A crăpat autostrada, iar deschiderea circulației pe lotul 3 al Autostrăzii Lugoj-Deva se amână pe termen nelimitat. O fisură uriașă de 15 metri lungime și un centimetru lățime a apărut în asfalt, chiar dacă sectorul de drum nu a fost folosit niciodată.
Lotul 3 are o lungime de 21 de kilometri. Lucrările au fost finalizate în luna august, dar problemele de terasament forțează amânarea deschiderii circulației. Fisura se află la kilometrul 57+100, pornește din asfalt și continu până jos în drumul tehnologic. „Cu siguranță, nu o să se remedieze până la sfârșitul lunii septembrie”, anunță Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Lucrările de reparație nu pot începe înainte de efectuarea unei expertize tehnice, urmată de contractarea firmei care va realiza reparațiile. Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, anunța în vară că cei 21 de kilometri vor fi dați în folosință în luna septembrie.
CNAIR a trimis o factură de penalități în valoare de 73 de milioane, asocierii conduse de constructorul spaniol COMSA, dar aceasta nu a fost plătită.
Patru loturi cuprinde autostrada Lugoj-Deva. La ora actuală, doar loturile 1 și 4 sunt deschise circulației, plus 15 dintre cei 28 de kilometri ai lotului 2. Ceilalți 13 kilometri sunt sub semnul întrebării, după ce contractul care avea ca obiect construirea tronsonului a fost reziliat.