Amintiri din viitor – BMW i8

„Haideți, șefu’, ați venit cu ozeneu’ aicea la noi…” O tură cu BMW i8 prin oraș o să-ți dovedească empiric faptul că primul cuvânt care le vine în minte oamenilor atunci când văd un BMW i8 este format din trei litere și este, de fapt, un acronim pentru obiect zburător neidentificat.

FOTO: Dragoș Savu

În fața mea, dincolo de parbriz, două domnișoare de o calitate îndoielnică își odihnesc posterioarele pe capota lui i8 în timp ce eu privesc în gol cu o expresie tâmpă pe față și mă întreb cum naiba am ajuns în situația asta.

Era deja întuneric și tocmai terminasem de alimentat într-o benzinărie din Brașov. Mă pregăteam să închid portiera pentru a o lua din loc când un tip pe la vreo 40 de ani apare de nicăieri și mă întreabă foarte politicos dacă poate să facă o poză. Îmi dau seama imediat că se referă la mașină și nu la mine, așa că mă opresc din a-mi pudra nasul și îi răspund afirmativ, crezând că se va termina repede. Trag portiera și aștept. Individul se duce spre un taxi pe care nu-l observasem până atunci și le dă aprobarea: „haideți, bă, a zis că e OK”. Cele două sirene, una cu niște resturi de pantaloni pe ea, iar cealaltă cu niște iegări cu imprimeu de leopard sar de pe locurile din spate și încep să pozeze cu o naturalețe care arăta că nu era prima capotă pe care o lustruiau. După câteva instantanee, cei doi băieți care mânuiau aparatele foto cu funcție de apelare telefonică fac schimb de roluri și preiau ei înșiși locurile lăsate calde de dudui. Întregul supliciu probabil că a durat cam un minut, însă a fost cel mai lung aproape un minut din viața mea.

Ne mulțumesc. Au terminat. Eram de mult în „D” cu piciorul pe frână, așa că le răspund din mers printr-un semn care poate să fi însemnat orice, numai că ei nu mă văd, fiind deja cu nasurile în ecranul telefonului admirându-și isprava.

Însă nu e vina lor.

În dimineața aceleiași zile, același BMW i8 ne aștepta în garajul subteran al importatorului cu un cordon ombilical care-l lega de mama-zid și o sumedenie de lumini albastre pulsându-i prin toate colțurile, rupând monotonia crepusculului parcării. Prima reacție? Exact, am făcut același lucru pe care-l fac turiștii japonezi atunci când a mai trecut o secundă: am scos telefoanele și am tras două cadre. Fără pretenții artistice, fără să știm exact de ce – i8 te obligă, pur și simplu, să-i remarci prezența altfel decât printr-o simplă contemplare.

Când perioada de tatonare ia sfârșit și vine timpul să te urci în mașină, urmează partea cea mai dificilă. Portiera se deschide ușor, cu un șuierat al amortizoarelor care nu are cum să nu-ți amintească de un anume DeLorean DMC-12, scoțând la iveală ceea ce trebuie să fie cel mai lat și mai înalt prag pe care l-am văzut vreodată. Încalec nu fără dificultate bucățile de CFRP (plastic ranforsat cu fibră de carbon) lăsate la vedere și mă las să alunec în scaun cu gândul la zecile de fete în fustă care vor fi obligate să meargă cu altă mașină tocmai din cauza acestui acces dificil.

Interiorul nu e chiar la fel de spectaculos ca la i3, însă e posibil ca simțurile să-mi fi fost decalibrate de exteriorul senzațional. Toate elementele specifice unui BMW sunt acolo (schimbătorul de viteze, consola iDrive, comenzile pentru climatizare și rândul de butoane ale radioului) numai că sunt foarte bine integrate în formele rotunjite și suprafețele sparte care caracterizează interiorul lui i8. Poziția la volan este, evident, joasă și te simți învelit de mașină, dar nu sufocat. Mi-ar fi plăcut ca scaunul să culiseze un pic mai mult în spate ceea ce mi-ar fi permis o poziție mai corectă, cu spătarul mai vertical, însă astea nu sunt decât detalii ale unui om care nu înțelege că oamenii normali nu au doi metri înălțime.

Decuplăm cablul care leagă mașina de nava mamă, pun piciorul pe frână, apăs butonul de start/stop și instrumentarul se aprinde în aceeași culoare albastră care învăluia mașina când am văzut-o prima dată. În rest, liniște. BMW i8 este primul hibrid plug-in produs de bavarezi putând merge până la 37 de kilometri exclusiv cu propulsie electrică grație motorului de 96 kW care angrenează roțile din față și, până la ieșirea din parcare, chiar asta facem. Primul lucru care te surprinde la i8 este gradul ridicol de ridicat de confort. La cum arată mașina, te-ai aștepta să-ți smulgă ficatul și să nu ți-l dea înapoi până nu treci de 250 km/h, însă realitatea este exact pe dos.

Situația nu se schimbă cu nimic odată ajunși pe autostradă. În modurile Comfort sau Eco Pro, BMW i8 poate să înghită kilometru după kilometru cu lejeritate și într-o liniște desăvârșită, comportându-se ca un veritabil GT. Modul Sport, însă, care nu e disponibil din selectorul de pe consola centrală ci se comută cu ajutorul schimbătorului de viteze, transformă albastrul instrumentarului într-un roșu portocaliu și difuzoarele din interior în niște prelungiri ale sistemului de evacuare, redând un sunet mult mai puternic decât cel pe care-l aud persoanele din afara mașinii.

