De ce l-a ales Ferrari pe Carlos Sainz? Despărţirea lui Sebastian Vettel de Ferrari, anunţată pe 12 mai, dar cunoscută probabil cȃteva luni de Seb însuşi, a declanşat un soi de principiu al dominoului pe piaţa transferurilor. Cel mai mediatizat transfer, pȃnă în acest moment este cel al lui Carlos Sainz Jr. la Ferrari.
Foto: arhiva
De ce l-a ales Ferrari pe Sainz jr.?
Carlos Sainz jr confirmat azi de Ferrari
“Credem cu tărie că o pereche de piloţi cu talentul şi personalitatea lui Charles şi Carlos, cea mai tȃnără din ultimii 50 de ani ai Scuderiei, va fi cea mai bună combinaţie pentru a ne ajuta să atingem obiectivele stabilite”.
Comunicatul lui Mattia Binotto este la fel de sec, plin de clişee, ca şi atȃtea altele. Dar scopul unor astfel de communicate este să arate că viaţa e roz şi totul merge ca pe roate.
Dincolo de aceste clişee uzuale, rămȃn două întrebări care necesită răspuns. De ce l-a ales Ferrari pe Sainz pentru a-i fi coechipier lui Leclerc? Cȃt de bun este Sainz?
Scuderia Ferrari a operat aproape întotdeauna după principiul pilot principal-pilot secund. Dar nu este cea care a inventat asta şi nici singura care utilizează acest mod de funcţionare.
Mod care de-a lungul timpului, cel puţin de la Surtees încoace s-a dovedit cel mai productiv. În 2016 Sergio Marchionne a decis că nu e clar cȃt de rapid este Seb. Pentru că etalonul din cealaltă maşină, Kimi Raikkonen, nu mai reprezenta forţa de odinioară.
Marchionne a schimbat macazul la Ferrari
Marchionne, a declanşat atunci planul de a aduce un tȃnăr rapid şi dornic de glorie. Nu cu scopul de a uzurpa tronul lui Vettel ci de a-l forţa să-şi atingă limitele frecvent.
Preşedintele Ferrari de atunci a stabilit că cel mai bun pentru a forţa limitele lui Vettel este Daniel Ricciardo. O înţelegere a fost încheiată cu australianul după Melbourne 2018, stabilindu-se finele lui iunie pentru definitivarea tratativelor.
Dar din mai 2018 preşedintele a început să se simtă rău. Intervenţia chirurgicală ulterioară a fost în van, iar Sergio Marchionne, unul dintre cei mai puternici oameni din industria auto în secolul XXI a spus adio acestei lumi pe 25 iulie 2018.
Cu asta s-a încheiat şi episodul Ricciardo şi a intrat în scenă proiectul Leclerc susţinut de cel mai puternic om din angrenajul Fiat, John Elkann.
„Proiectul” Leclerc susținut de noul CEO
Promiţătorul monegasc a fost confirmat ca înlocuitor al lui Raikkonen în weekend-ul de la Monza. Schema de operare era aceeaşi: Vettel cu statut de pilot principal, Leclerc secund care să forţeze limitele liderului, putȃnd în anumite circumstanţe să se bată şi la victorie.
Conceptul extrem al mașinii SF90, schimbările operate la acesta de la MP al Franţei şi uzura ce l-a măcinat pe Vettel timp de trei sezoane în care nu a avut niciun aliat în conducerea echipei, au înclinat balanţa către Charles.
Din septembrie 2019 germanul a pierdut postura de număr 1 în cadrul echipei, iar Leclerc, lovind în plin în inima Italiei (şi a presei peninsulare) cu o victorie muncită la Monza, a devenit clar favoritul echipei.
Contractul foarte lung oferit în decembrie 2019 nu a făcut decȃt să comfirme asta. Pe vechiul calapod, era nevoie de un secund puternic. Piaţa a fost sondată încă de la finele anului trecut, mai ales că s-a aflat şi de discuţia lui Vettel cu Mercedes după cursa de la Suzuka.
Lista scurtă a lui Ferrari pentru scaunul lui Vettel
Candidaţii principali au fost patru: Carlos Sainz Jr, Daniel Ricciardo, Antonio Giovinazzi, Sergio Perez. În rezervă a rămas opţiunea cea mai dorită de fani, agreată de John Elkann, dispus să schimbe modul de lucru al echipei: Lewis Hamilton.
