Cel de-al șaselea zezon al Campionatului ABB FIA Formula E se va încheia cu șase curse care se vor desfășura în decurs de nouă zile pe aeroportul Tempelhof din Berlin.
Campionatul ABB FIA Formula E revine la începutul lui august în capitala Germaniei pentru cel de al șaselea
an consecutiv, în vederea desfășurării etapelor finale ale sezonului.
Pe aeroportul Tempelhof din Berlin se vor desfășura șase curse pe parcursul a nouă zile – 5/6, 8/9, 12/13 august – fiecare pereche decurse folosind o configurație diferită a circuitului. Astfel, finalul competiției va fi mai atractiv și piloții vor avea posibilitatea să își elaboreze strategiile pentru fiecare layout al circuitului.
Circuitul de la Berlin este situat pe Aeroportul Tempelhof, care a fost cândva poarta aeriană a orașului. De la încetarea operațiunilor aeriene în 2008, Tempelhof, situat în partea de sud a orașului, a fost reamenajat ca parc și spațiu dedicat târgurilor și evenimentelor.
Epidemia de coronavirus a făcut imposibil ca această competiție să rămână fidelă conceptului său inițial conform căruia cursele aveau loc pe circuite urbane în marile metropole.
Precum alte competiții, ultimele șase curse se vor desfășura fără spectatori. La fața locului sunt admise maxim 1.000 persoane. Toate echipele vor veni cu o componență redusă și toate persoanele vor fi testate înainte de accesul la circuit.
Până la întreruperea campionatului se desfășuraseră cinci curse. António Félix da Costa (DS Techeetah) este liderul campionatului cu 67 de puncte înainte de începerea maratonului de la Berlin. Cu 56 puncte, Mitch Evans (Panasonic Jaguar Racing) are și el șanse la titlul suprem. Cei doi piloți BMW Alexander Sims (46 de ani) și Maximilian Günther (44) ocupă pozițiile trei și patru.
Aeroportul Tempelhof va găzdui de asemenea, ultimele șapte runde ale Jaguar I-PACE eTROPHY, la care ABB este partener oficial pentru încărcarea vehiculelor. Deși seria de asistență urmează să se încheie după acest sezon, lecțiile învățate pe parcursul acestui parteneriat și provocările ridicate de susținerea unei serii de
curse globale, îmbinate cu experiența vastă de încărcare a vehiculelor electrice pe care ABB o are la nivel
mondial, vor fi încorporate în încărcătoarele pe care ABB le va furniza pentru mașinile Gen3 din sezonul 9
al Campionatului ABB FIA Formula E.
ABB conduce progresul în domeniile mobilității electrice și dezvoltării durabile în Germania pentru a
veni în sprijinul obiectivelor țării în aceste domenii. Guvernul urmărește reducerea cu 55% a emisiilor de
gaze cu efect de seră până în 2030, comparativ cu nivelurile din 1990, termen până la care pe șoselele
germane ar trebui să circule între șapte și zece milioane de vehicule electrice. De asemenea, este
vizată si o interdicție totală a vânzării de mașini cu motor cu combustie până în 2050.
Ca lider global în furnizarea infrastructurii de încărcare a mobilității electrice, de la soluții pentru autovehicule și autobuze electrice până la nave și trenuri, ABB își consolidează continuu poziția de lider în
acest domeniu, în special în Germania, unde ABB se bucură de parteneriate strânse cu renumita industrie auto din țară. Aceasta include un parteneriat exclusiv cu Porsche, pe care ABB l-a încheiat la începutul acestui an, pentru a promova în comun mobilitatea electrică, devenind partener oficial al echipei TAG
Heuer Porsche Formula E. De asemenea, ABB a furnizat și instalat sisteme de încărcare HVC și infrastructură electrică pentru primul depou complet de autobuze electrice din Germania, după ce a încheiat un parteneriat cu operatorul de transport public german Hamburger Hochbahn AG.
Tarak Mehta, Președintele ABB Electrification, a declarat: „E-Prix-ul de la Berlin oferă o platformă de
prezentare a tehnologiei de mobilitate electrică, care evidențiază rolul îndelungat al ABB ca partener de
frunte pentru obiectivele de sustenabilitate ale Germaniei. Suntem mândri că lucrăm direct cu
producătorii de pe traseu și în afara acestuia, continuând în același timp să îmbunătățim disponibilitatea pe scară largă a unei infrastructuri de încărcare fiabile și performante, care sunt esențiale pentru
stimularea progresului în Germania. ”
De asemenea, în Germania, la Lüdenscheid se află prima a fabrică ABB cu producție neutră de CO2. Aici,
datorită proiectului de pionierat „Misiune către Zero Emisii” al ABB Electrification, o combinație de energie solară, gestionare inteligentă a energiei și o instalație de cogenerare extrem de eficientă furnizează
suficientă energie pentru a alimenta întreaga fabrică, economisind astfel aproximativ 630 de tone de CO2.
De la înființarea sa în 1900, ABB Germania a devenit una dintre cele mai importante companii de tehnologie din țară, cu 8.500 de angajați în peste 30 de locații. Aceasta operează în domeniile produselor de
electrificare, automatizare industrială și robotică, motoare și convertizoare.
De asemenea ABB contribuie activ la modelarea viitorului digital al Germaniei prin oferta sa digitală ABB Ability ™. Germania este cea de-a treia cea mai mare piață a ABB în ceea ce priveste veniturile.
ABB (ABBN: SIX Swiss Ex) este o companie globală de tehnologie de vârf care stimulează transformarea
societății și a industriei în scopul realizării unui viitor mai productiv și mai durabil. Prin conectarea de
software la portofoliul său de electrificare, robotică, automatizare și acționări, ABB împinge limitele
tehnologiei, conducând performanța spre niveluri superioare. Având o istorie de excelență de peste 130
de ani, succesul ABB este realizat cu ajutorul celor aproximativ 110.000 de angajați talentați din peste
100 de țări.