De la debutul Campionatului Mondial în 1950 și până azi s-au înregistrat mai multe anomalii aparente în care nu pilotul cu cea mai rapidă mașină și-a adjudecat titlul mondial. Numai o singură dată meritul celui de la volan a fost dincolo de orice îndoială, cauzele aleatorii (noroc, probleme mecanice ale adversarilor, scăpări ale FIA etc) lipsind din ecuație. Pentru a nu ieși de sub pana noastra un articol exagerat de voluminos ne vom limita doar la analiza perioadei 1988-2018.
Foto: echipe/arhivă
1988
Cea mai rapidă mașină : McLaren-Honda MP4/4
Campion mondial: Ayrton Senna (McLaren-Honda MP4/4)
Capodopera realizată de Gordon Murray și Steve Nichols a fost una dintre cele mai dominante mașini din istoria competiției, excepționalul șasiu fiind susținut pe măsură, de un V6 turbo Honda, care spre finele anului atingea 710CP.
Incredibilul monopost a fost dat pe mâna celui mai redutabil cuplu de piloți din analele F1, marcând 15 victorii din 16 posibile. Evident doar unul dintre cei doi putea deveni campion mondial, iar acesta s-a nimerit să fie Senna (8 victorii), chiar dacă Prost a marcat cu 11p mai mult.
1989
Cea mai rapidă mașină: McLaren-Honda MP4/5
Campion mondial: Alain Prost (McLaren-Honda MP4/5)
Dominația McLaren-Honda a continuat și la debutul noii ere a motorului 3.5l atmosferic, chiar dacă diferențele nu au mai fost abisale ca în sezonul precedent.
Echipa britanică a conceput un șasiu care a fost dezvoltat în jurul noului V10 Honda (691CP la Monza) și în ciuda unui mic dezechilibru aero vizibil pe unele piste, MP4/5 s-a dovedit mașina supremă a sezonului. Din nou titlul a fost o afacere între Prost și Senna, de data asta francezul prevalând după cursa controversată de la Suzuka.
1990
Cea mai rapidă mașină: McLaren Honda MP4/5B
Campion mondial: Ayrton Senna (McLaren-Honda MP4/5B)
Rămas la McLaren, lui Senna i s-a pus la dispoziție o evoluție a lui MP4/5 propulsată de un V10 Honda capabil să dezvolte 690CP în regim de cursă și spre 750CP în calificări. Per ansamblu a rămas mașina mai rapidă, chiar dacă Ferrari-ul 641 al lui Prost a avut un ascendent în materie de manevrabilitate și tracțiune. Acroșajul de la Suzuka a pecetluit soarta titlului.
1991
Cea mai rapidă mașină: McLaren-Honda MP4/6
Campion mondial: Ayrton Senna (McLaren-Honda MP4/6)
Cu tot dezavantajul reprezentat de consumul mai ridicat și masa mai mare (plus ceva probleme la partea de răcire), Honda a optat pentru soluția V12 punând la dispoziția lui Senna și lui Berger cel mai puternic propulsor atmosferic de până atunci (780CP/14.800rpm către sfârșitul sezonului).
Topul celor mai buni piloți din istoria F1
Şasiul MP4/6 (cu amortizoare dispuse orizontal și adoptarea unei cutii de viteze secvențiale) a fost referința doar în prima parte a sezonului, pentru ca apoi balanța să se incline tot mai des spre Williams. Abilitatea lui Senna și parcursul din debutul sezonului coroborat cu necazurile lui Mansell au făcut ca brazilianul să se încoroneze campion mondial pentru a treia și ultima oară.
1992
Cea mai rapidă mașină: Williams-Renault FW14B
Campion mondial: Nigel Mansell(Williams-Renault FW14B)
Prima creație din cariera lui Adrian Newey care a cucerit titlul mondial a fost și cea mai dominantă dintre toate. Bineînțeles și cu aportul lui Paddy Lowe în privința suspensiei active ce s-a potrivit perfect cu stilul lui Nigel Mansell. Dar și al unui V10 Renault ce a preluat supremația în domeniul motoarelor de la Honda. Cu ajutorul electronicii s-a reușit stabilizarea aero în orice moment, oferind lui Mansell și Patrese un avantaj uriaș. Unicul titlu din cariera leului britanic a venit grație unui record stagional de 9 victorii.
