Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) atrage atenția că „există o lipsă gravă de puncte de încărcare pentru mașini electrice electrică de-a lungul rețelelor rutiere în majoritatea statelor membre ale UE”.
Într-un raport dat publicității cu câteva zile în urmă, ACEA atrage atenția că, în timp ce producătorii sunt forțați să aducă pe piață tot mai multe mașini cu încărcare la priză, statele europene rămân mult în urmă cu dezvoltarea infrastructurii de încărcare.
Datele colectate de ACEA arată că zece țări nu au nici măcar o stație de încărcare pentru fiecare 100 de kilometri de șosea, 18 state membre UE au sub cinci puncte de încărcare pentru 100 km de drum și doar patru au mai mult de zece astfel de facilități pentru fiecare 100 km de străzi.
Ca parte a pachetului său „Fit for 55”, publicat în iulie, Comisia Europeană a propus ca până în 2030 emisiile de CO2 de la mașinile noi să fie cu 55% mai mici decât nivelurile din 2021, în creștere față de obiectivul reducere cu 37,5% stabilit cu doar trei ani în urmă. Drept urmare, producătorii auto europeni vor trebui să aducă pe piață milioane de mașini cu încărcare electrică în următorii ani pentru a atinge acest nou obiectiv.
Doar că, în acest context, Eric-Mark Huitema, președintele ACEA, arată că mulți clienți „nu vor putea face trecerea la vehiculele cu emisii zero dacă nu există suficiente stații de încărcare și alimentare pe drumurile pe care circulă. De exemplu, dacă cetățenii Greciei, Lituaniei, Poloniei sau României vor trebui să călătorească mai bine de 200 km pentru a găsi o stație de încărcare, nu ne putem aștepta ca ei să fie dispuși să cumpere o mașină electrică”.
Într-adevăr, contrastul dintre Olanda – statul UE cu cele mai multe stații de încărcare (47,5 pentru fiecare 100 km de drum) – și o țară vastă precum Polonia (de opt ori mai mare, dar cu doar un punct de încărcare pentru fiecare 250 km) este izbitor.
Datele ACEA arată că Bulgaria stă mai bine decât România la capitolul stații de încărcare
Conform datelor ACEA, în 2021, statele cu cele mai multe puncte de încărcare la 100 km sunt Olanda (47,5), Luxemburg (34,5), Germania (19.4), Portugalia (14,9) și Austria (6,1), în timp ce codașele clasamentului sunt România (0,5), Letonia (0,5), Polonia (0,4), Grecia (0,2) și Lituania (0,2).
Deși nu este des luată în calcul în raportări, Bulgaria are 0,8 stații de încărcare la fiecare 100 km de drum.
„Din păcate, propunerea pentru un regulament privind infrastructura de combustibil alternativi – de asemenea, o componentă a pachetului «Fit for 55» – nu este sincronizată cu ambițiile Comisiei Europene pentru obiectivele privind emisiile de CO2. Deși apreciem introducerea unor obiective obligatorii atât de necesare pentru stațiile de încărcare în fiecare stat membru, acestea vor trebui consolidate în mod semnificativ dacă dorim să ne îndeplinim obiectivele privind protejarea climei”, a arătat președintele ACEA.