Pe câtă vreme toată lumea se chinuie să facă motoare mai mici care să obțină rezultate fenomenale de consum, piața vehiculelor utilitare de teren cere mașini cu un cuplu mare de la turații mici. Iar un VW Amarok V6 de trei litri chiar este o soluție.
Dincolo de dorința de a fi cei mai buni într-un segment pe care nu l-au inventat, cei de la Volkswagen utilitare au credința că pot să se ia la trântă cu numele grele ale pickup-urilor de teren de pe piață cum ar fi Nissan Navara, Mitsubishi L200, Toyota Hi-Lux sau Ford Ranger. Desigur, când au apărut pe piață cu un doi litri bi-turbo de 170 CP, lucrurile nu au stat tocmai bine în favoarea nemților. Odată pus la muncă, propulsorul lor n-a mai reușit să obțină nici pe departe rezultatele optimiste de consum înregistrate în timpul testelor oficiale. Oricum, prea puțini utilizatori erau interesați de consum atâta timp cât mașina își făcea treaba. Doar că exista o neîncredere în cei doi litri cilindree. Acum, Volkswagen a tranșat clar problema: este singurul V6 de pe piață (cel puțin momentan). Oferă trei litri de cilindree și până la 224 CP plus un cuplu respectabil de 550 Nm disponibili de la 1400 RPM. Am testat mașina într-o sesiune derulată pe 17 iunie în jurul Munchen-ului, atât pe asfalt cât și pe off-road. După ce am văzut că zburdă pe șosea ca majoritatea turismelor (sau chiar mai bine) am vrut să vedem dacă în off-road se descurcă așa cum promitea constructorul. Ei bine, am putea spune fără teamă că producătorul a fost cam pesimist când a vorbit despre capacitățile mașinii. Din cauza ploii, terenul de off-road era mai complicat decât era prevăzut inițial. Suprafețele alunecoase deveniseră și mai lipsite de aderență, gropile erau pline cu apă și noroi iar zonele cu înclinări laterale promiteau să ne azvârle dintr-un moment într-altul pe cine știe ce direcție. Amarok V6 a traversat toate aceste zone fără să crâcnească și fără să fie dotat cu anvelope de off-road. Erau pneuri mixte (M/T) dar cu un profil ce amintea mai mult de asfalt și ploaie decât de Mud Terrain.
Ce am învățat de la noul Amarok V6? Are doar motoare de trei litri care consumă cât vechiul 4 cilindri de doi litri (pe bune!). Se descurcă în off-road fără reductor dar cu o cutie de viteze automată ZF cu 8 trepte și diferențial blocant spate. Poate tracta 3,5 tone (pentru că mai mult nu-i permite legea), este confortabil ca o mașină normală și nu este cu mult mai scump decât vechiul Amarok. În plus, este Euro6.