îmbunătăţirile vin în urma unei evaluăripreliminare a  Administraţiei Naţionale a Siguranţei Traficului pe Autostradă care a analizat autovehiculul post-accident, după producerea unei coliziuni grave.

Pe data de 25 noiembrie 2011, Administraţia Naţională a Siguranţei Traficului pe Autostradă a iniţiat o evaluare preliminară în urma unui test de impact cu o baterie care a provocat un incendiu electric la şase zile după coliziune.  Testul a fost realizat în vederea reproducerii scurgerilor de lichid de răcire care au avut loc ca urmare a efectuării testului de impact complet în luna mai a anului trecut ce a avut ca rezultat un incendiu electric la trei săptămâni după incident.

Modelul Volt a fost declarat una dintre cele mai bune alegeri în materie de siguranță de către Institutului de Asigurări pentru Siguranţa pe Autostrăzi şi a câştigat numeroase premii pentru siguranţă, de la cele mai importante organizaţii de specialitate.

Până la finele anului 2011, deţinătorii de autovehicule Volt au parcurs aproape 20 de milioane de mile fără să înregistreze nici măcar un incident similar rezultatelor înregistrate în cadrul testelor iniţiate de Administraţia Naţională a Siguranţei Traficului pe Autostradă în luna mai sau noiembrie.

„Modelul Volt a oferit întotdeauna o siguranţă sporită în timpul conducerii.   Acum, vom depune eforturi suplimentare pentru a asigura liniştea sufletească a clienţilor noştri în zilele şi săptămânile de după o coliziune gravă”, a declarat Mary Barra, vicepreşedinte senior al departamentului global de dezvoltare a produselor în cadrul GM.

Citeste testul cu Opel Ampera, omologul european a lui Volt
GM va iniţia un program în domeniul satisfacției clienţilor pentru a proteja suplimentar bateria Volt împotriva producerii unui incendiu electric ce ar putea surveni la câteva zile sau săptămâni de la impactul lateral grav.  Modificările vor consta în:

·        consolidarea unei anumite părţi a structuriide siguranţă a autovehiculului Volt pentru a spori nivelul de protecţie a bateriei în eventualitatea producerii unei coliziuni laterale grave;

·        montarea unui senzor în rezervorul sistemului de răcire a bateriei pentru a monitoriza nivelurile lichidului de răcire;

·        echiparea rezervorului sistemului de răcire a bateriei cu un suport de siguranţă pentru a ajuta la prevenirea supraalimentării cu lichid de răcire.

GM a efectuat patru teste de coliziune în perioada 9 şi 21 decembrie pentru a testa îmbunătăţirile aduse modelului Volt. Rezultatele au fost cele scontate. Nu a existat nicio intruziune în pachetul de baterii şi nicio o scurgere a lichidului de răcire în nicunul din aceste teste.

„Aceste îmbunătăţiri şi modificări vor răspunde preocupărilor legate de reacţia bateriei după accidente deosebit de grave”, a declarat Barra.  „Bateria Volt şi proprietăţile chimice ale celulelor acesteia nu au suferit nicio schimbare ca urmare a acestor iniţiative. Am testat sistemul bateriei modelului Volt pe parcursul a mai bine de 285.000 de ore de funcţionare sau 25 de ani.  Suntem la fel de încrezători ca întotdeauna că designul celulelor se numără printre cele mai sigure de pe piaţă.”

Cumpărătorii modelului Volt vor fi anunţaţi individual de îndată ce modificările vor putea fi disponibile pentru autovehiculele lor. Îmbunătăţirile sunt incluse în cadrul procesului de producție al modelului Volt, ce va fi reluat în această lună.

Modificările şi îmbunătăţirile vor fi valabile pentru toate modelele Volt, inclusiv pentru cele vândute în Europa.  Programul european de evaluare a autovehiculelor noi (EuroNCAP) i-a acordat modelului Chevrolet Volt 5 stele în urma testelor de siguranţă.

„În prezent, ne-am îndreptat atenţia asupra unui singur lucru: să facem ceea ce este mai bine pentru clienţii noştri”, a declarat Mark Reuss, preşedintele GM America de Nord.  „Ne vom respecta angajamentul asumat de a ne asigura că toţi clienţii noştri vor fi încântaţi de achiziţia lor.”

Tehnologiile de electrificare a autovehiculelor sunt importante pentru viitorul industriei auto, motiv pentru care GM îşi va însuşi în continuare rolul de lider pentru a ajuta Asociaţia inginerilor auto să elaboreze standarde care vor ajuta firmele de tractare, cimitirele auto şi centrele de reciclare în vederea manipulării adecvate a componentelor electrice ale autovehiculelor.   GM va ajuta şila elaborarea de materiale educative având ca temă noile tehnologii.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top