1993
Cea mai rapidă mașină: Williams-Renault FW15C
Campion mondial: Alain Prost (Williams-Renault FW15C)
Evoluția logică a modelului FW14B s-a prezentat cu noi gadget-uri, raportat la perioada în care a concurat fiind cea mai avansată mașină de F1 din punct de vedere tehnologic din ultimii 50 ani. ABS-ul, controlul tracțiunii, cutia automată alături de suspensia activă au neutralizat schimbările impuse de FIA pentru a reduce vitezele atinse.
Renault-ul V10 din spatele său depășea pentru prima dată bariera psihologică de 800CP în regim de cursă. Revenit după un an de pauză, Alain Prost a obținut al patrulea său titlu în maniera minimalistă atât de caracteristică subtilului francez.
Către finele sezonului McLaren a putut să conteste uneori superioritatea uriașă a Williams-ului (vizibilă mai ales în prima jumătate a sezonului), grație punerii la punct a inovației legate de dirijarea fluxului de aer cu ajutorul bargeboards-urilor.
1994
Cea mai rapidă mașină: Williams-Renault FW16/Benetton-Ford B194
Campion mondial: Michael Schumacher (Benetton-Ford B194)
Deposedat de mariele atuuri ale predecesorului prin noile reglementări FIA, Williams FW16 a fost la început o mașină foarte tăioasă la limită, prezentând un vizibil dezechilibru aero. Mai rapidă marginal în calificări decât Benetton-ul B194 în primele curse datorită și imensului avantaj de putere oferit de motorul Renault, pe pistele cu viraje lente și pe care tracțiunea era crucială a fost pusă în umbră de monopostul Benneton pilotat de Michael Schumacher.
În ultima treime a sezonului, o dată ce Newey și Head au înțeles ce se află în spatele „controlului tracțiunii” (în esență tăierea aprinderii la anumite intervale conform mapărilor alese) de pe mașina rivală și au replicat cu o realizare identică, balanța s-a înclinat inexorabil către echipa lui Frank Williams.
Dar per ansmablu se poate vorbi de un echilibru al forțelor, niciuna dintre mașini neavând o superioritate certă decât pentru interval scurte. Schumacher devenea primul câștigător al titlului de la Prost în 1986 ce nu s-a bucurat de privilegiul de a pilota cea mai rapidă mașină all-round.
1995
Cea mai rapidă mașină: Williams-Renault FW17
Campion mondial: Michael Schumacher (Benetton-Renault B195)
De data asta nu a mai fost niciun echilibru pe plan tehnic. Noul FW17 conceput de Adrian Newey a fost cea mai rapidă mașină a sezonului, uneori marjele din calificări până la a doua cea mai rapidă mașină (de obicei Benetton-ul B195 acum cu motorizare similară Renault) trecând de 1s.
Îmbinând armonios eficiența aero cu un nivel de apăsare la care concurența putea doar să viseze, FW17 nu a avut însă nicio șansă în fața excelenței lui Michael Schumacher. A fost unicul caz din istorie în care un pilot a cucerit titlul mondial fără să beneficieze de cea mai rapidă mașină și fără ca sarcina să-i fie ușurată de factori externi fără legătură cu calitatea pilotajului său. Cu 9 victorii stagionale germanul egala recordul lui Mansell din 1992.
1996
Cea mai rapidă mașină: Williams-Renault FW18
Campion mondial: Damon Hill (Williams-renault FW18)
Evoluția FW18 a realizat cel mai bun scor din istoria echipei, cu 12 victorii din 16 etape. 8 dintre acestea s-au înregistrat în dreptul lui Damon Hill care a emulat astffel performanța tatălui său.
Cu Schumacher confruntat cu o mașină teribilă concepută de Ferrari și o echipă Benetton ce nu s-a putut apropia de eficiența din sezonul precedent, Williams-ul FW18 a fost cel mai rapid monopost în fiecare GP din 1996, deținând supremația în fiecare departament care contează. Motorul Renault V10 cu cilindreea redusă la 3l după schimbările impuse începând cu 1995 se apropia de 730CP.
1997
Cea mai rapidă mașină: Williams-Renault FW19
Campion mondial: Jacques Villeneuve(Williams-Renault FW19)
Ușoarul dezechilibru al predecesorului ce făcea ca spatele să fie uneori excesiv de nervos a fost neutralizat și Williams-ul FW19 a continuat tradiția, chiar dacă de data asta a avut de înfruntat opoziția celui mai bun pilot din lume ajutat de o echipă mai rapidă și mai logică în reacții.
