Va putea industria auto să impună pila de combustie pe piață sau propulsia electrică va deveni forța „dominantă”?
Ideea propulsiei cu hidrogen (pilă de combustie) este încă privită cu destul de mult entuziasm, în ciuda faptului că industria pare să fi acceptat în mare, că vehiculele electrice reprezintă viitorul.
De ce hidrogen?
Toyota a continuat să investească masiv în cea de-a doua generație Mirai – prezentată recent și care urmează să fie lansată în 2021. Modificări de substanță au transformat un model ce reprezenta mai mult o curiozitate, în cazul primei generații, într-o adevărată limuzină ce amplifică ambițiile constructorului nipon de a impune propulsia cu hidrogen la nivel global. Exceptăm actuala situație de criză care nu știm cât va mai dura și în ce măsură va afecta în final planurile industriei.
Stația de încărcare pentru flotele viitorului
Noul Mirai va intra astfel pe lista scurtă a vehiculelor disponibile – care utilizează pentru propulsie pila de combustie pentru obținerea de emisii zero – în diverse formule constructive, precum SUV-urile Hyundai Nexo sau Mercedes F-Cell (hidrogen-electric).
Planuri de viitor
Alți constructori și-au prezentat deja conceptele ce vor deveni viitoare modele de serie până la jumătatea deceniului, premum BMW care s-a aliat cu Toyota pentru realizarea unei platforme comune (BMW i hydrogen Next) ce va sta la baza viitorului X5 Hydrogen anunțat deja pentru 2022.
Grupul PSA a anunțat la rândul său că are în plan un vehicul utilitar pentru 2021.
În Marea Britanie, construtorul de autobuze Wrightbus, din Irlanda de Nord, a început producția unui autobuz hibrid ce are rolul de a schimba flota de autobuze de transport călători din Marea Britanie într-una pe hidrogen.
Oficiali ai Jaguar Land Rover au afirmat chiar că pila de combustie ar fi mult mai potrivită decât sistemul electric alimentat prin baterie pentru SUV-urile mari.
Există și o explicație, dată de Nick Rogers, head of engeneering pentru JLR: „dacă nu suntem atenți, vom ajunge să punem niște baterii atât de mari (pe EV-uri) încât acestea vor deveni atât de grele încât chiar pe autostradă autonomia se va epuiza rapid. Astfel, alte tehnologii ar putea juca un rol aici, pila de combustie fiind cea mai plauzibilă.”
Avantaje și dezavantaje
Vehiculele cu hidrogen emit practic doar vapori de apă și au o autonomie medie mare (similară cu a automobilelor cu motor termic și chiar mai mare) și pot fi realimentate aproape instantaneu, la fel de repede ca un automobil convențional pe benzină sau diesel.
Cum la nivelul industriei există o mare presiune exercitată politic de către guverne, dar și de către opinia publică sau organizațiile de mediu, pentru reducerea poluării generate de mașinile cu motoare convenționale, înlocuirea acestora cu vehicule electrice a devenit prioritară, dar la fel de bine pariul ar putea fi câștigat de modele pe bază de hidrogen.
Nu toți sunt însă de acord, după cum a dovedit-o în septembrie și Carlos Tavares, CEO PSA Group. El a comparat situația legată de mașinile pe hidrogen cu goana după EV-uri care a dovedit că nu pentru toți constructroii a fost o problemă simplu de rezolvat, afirmând că una este să ai un proiect pe hidrogen, ceea ce e simplu, alta este să devii profitabil cu el. În ciuda celor declarate, PSA a prezentat deja propriul proiect de vehicul utilitar pe hidrogen (pentru 2021), dar Tavares a precizat că „nu va fi ieftin.”
Costul tehnologiei cu pilă de combustie este însă mare, fiind nevoie pentru fiecare element al sistemului de 30g-60g de platină. BMW a afirmat că un sistem de propulsie pe baza pilei de combustie este de aproape 10 ori mai scump decât unul echivalent 100% electric.
Dar mai sunt și alte impedimente. Poate că au emisii zero, dar electroliza – cea mai comună metodă de a obține hidrogen – necesită multă energie electrică și nu face sens din punctul de vedere al rentabilității decât dacă hidrogenul este realizat cu energie regenerabilă. Altfel apar emisii de carbon, generate la producerea hidrogenului.
Călcâiul lui Achile – stațiile de alimentare cu hidrogen
Nu în cele din urmă infrastructura de realimentare trebuie extinsă. Cea mai vastă este în California cu aproape 40 de puncte. În Europa occidentală numărul acestora este între 10 și 20 pentru fiecare stat, confort site-ului h2stations.org.
Există și o serie de temeri privind siguranța, și care încă nu au dispărut după ce în Norvegia, dar și în Coreea de Sud s-au înregistrat explozii la aceste stații.
Chiar dacă se vor depăși aceste impedimente legate de siguranță în privința transportului și distribuției de hidrogen, producerea sa rămâne încă mai scumpă decât a bateriilor litiu-ion, pentru care se pare că există suficiente resurse minerale pentru următorii 10-15 ani conform unui raport al https://www.benchmarkminerals.com/
Este însă de așteptat ca hidrogenul să intre pe nișe unde sistemele electrice alimentate de baterii nu pot concura, cum ar fi cazul vehiculelor de transport pentru distanțe lungi, odată ca autonomie și în al doilea rând pentru că nu ar fi rentabil ca acestea să staționeze perioade foarte lungi pentru realimentare.
O tehnologie mai protrivită pentru activități comerciale
Chiar Tavares a afirmat că această tehnologie este mult mai portivită pentru flote și pentru mașini care revin seara la punctul de plecare, ceea ce poate face rentabilă o stație de reîncărcare cu hidrogen.
Entuziasmul vizavi de avantajele acestui sistem de propulsie este crescut însă în Coreea de Sud și Japonia, iar constructroii își extind parteneriatele. Cum a fost cazul Toyota cu BMW, care a început încă din 2013 și al Hyundai cu Audi.
Nu putem să nu facem o paralelă cu apariția vehiculelor electrice, cu reticența cu care acestea au fost primite, inclusiv de către industrie, și care la început părea că face mai mult efortul de a nu le vinde, sau cu lipsa inițială a infrastructurii de încărcare și care acum se dezvoltă extrem de rapid..
Dacă avem în față întregul proces al apariției, și dezvoltării pieței de vehicule electrice putem deduce că în timp, și prețul vehiculelor cu pilă de combustie va scădea.
Toyota, Mercedes, BMW, Audi, Hyundai văd deja un mare potențial în viitor pentru automobilele cu hidrogen. Important este să înțelegem avantajele acestei tehnologii.