Lexus RX, cel mai important model din panoplia diviziei de lux a gigantului japonez Toyota, a ajuns la cea de-a patra generaţie, aşteptată să sosească şi pe piaţa din România spre finele anului în curs.
Noul RX este sensibil mai lung, mai înalt şi mai lat decât modelul predecesorul său, ampatamentul de 2,79 fiind, de asemenea, mai generos cu 5 cm. Lexus maschează, însă, cu succes acest surplus prin infuzia de elemente SF, reţetă aplicată deja cu succes şi în cazul fratelui mai mic NX. Impresia este accentuată de jantele supradimensionate cu diametrul de 20 inch, ce pot fi personalizate cu inserţii colorate. Celebra grilă “spindle” şi farurile în forma de L nu puteau lipsi, bineînţeles, din meniu.
Conform tradiţiei, noul Lexus RX va fi disponibil doar în format hibrid. Compus dintr-un V6 nou de 3,5 litri, guvernat de principiul de funcţionare Atkinson, şi un motor electric, noul RX450h dezvoltă o putere totală de “aproximativ” 300 CP. Tracţiunea integrală este standard, alături de o cutie automată complet nouă, cu opt rapoarte.
Interiorul este inundat de lumină, graţie unui plafon panoramic cu decupare amplă. Sistemul de infotainment complet renovat afişează un nou controller tactil rectangular şi un display de 12,3 inch, ale cărui funcţii sunt dublate în mare măsură de head-up display-ul devenit normă în segment.
Versiunea F-Sport dispune, în premieră, de bare stabilizatoare active, sistem ce ajută noul Lexus RX să îşi păstreze gradul optim de înclinare în viraje. Suspensia adaptivă beneficiază, de asemenea, de moduri diferite de setare. Lexus plusează şi în materie de siguranţă, reunind sub umbrela Safety Sistem+ sistemele de frânare de urgenţă (Pre-Collision System), avertizare la părăsirea involuntară a benzii de rulare, pilot automat adaptiv (Dynamic Radar Cruise Control), asistent de păstrare a benzii (Lane Keeping Assist) sau control automat al fazei lungi.