Ultimul propulsor V10 Renault construit și dezvoltat direct de uzină a urcat ștacheta până la 740CP/17.000rpm, fiind cu 14kg mai ușor decât precedentul, prin mărirea unghiului dintre bancurile de cilindri(de la 67 la 71 de grade) coborându-se centrul de greutate al monopostului.
Evoluția oscilantă a lui Jacques Villeneuve, diferențele masive dintre preferințele celor doi piloți Williams în privința set-up-ului și evoluția excepțională a lui Schumacher au îngreunat enorm sarcina echipei britanice de a reține cele două coroane mondiale.
Asta în condițiile în care în cazul în care se nimerea melanjul perfect între pilot și mașină diferența era de peste 1s/tur față de toată lumea. Incidentul de la Jerez i-a adus titlul lui Jacques Villeneuve într-un sezon în care ar fi trebuit să se impună cu un avans uriaș grație superiorității materialului tehnic. A fost ultimul triumf pentru Frank Williams.
1998
Cea mai rapidă mașină: McLaren-Mercedes MP4/13
Campion mondial: Mika Hakkinen (McLaren-Mercedes MP4/13)
Cele mai radicale schimbări regulamentare din ultimele decenii au crescut exagerat la început rolul aderenței mecanice. Iar acesta a fost un capitol la care McLaren a excelat. Mai ales că din 1997 aterizase și Adrian Newey. Nasul coborât a mărit gripul mecanic pe față, la fel și noile pneuri cu șanțuri furnizate de Bridgestone, eficiența aero a fost la cote maxime, iar propulsorul V10 Mercedes furniza 765CP în regim de cursă, mai mult decât oricare alt concurent. Cu toată opoziția binomului Ferrari-Schumacher ce până la finalul sezonului a redus cu 2/3 ecartul de performanță, Mika Hakkinen a câștigat în mod logic primul său titlu.
1999
Cea mai rapidă mașină: McLaren-Mercedes MP4/14
Campion mondial: Mika Hakkinen (McLaren-Mercedes MP4/14)
Sezonul ciudat. Până la urmă a învins pilotul mai rapid pilotând mașina cea mai rapidă. Cu ajutorul materialelor exotice, McLaren MP4/14 a coborât la 540kg(inclusiv pilotul), putând astfel utiliza 60kg de balast. Mercedes-prin folosirea extensivă a beriliului a coborât masa motorului sub 110kg, totodată urcând la 785CP/16.700rpm în regim de cursă.
O evoluție a predecesorului în maniera Newey a însemnat o mașină cu un grip mecanic fără egal, eficiență aero și suficient downforce încât să țină la respect un Ferrari F399 ce la început a întâmpinat probleme cu adaptarea la noile pneuri Bridgestone. După o evoluție marcată de erori, Mika Hakkinen s-a impus în fața lui Eddie Irvine, accidentul lui Schumacher la Silverstone ușurându-i enorm sarcina.
2000
Cea mai rapidă mașină: McLaren-Mercedes MP4/15
Campion mondial: Michael Schumacher (Ferrari F1-2000)
Pentru al treilea an la rând cel mai iute monopost a fost cel din Woking, dar de data asta ecarturile s-au învârtit între 0.2-0.3s, existând și ocazii rare în care Ferrari-ul F1-2000 și-a revendicat o minimă superioritate. Principala țintă vizată de designeri a fost reducerea drag-ului-consecință a interzicerii beriliului(V10-le Mercedes căzând din acest motiv în spatele omologului de la Ferrari cu 10-12CP).
Astfel că McLaren a venit cu ideea tragerii cât mai în spate a sidepodurilor și a cockpit-ului, asta ajutând și la o redistribuire a maselor, necesară datorită impunerii unor pneuri standard pentru toată lumea. Schumacher, maximizând potențialul unui monopost cu un prea mare apetit pentru trenul spate, dar cu un V10 de 805CP în regim de cursă, și-a egalat recordul de 9 victorii stagionale din urmă cu jumătate de deceniu și pentru a treia oară s-a încoronat campion mondial fără să dispună de cel mai rapid monopost.