Cȃntărind toate cele patru opţiuni, echipa a concluzionat că Sainz este alegerea cea mai adecvată şi poate şi cea mai ieftină.
Profilul căutat? Un pilot cu destulă experienţă acumulată, suficient de rapid pentru a se plasa în imediata vecinătate a lui Leclerc în calificări.
Unul care să nu fi atins un anumit punct în carieră în care să devină oarecum disperat să obţină succesul, putȃnd accepta o rutinare în plus în sȃnul Scuderiei.
La fel de important: trebuia să posede nişte calităţi primare, în primul rȃnd viteză, care să-i permită să-l ţină pe jar tot timpul pe coechipier. S-a mers aici pe calea lui Marchionne inspirată evident de Enzo Ferrari (ce a aplicat cu success această abordare în 1934 prin înrolarea lui Guy Moll alături de Varzi şi Chiron).
Unde e Ricciardo în ecuație?
Din acest punct Giovinazzi si Perez s-au văzut eliminaţi provizoriu. Per ansamblu, Daniel Ricciardo este considerat unul dintre cei mai buni piloţi ai grilei.
Ca viteză pe un tur nu e sigur dacă i-ar lua faţa lui Sainz. Dar strict legat de pilotaj, racecraft-ul etalat pȃnă acum, modul în care poate modula frȃnarea cȃnd atacă şi abilitatea de menţine pneurile în viaţă il transformă într-unul dintre piloţii mari ai F1. Indiferent de epocă, un melanj unic de Tony Brooks şi Dan Gurney.
Dar Ricciardo a ajuns într-un punct al carierei în care dacă pune mȃna pe un monopost de top va pilota doar pentru el, simţind că trece timpul pe lȃngă el şi încoronarea supremă îl ocoleşte. Pe scurt, un personaj care nu ar juca în echipă după algoritmul întortocheat al Ferrari.
Poate că în 2018 cȃnd se înţelesese cu Marchionne, ar fi acţionat altfel, dar azi după încă 3 ani pierduţi, atitudinea sa a suferit modificări, tratȃnd şansa unui volan de vȃrf ca pe un ultim tren.
Sainz jr.- un fel de Lauda
Din acest moment alegerea Scuderiei a fost mai uşoară. Cu toate că are peste 100 de GP-uri în spate, Carlos Sainz încă nu a ajuns în acel punct de cotitură.
Modul nu chiar linear în care a curs cariera sa, de la încleştarea foarte strȃnsă cu Verstappen la transformarea dintr-un Montoya sau Alesi într-un executant mai rafinat al unor strategii dificile, el a devenit un tip care maximizează mai toate şansele ivite, în maniera cerebrală a lui Lauda.
E imposibil de cuantificat de către oricine şi mai ales de un staff Ferrari inegal valoric, dacă omul ales, pentru că pe termen scurt este mai maleabil, nu se poate transforma într-un concurent care să-l eclipseze regulat pe alesul Leclerc.
Ferrari joacă acum la două capete
Intuiţia conducerii Ferrari este că dacă o va face, se va petrece treptat şi nu din prima clipă. Traseul urmat de spaniol a relevat o necesitate iniţială de adaptare la caracteristicile tehnice ale unui monopost şi integrare corespunzătoare în echipa cu care colaborează. Cȃnd acestea s-au finalizat, Hulkenberg s-a văzut depăşit ca viteză în perioada coabitării celor doi la Renault.
Pȃnă la urmă, Ferrari merge la două capete. Sainz-un jucător de echipă în prima parte a contractului, dar care să-i stea în coaste lui Leclerc, fără a-l dezechilibra într-o primă fază, pentru ca apoi, dacă toate astrele sunt aranjate, să înceapă să-l bată – cu sau fără acordul echipei.
O situaţie întȃlnită în 2007-2009 cu Massa şi Raikkonen.
Originea? Abordarea uzuală a lui Enzo de a asmuţi piloţii unul împotriva altuia pentru a scoate totul din ei şi a se aplica principiul evoluţiei naturale şi a eliminării celui mai slab component.
