ACEA: Creștere a pieței auto europene în noiembrie, dar pierderile anterioare nu au fost recuperate

Inmatriculari 2 ACEA România autoturisme

Raportul ACEA privind înmatriculările de autoturisme noi din Europa arată că la nivelul întregului continent au fost înmatriculate în primele 11 luni ale anului 10.196.115 de unități, în scădere cu 5,8% față de perioada similară din 2021.

Datele Asociației Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) arată că în luna noiembrie au fost înmatriculate pe întregul continent (statele UE, EFTA și Marea Britanie) 1.014.630 de autoturisme, în creștere cu 17,4% față de a 11-a lună din 2021. În aceeași lună, în România au intrat în circulație 11.074 de autoturisme noi, cu 406 mai puține decât în în noiembrie 2021. Reculul ușor din luna noiembrie din România este printre puținele din Europa, celelalte state care au raportat scăderi fiind Estonia (-0,9%), Finlanda (-4,3%) și Slovenia (-12,2%).

După primele 11 luni din 2022, la nivelul continentului au fost înmatriculate 10.196.115 autoturisme, în scădere cu 5,8% față de perioada ianuarie – noiembrie din 2022 (10.824.193 unități înmatriculate). În intervalul ianuarie – noiembrie, în România au intrat în circulație 116.891 de autoturisme, în creștere cu 7,4% față de cele 108.821 raportate în primele 11 luni din 2021.

Creșterea din acest an din România rămâne printre puținele din Europa. Alte state care au raportat majorări ale înmatriculărilor în perioada ianuarie – noiembrie 2022 sunt Bulgaria (17,2%), Cipru (7,1%), Grecia (3,7%), Letonia (16,4%), Portugalia (5,6%) și Slovacia (3,4%).

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top