2001
Cea mai rapidă mașină:Ferrari F2001
Campion mondial: Michael Schumacher(Ferrari F2001)
După mai bine de două decade, Ferrari a revenit în fruntea plutonului deținând cea mai rapidă mașină a sezonului, chiar dacă una ușor inconsistentă și cu un drag mai pronunțat decât s-a dorit. Prin utilizarea unor pneuri de compoziție diferită față-spate și a a unei rafinări în zona sidepodurilor și a spatelui s-au recuperat toate procentele de apăsare pierdute în urma impunerii unei gărzi la sol mai ridicate. Propulsând monopostul campion – un V10 cu un unghi mai mic între cilindri, dezvoltând 820CP, mai puțin decât etalonul de la BMW. Schumacher nu a mai avut o evoluție atât de sclipitoare ca în anul precedent, pentru că nu a fost nevoit să se întrebuințeze, câștigând campionatul încă de la Hungaroring.
2002
Cea mai rapidă mașină: Ferrari F2002
Campion mondial: Michael Schumacher(Ferrari F2002)
Dacă ar fi să ne ghidăm după indicele Pomeroy, Ferrari F2002 este cea mai rapidă mașină de GP din toate timpurile.Introdusă în cursă la Interlagos-când potențialul său nu era 100% optimizat, i-a permis lui Michael Schumacher să obțină 10 victorii (cea din Australia a fost marcată cu F2001) și să încheie toate cursele pe podium.
Prin utilizarea carbonului a rezultat o cutie de viteze ultra-compactă, o împachetare extremă a spatelui fiind astfel posibilă. Prin extensie asta a dublat forta difuzorului. S-a operat o redistribuire a maselor pentru a compensa interdicția de a folosi pneuri de compoziție diferită pentru fiecare punte. Cu tot cu pilot mașina cântărea numai 510kg, fiind posibilă utilizarea a 90kg de lest. Noul V10 ce a ajuns la 850CP la Monza a egalat BMW în topul motoristilor. Cel mai reușit Ferrari dintre toate.
2003
Cea mai rapidă mașină: Ferrari F2003GA
Campion mondial: Michael Schumacher (Ferrari F2003 GA)
Una peste alta, Ferrari F2003 GA a fost cea mai rapidă mașină din sezon, dar au existat destule momente în care a fost surclasată de monoposturile încălțate de Michelin. Astfel că în dreptul său nu avem trecute decât 7 victorii (dintre care 2 pentru Barrichello). Lungirea ampatamentului a dus la o reditribuire a maselor cu un accent prea mare către spate, astfel încât piloții au întâmpinat probleme în a aduce în temperatură pneurile față, în special în calificări.
Motorul a fost la înălțime, la fel și cutia de viteze și mai compactă decât precedenta. Schimbarea regulamentului în privința acordării punctelor a făcut ca Schumacher să smulgă a șasea(și cea mai muncită) coroană mondială abia în ultima cursă, deși a câștigat 6 GP-uri, cu 4 mai mult decât oricine în acel sezon.
2004
Cea mai rapidă mașină: Ferrari F2004
Campion mondial: Michael Schumacher (Ferrari F2004)
Cel mai dominant sezon reușit de Scuderia din 1952 încoace a fost posibil grație melanjului dintre calitățile monopostului F2004 și abilitatatea lui Michael Schumacher. După lecția din 2003, ampatamentul a fost scurtat, mutându-se astfel balansul mai spre față. Rafinarea conceptului anterior, de la sidepoduri la „coke bottle” și până la cutia de viteze a dat roade. Iar motorul depășea acum 900CP (la o masă de doar 90kg), cu toate restricțiile FIA ce impuneau folosirea unui singur propulsor pe durata unui GP. Cu 13 victorii Schumacher a stabilit un record stagional ce stă în picioare și azi.
2005
Cea mai rapidă mașină: McLaren-Mercedes MP4/20
Campion mondial: Fernando Alonso (Renault R25)
Modificările drastice de regulament au scos Ferrari și Bridgestone din ecuație. De data asta nu a mai învins mașina cea mai rapidă. A învins cea mai fiabilă, operată cu multă abilitate de o excelentă echipă și pilotată aproape fără reproș de Fernando Alonso. Prin MP4/20 Adrian Newey a dat o interpretare personal regulamentului, ieșindu-i din nou ce și-a dorit.