În stilul lui Schumacher
Alte motive, să le spunem secundare? Sainz este un sportiv desăvȃrşit, rivalizȃnd cu Michael Schumacher în privinţa obsesiei sale pentru fitness. Din platoul actual spaniolul este un lider la acest capitol.
Carlos este un tip inteligent, comunicativ, “marketabil” şi care îşi doreşte cu adevărat să înveţe dedesubturile tehnice de fineţe ce se ascund în spatele performanţei unui monopost.
Atȃt pentru că stă în natura sa să ştie cu ce se confruntă, dar şi pentru a nu lăsa nicio piatră neîntoarsă. Din nou asemănările cu Schumacher sunt evidente.
De ce l-a ales Ferrari pe Carlos Sainz?
Factorul financiar, chiar dacă la Ferrari este mai puţin important decȃt la orice altă echipă, atȃrnă şi el lejer. Neavȃnd statut de prodigy creat de presă precum Verstappen, nici vreun palmares notabil, Sainz Jr. nu are pretenţii deosebite şi are în spate sponsori spanioli şi o piaţă mare de pe care ar putea atrage şi alţii.
Iar acesta este exact momentul propice spre a face pasul la o echipă mare. Fiind vorba de Ferrari, asta vine la pachet cu greutăţi suplimentare, dar şi cu satisfacţii mai mari. Fascinaţia numelui Ferrari l-a lăsat rece pe un singur pilot de-a lungul vremii. Cel mai mare dintre toţi, Jim Clark. Dar asta este o altă poveste.
Cât de bun este însă Carlos Sainz jr.?
Cȃt de bun este spaniolul am evidenţiat déjà în cȃteva pasaje de mai sus. Acum vom intra în cȃteva detalii. Ca viteză pură, în primul sezon în F1 cȃnd a fost coechipier cu Verstappen, a fost în medie cu doar 0.06s/tur mai lent decȃt acesta, cȃnd comparaţia a fost posibilă.
Dar în 2016, media a fost de partea sa: cu 0.08s/tur mai iute decȃt olandezul în cele 4 GP-uri împreună. Locul lui Max fiind luat de Daniil Kvyat, asupra acestuia a marcat o victorie clară, medie 0.37s/tur.
Ricciardo se dovedise cu 0.43/s mai bun ca rusul în perioada lor la Red Bull. La Renault, după acomodarea iniţială cu un monopost cu alte caracteristici şi o dispunere a maselor diferită radical de Toro Rosso, i-a luat faţa lui Hulkenberg în a doua parte a sezonului cu aproape 0.1s/tur. Calitatea primară vizată de Ferrari e acolo…
2019 l-a schimbat pe Crlos Sainz – momentul maturității
Iar dacă în primele sezoane a părut sălbatic în exprimare, totul doar reflexe şi intuiţie de moment, în 2019 a devenit un alt om.
Podiumul din Brazilia, obţinut cu nişte pneuri ce pentru mulţi erau de mult nefolositoare este poate highlight-ul din acest departament.
Rareori nu a maximizat ce i-a oferit pachetul tehnic în regim de cursă, dar în calificări, ca și în trecut, de mai multe ori a oferit ce avea mai bun în Q2 pentru ca în sesiunea finală să nu mai performeze atât de convingător.
A avut cea mai lină ascensiune dintre toți piloții sezonului, fără vârfuri epice, dar și fără prăbușiri în derizoriu, a crescut mult în privința administrării pneurilor în special când rezervorul este plin.
La partea de racecraft a făcut un pas înainte, iar maniera de abordare la limită din trecut, când punea prea mult accentul pe reflexele sale pentru a salva mașina în ultima clipă s-a estompat.
Peterson din primii ani se transformă din ce în ce mai mult în Alonso, chiar dacă piscurile atinse de dublul campion sunt încă intangibile pentru Carlos jr..
Dar la McLaren au fost multe motive de satisfacție. Pentru asta au şi încercat sa-i prelungească contractul. Dar şansa de a pilota pentru Ferrari nu se refuză, mai ales cȃnd eşti căutat de Scuderie.
Dacă va sfȃrşi şi el uzat ca mulţi alţii înaintea sa sau va uzurpa tronul rezervat deocamdată lui Leclerc, doar timpul ne-o va spune.