Motorul bi-turbo în trei cilindri și cu 1.499 de centimetri cubi nu avea cum să producă un sunet pe măsură ocaziei, așa că BMW a optat pentru acest artificiu care, deși e evident, nu pare artificial și asta pentru că i8 merge pe măsura urletului care se revarsă în interiorul cabinei. Nu are nevoie decât de 4,4 secunde pentru a atinge 100 km/h de pe loc, iar viteza maximă este limitată electronic la 250 km/h. Astea sunt genul de cifre care, împreună cu aspectul mașinii, i-au făcut pe mulți să compare i8 cu modele sportive prin definiție precum Porsche 911.

Ieșind de pe autostradă, i8 reduce un pic viteza pentru centura Ploieștiului și porțiunea dreaptă care urmează după. Destinația noastră este circuitul Prejmer de lângă Brașov, însă nu înainte de a urca până în Poiană. Drumurile naționale nu reprezintă nici ele o provocare, i8 navigându-le fără teamă de gropi, șine de tren sau denivelări – orice hop e depășit fără prea mare dramă, suspensia dând dovadă de foarte multă discreție.

O succesiune de viraje de dinainte de Posada plantează o sămânță de îndoială în mințile noastre, confirmată mai apoi și pe coborârea înspre Timișul de Sus: direcția lui i8 e o idee prea moale, nu-i chiar ceea ce am fi așteptat de la un BMW, cu atât mai puțin de la unul sportiv. Decidem să păstrăm verdictul final pentru după turele de pe circuit și mergem mai departe.

Brașovul este, practic, prima experiență urbană în BMW i8, iar din punctul de vedere al celor din interior, nu diferă cu nimic de ce ai putea trăi în orice alt hibrid. Pentru cei din afară, însă, e ca și cum l-ar vedea pe Obama alergând dezbrăcat pe stradă: totul se oprește în loc și toate privirile converg într-o singură direcție. După un timp, îți dai seama că trăiești aceeași experiență ca viața de zi cu zi a unei fete extrem de frumoase care, după un timp, a încetat să mai fie flatată de toată atenția de care se bucură și a devenit de-a dreptul iritată. Din fericire, noi avem opțiunea de a ne da jos din mașină și de a reveni la statutul de om normal.

E greu să faci asta, însă, atunci când știi că te afli la câțiva metri de unul dintre cele mai plăcute drumuri din România, și la câțiva kilometri de unul dintre cele mai bune circuite (de karting) din țară. Așa că profităm de drumul liber dintr-o după-amiază de joi spre Poiană și o luăm în sus. Cele două curbe de cuplu ale motoarelor se completează perfect iar i8 trage, la fel ca infamii teroriști din ‘89, din orice poziție. Fiind o mașină ușoară – 1.560 kg – și cu o distribuție bună a maselor – 49/51% 
față/spate – i8 îți permite viteze generoase la intrarea în viraj pe care le menține fără probleme pe tot parcursul lui. Atunci când ieșirea devine vizibilă, pedala de accelerație aproape că se apasă singură și i8 decolează grație tracțiunii integrale hibride.

Acea oarecare laxitate a volanului pe care am simțit-o mai devreme e umbrită de naturalețea cu care mașina virează, refuzând cu încăpățânare să subvireze și făcându-te să te întrebi cum de e posibilă atât de multă aderență cu niște anvelope 195/50 R20 pe față și 215/45 R20 pe spate.

Aceeași poveste și pe circuit. Pista îngustă pentru o mașină lată de 1.942 mm nu-ți permite o abordare clasică a virajelor, așa că abordăm un stil mai agresiv și mai puțin eficient. Cu electronica pornită, există o oarecare latență între momentul în care ai vrea să accelereze la ieșirea din viraj și cel în care chiar o face, însă oprește ESP-ul și răspunsul devine instant. În plus, mașina e suficient de bine echilibrată încât riscul derapajelor involuntare să nu crească, ci doar incidența celor intenționate.

La finalul zilei, înapoi pe autostrada luminată în profunzime de farurile cu laser, îmi dau seama că mașina asta e un pic greșit înțeleasă. BMW i8 nu trebuie comparat cu un 911 – nu trebuie comparat cu nicio altă mașină, pentru că e ceva cu totul nou. Dacă nu ne crezi, uite încă o dovadă: după întreaga zi în care nu a fost deloc menajat, consumul mediu al lui i8 era de 8,8 l/100 km. Deci iată o mașină care arată ca un supercar, se conduce ca o mașină sport, e la fel de confortabilă ca un GT și consumă cât un hatchback diesel – dacă așa arată viitorul, atunci e clar că sună bine. Chiar dacă are nevoie de niște difuzoare pentru asta.

Oprim în altă benzinărie. „Ce motor are, șefu’?”, mă întreabă transpirat de emoție un posesor de BMW mai vechi. „1,5 litri, trei cilindri”, îi spun. „Hai, mai dă-te-n &*#@!”, urmează și răspunsul firesc.

Verdict AutoExpert

Pentru toată drama pe care i8 o afișează la exterior, atmosfera din interior poate fi extrem de liniștită. BMW a reușit să facă o mașină cu o dereglare serioasă de personalitate, putând fi la fel de bine folosită zi de zi prin traficul urban, dar și ca armă letală pe circuit. Și cel mai important lucru este că în tot acest timp va arăta ca fix ca 
un OZN.