Limitările privind aripa față au creat mari probleme echipelor, mai puțin conceptului britanic-excepțional din punct de vedere al eficienței aero și generând un grip mecanic pe puntea față fără rival.
Motorizat de un V10 Mercedes capabil să producă 930CP, ultimul McLaren integral proiectat de Newey a fost cel mai rapid monopost al sezonului în mâinile lui Kimi Raikkonen.
2006
Cea mai rapidă mașină: Renault R26
Campion mondial: Fernando Alonso (Renault R26)
Primul an al erei V8 2.4l a părut că se va desfășura sub dominația Renault. Asta până când upgrade-urile masive aruncate de Ferrari în luptă au devenit funcționale, iar controversatul mass damper Renault a fost interzis de FIA. Per ansamblu Renault R26 a fost cel mai iute monopost în 9 ocazii, Ferrari-ul 248 F1 în 6 ocazii, în restul curselor înregistrându-se un echilibru perfect.
Cu un avantaj de peste 10CP inițial (735CP în Bahrain, peste 750 pe final) și o tracțiune superioară, ultimul monpost francez de top i-a oferit lui Alonso șansa de a deveni cel mai tânăr dublu campion din istorie la finele unui sezon în care a demonstrate că este urmașul lui Michael Schumacher.
2007
Cea mai rapidă mașină: Ferrari F2007/ McLaren-Mercedes MP4/22
Campion mondial: Kimi Raikkonen (Ferrari F2007)
McLaren a fost o mașină mai sofisticată în detaliu, excelând pe circuitele ce exacerbează avantajele unei tracțiuni exemplare, cu o stabilitate pe frânare optimă și un grip mecanic superior în virajele lente. Dar Ferrari a replicat cu un monopost cu o eficiență aero mai bună și câteva procente de apăsare în plus.
O mașină mai gentilă cu pneurile ce uneori a suferit în calificări din această cauză. Per ansamblu fiecare monopost și-a revendicat ascendentul în 7 ocazii, restul reprezentând o remiză decisă de alți factori. Kimi Raikkonen a surmontat un ecart monumental ajutat de rivalitatea internă de la McLaren și de eroarea lui Hamilton de la Shanghai, pentru a deveni ultimul campion mondial al Scuderiei.
2008
Cea mai rapidă mașină: Ferrari F2008
Campion mondial: Lewis Hamilton (McLaren-Mercedes MP4/23)
Fiecare rival a încercat să intre pe teritoriul celuilalt și de câteva ori i-a reușit. Doar că McLaren a pierdut din atuurile pe care le avea în 2007, fiind cu certitudine cel mai rapid monopost în doar patru GP-uri. Ferrari-ul F2008 a fost mai rapid într-un număr dublu de GP-uri. Cu toate astea, titlul i-a revenit lui Lewis Hamilton, și nu pentru că ar fi fost în mod constant mai bun decât Felipe Massa. Ci pentru că a fost mai puțin afectat de neșansă și de erori operaționale ale echipei, cu toate că a comis mai multe erori decât în sezonul precedent.
F2008 a avut din nou o eficiență aero superioară rivalei (grație ampatamentului cel mai lung, distanța dintre roțile față și barge boards permițând fluxului de aer să se reatașeze natural), dar spre deosebire de 2007 a fost în aproape toate cazurile la același nivel în virajele lente și la abordarea vibratoarelor, iar evoluția V8-ului italian s-a dovedit mai puternică decât V8-ul german, chiar dacă marjele sunt minime. Cel mai bun pilot al sezonului a fost însă Robert Kubica.
2009
Cea mai rapidă mașină: Brawn BGP01/Red Bull – Renault RB5
Campion mondial: Jenson Button (Brawn BGP01)
Poate cea mai frumoasă poveste din istoria F1 a fost scrisă în 2009. Conform tradiției, de câte ori are loc o schimbare dramatică a regulamentului, Adrian Newey trage cartea câștigătoare. Era cât pe-aci să o facă și de data asta, dacă nu ar fi fost ingeniozitatea echipei de ingineri a lui Ross Brawn de a exploata o lacună a regulamentului, astfel încât limitările în aparență foarte stricte impuse de FIA în privință suprafeței difuzorului s-au întors împotriva dorinței forului mondial de a stopa creșterea în performanță. Dar Brawn GP01 nu a excelat doar pentru că a venit cu controversatul dublu difuzor.
Până la urmă și Williams și Toyota au venit cu așa ceva. Mașina campioană mondială a plusat însă cu un echilibru de ansamblu superb (consecință si a unei distribuții mai bune a maselor posibile pentru că nu s-a îmbarcat și noutatea numită KERS), o eficiență aero excelentă grație modului în care au fost utilizate bargeboards-urile și un grip mecanic pe puntea față foarte bun datorat unui concept ingenios al suspensiei. Cu resurse financiare infinit superioare Red Bull a putut stopa ascensiunea uluitoare a lui Jenson Button în a doua jumătate a sezonului, dar implicarea în luptă și a altor echipe a ușurat paradoxal sarcina britanicului, la fel și erorile ocazionale ale unui Vettel de 22 de ani.
2010
Cea mai rapidă mașină; Red Bull-Renault RB5
Campion mondial: Sebastian Vettel (Red Bull-Renault RB6)
Inițial echipa condusă de Adrian Newey s-a concentrat pe maximizarea dublului difuzor ce echipa modelul anterior de la jumătatea anului 2009. Forța dispozitivului a fost amplificată de o carcasă mult mai lungă și mai îngustă a cutiei de viteze, maximizând lungimea slotului acestuia pentru o curgere și mai rapidă a aerului. Suspensia de tip pull-rod a fost păstrată datorită beneficiilor curgerii aerului în partea superioară a monopostului. Dar cel mai interesant gadget a fost reînvierea conceptului patentat de Renault în 1983: EBD (exhaust blown diffuser): prin mutarea mult mai jos a evacuării gazele de eșapament sunt ghidate printr-un slot către difuzor crescând nivelul de apăsare mult peste ce putea oferi orice altă mașină de pe grilă.
Astfel că ecartul de cca 30CP până la propulsorul Mercedes și 20CP până la cel Ferrari a fost anulat de superioritatea șasiului Red Bull. Sebastian Vettel-afectat și de ghinioane, dar comițând și unele greșeli, a devenit cel mai tânăr campion mondial ajutat și de stilul său contraintuitiv de pilotaj. În câteva ocazii McLaren sau Ferrari s-au dovedit mai rapide decât Red Bull.
2011
Cea mai rapidă mașină: Red Bull-Renault RB7
Campion mondial: Sebastian Vettel(Red Bull-Renault RB7)
Cu 11 victorii în dreptul său Sebastian Vettel a fost omul anului, dar cifrele seci nu spun întreaga poveste a unui sezon în care diferențele dintre mașina cea mai iute per ansamblu, Red Bull RB7 și cea mai apropiată rivală, Mclaren MP4/26 au fost mai mici decât lasă să se întrevadă rezultatul final. Mai mult, caracterul oscilant al pneurilor Pirelli a sigilat mai mereu avantajul de performanță a creației lui Newey, iar în 3-4 ocazii monopostul pilotat de Button și Hamilton a fost cel mai rapid de pe grilă.
Rafinarea EBD cu concursul direct al Renault,o aderența mecanică ce a ridicat suspiciuni în privința unui dispozitiv secret ce ar micșora garda la sol a mașinii și un nivel de apăsare ce uneori a trebuit redus artificial(în special pe puntea față) pentru a nu compromite rapid sensibilele pneuri Pirelli-acestea au fost caracteristicile unei mașini perfect croite pe stilul lui Vettel.
2012
Cea mai rapidă mașină: McLaren-Mercedes MP4/27
Campion mondial: Sebastian Vettel(Red Bull-Renault RB8)
Sebastian Vettel a devenit egalul lui Senna și Stewart din punct de vedere statistic într-unul dintre cele mai imprevizibile sezoane din toate timpurile, ascendentul de performanță mutându-se de la o tabără la alta în funcție de pistă și de modul în care echipa tehnică nimerea “punctul G” al pneurilor Pirelli. În acest spectacol având o sursă primară artificială McLaren a pus la punct ultimul monopost de top din istoria echipei, unul care ar fi putut să îi aducă titlul lui Hamilton dacă nu interveneau ghinioanele tehnice.
Cel mai meritoriu pilot Fernando Alonso a reușit un sezon comparabil cu cel al lui Prost în 1986. Reducerea nivelului de downforce prin restricții în privința EBD și o nouă generație Pirelli cu o fereastră de operare extrem de îngustă au oferit inițial un avantaj McLaren-o mașină cu o eficiență aero superioară celei Red Bull și având un avantaj clar de putere, deși mașina austriacă a păstrat o marjă de superioritatea pe partea de “peak downforce”.
Războiul upgrade-urilor o dată ce ambele echipe au dat de cap pneurilor a dat câștig de cauză echipei austriece pe circuitele est-asiatice, pentru ca McLaren să replice la Abu Dhabi și pe continental american. Hamilton și Vettel au pilotat aproximativ la același nivel de ansamblu, coechipierii lor au luat și ei de câteva caimacul, MP4/27 a fost mașina mai rapidă în 60% dintre cazuri, Alonso pilotul cel mai bun in mai bine de trei sferturi din curse.
2013
Cea mai rapidă mașină: Red Bull-Renault RB9
Campion mondial: Sebastian Vettel(Red Bull-Renault RB9)
A fost nevoie de fiasco-ul de la Silverstone pentru ca ultima creație a lui Adrian Newey ce a cucerit titlurile mondiale să își intre în drepturi. Cu o serie de 9 victorii consecutive, Sebastian Vettel a egalat unul dintre cele mai greu accesibile recorduri din istoria F1, ce data de 60 de ani.
Până la acea serie de pene de pe târâm britanic am avut parte de o primă parte a sezonului ce a avut destule similitudini cu 2012, pneurile fiind din nou limita. Pe scurt, nivelul incredibil de apăsare generat de monopostul RB9 îi permitea acestuia să treacă prin virajele de viteză mare sau cele luate la blană cu niște viteze pe care fragilitatea structurală a anvelopelor Pirelli nu a permis-o până la modificarea post-Silverstone.
Astfel că echipa a fost nevoită să aleagă un set-up de compromis, potențialul mașinii pe un tur de calificare fiind sigilat cu circa 0.5s. Încununarea supremă a monoposturilor Red Bull cu un EBD venind ca o mănușă pe stilul contraintuitiv al lui Vettel i-a adus acestuia ultimul titlu până acum.
2014
Cea mai rapidă mașină: Mercedes W05
Campion mondial: Lewis Hamilton(Mercedes W05)
Doar ghinioanele tehnice sau condiții meteo imprevizibile au putut stopa prima Săgeată Argintie veritabilă a noii ere. W05 a fost una dintre cele mai dominante mașini din istoria curselor de GP, excelând în fiecare departament în parte.
Raportat la o concurență prinsă pe picior greșit, doar sensibilele pneuri cu degradare termală propuse de Pirelli au făcut ca ecarturile înregistrate în curse să nu le concureze pe cele din 1988. Mercedes a început lucrul la noul Power Unit încă de la finele anului 2011, concepția unică propusă de doi ingineri recrutați de la Cosworth (compresor despărțit de turbină, montate la fiecare capăt al V6-ului de 1.6l) surprinzând pe toată lumea. Astfel că la începutul sezonului unitatea Mercedes se bucura de un avantaj de aproape 80CP față de Renault și Ferrari.
Inginerii conduși de Aldo Costa au mizat pe crearea unui monopost „pentru toate anotimpurile”, eficiența aero și un centru de greutate cât mai coborât(grație conceptului low rake) fiind elemente esențiale.
În mod logic lupta pentru titlul piloților s-a purtat între cei doi echipieri ai team-ului german, Hamilton prevalând la final, chiar dacă Rosberg s-a dovedit, surprinzător, mai bun în exercițiul calificărilor. Cel mai bun pilot al sezonului? Alegeți între Alonso și Ricciardo.
2015
Cea mai rapidă mașină: Mercedes W06
Campion mondial: Lewis Hamilton(Mercedes W06)
Ferrari a câștigat 3 curse prin noul recrut Sebastian Vettel, dar numai într-una dintre ele(Singapore) mașina roșie a fost decisiv mai iute decât cea argintie, în celelalte două combinația dintre layout-ul pistei, temperaturi și pneuri frânând artificial Mercedes-ul W06 ce o dată pus sub presiune începea să releve slăbicuni , în special legate de supraîncălzirea trenului spate.
Asta datorită setării mult mai rigide a suspensiei și a puterii unitații germane, mereu la minim 40CP în fața concurenței. De data asta în lupta pentru coroana supremă Hamilton a avut un ascendent clar asupra lui Rosberg. Apoi, după ce Pirelli a operat modificări în privința presiunilor minime impuse după problemele de la Spa, Mercedes a trebuit să opereze o modificare în ce privește dispunerea maselor pentru ca trenul față să poată fi lucrat optim.
Datorită avansului enorm din clasament, Hamilton nu s-a mai implicat atât de mult în munca alături de ingineri, în timp ce Rosberg a făcut-o. Britanicul a luat titlul, germanul a stabilit o serie de 6 pole-uri consecutive, forma sa din finalul sezonului constituind platforma pe care își va construi abordarea din 2016.
2016
Cea mai rapidă mașină: Mercedes W07
Campion mondial : Nico Rosberg (Mercedes W07)
În ultimul an al mașinilor de 1.80m lățime Mercedes a scăpat din degete numai două curse, și nu pentru că mașina ar fi fost mai lentă. Doar caracterul unic al pistei de la Monaco a relevant că în privința gripului mecanic Red Bull-ul RB12 are un mic ascendent.
Nico Rosberg a muncit și mai mult decât în anii trecuți, a mazimizat tot ce ține de el și a reușit ”să se bage pe sub pielea” coechipierului său, creând mici fisuri în armura acestuia. Acești factori cuplați cu necazurile tehnice ale lui Lewis Hamilton au dat la iveală un nou campion mondial, chiar dacă germanul nu a fost pilotul mai rapid cu adevărat decât în 6 ocazii. W07 a fost cea mai agresivă interpretare Mercedes a regulamentului existent.
Concepția generală s-a concentrat asupra W-ului podelei, cu ajutorul turning-vanes-urilor din fața sidepodurilor reușindu-se o ghidare lipsită de turbulențe a aerului pe sub podea. Unghiul rake mic a contribuit la eficiența aero fără rival, în timp ce PU a atins 980CP în Q3 mode. A fost cea mai dominantă reprezentație „argintie” din era hibridă, cu 19 victorii din 21 de starturi.
2017
Cea mai rapidă mașină: Mercedes W08
Campion mondial: Lewis Hamilton (Mercedes W08)
Schimbările operate de FIA au dorit a face mașinile mai dramatice în comportament, mai viscerale și prin extensie mult mai rapide. Cea mai rapidă dintre toate mașinile noului val a fost Mercedes-ul W08, o “divă” cu destule probleme legate de modul în care utiliza pneurile, dar care per ansamblu a fost superioară rivalei mult mai inovatoare Ferrari SF70H.
Adepta unică a conceptului low rake (unghi de 0.9 grade) „săgeata argintie” a mizat pe eficiență aero și un Power Unit care în versiunea finală oferea celui de la volan 949CP în regim de cursă.Lewis Hamilton a maximizat majoritatea oportunităților ivite, învingând chiar și pe unele piste pe care concurența era mai iute.
2018
Cea mai rapidă mașină: Ferrari SF71H/Mercedes W09
Campion mondial: Lewis Hamilton(Mercedes W09)
Excelența operațională a celei mai calme(și mai logice în abordare) echipe în tandem cu abilitatea celui mai rapid pilot al grilei au făcut diferența în fața unei echipe Ferrari oscilante ce în primele două treimi ale sezonului a dispus de cea mai rapidă mașină în majoritatea cazurilor.
Ferrari-ul SF71H a fost cea mai rapidă în 10 ocazii, Mercedes-ul în 9, în restul curselor înregistrându-se o remiză echitabilă. Doar că de obicei când mașina germană a fost mai iute, marja sa de superioritate s-a învârtit în jurul a 0.5s.Inginerii Scuderiei au mărit ampatamentul pentru a crește eficiența aero și serviți de cel mai puternic PU de pe grilă(980-985CP în racemode la finele anului) au creat un monopost fără rival pe zonele de accelerație și în virajele de mare viteză.
Mercedes a continuat conceptul din 2017, dar grație a două pachete(implementate în Austria și Belgia) a recuperat terenul pierdut, mutarea centrului de presiune spre spate și “cura” de slăbire în combinație cu jantele perforate atât de controversate făcând diferența. Mai ales că Hamilton a pilotat fără reproș după GP-ul Canadei.
Noul regulament pentru Formula 1 ce urma să intre în vigoare din 2021 a fost amânat pentru 2022
