Anvelopele noastre de anduranţă au împlinit un an, timp în care au rulat în cea mai călduroasă vară şi cea în mai năprasnică iarnă. Toate bune?
Anul trecut în martie, porneam într-un test de anduranţă alături de 4 anvelope Goodyear Vector 4Seasons cu dimensiunile 205/55 R16, prin care ne doream să desfiinţăm mitul că anvelopele all season “nu sunt bune nici vara, nici iarna”.
Anvelopa Vector 4Seasons este proiectată pentru a fi utilizată pe parcursul întregului an, îmbinând cu succes calităţile unei anvelope de vară cu cele ale uneia de iarnă. Este uşor de recunoscut datorită literelor M+S inscripţionate pe flanc – Mud and Snow (noroi şi zăpadă).
Spre deosebire de alte anvelope concurente, Vector 4Seasons este de ultima generaţie şi a obţinut mai multe premii cu rezinanţă. Interesant este că, în multe teste comparative, a reuşit să surclaseze anvelope de vară sau iarnă chiar pe locul de joacă preferat al acestora – asfalt uscat, incins la peste 30° Celsius, sau pistă de testare acoperită cu zăpadă/mâzgă/gheaţă.
Primăvară/vară 2010
Cu toţii ştim că anul 2010 a fost foarte capricios din punct de vedere meteorologic: primăvara cu ploi şi diferenţe de temperatură, iar vara am suportat canicula şi peste 41° Celsius. În astfel de condiţii, anvelopele s-au comportat onorabil în cei circa 5.000 de km, profilul reuşind să reducă fenomenul de acvaplanare, iar compoziţia echilibrată facilitând o aderenţă crescută chiar şi pe un carosabil incins la peste 50° Celsius. Surprinzător, calea de rulare arată ca nouă după mai multe frânări de la viteze ridicate şi plecări cu rupere de aderenţă.
Toamnă/iarnă 2010
Asa cum probabil anticipaţi, anotimpurile de toamnă şi iarnă sunt marea provocare pentru anvelopele all season. Toamna, carosabilul care îşi poate modifica starea la fiecare km (uscat, umed, ud, mâzgă) nu a creat probleme, maşina păstrând trasa ideală chiar şi în astfel de condiţii.
Zgomotul la rulare este minim, iar dispunerea lamelelor a facilitat descărcarea anvelopelor atunci când am intrat pe drumuri neamenajate şi cu noroi. Nici cu iarna care tocmai a trecut nu ne-a fost ruşine: zăpadă din belşug şi porţiuni cu gheaţă la tot pasul. Vector 4Seasons au făcut faţă cu brio, ajungând la cota 1.400 m fără nicio problemă şi fără a patina.
Cel mai mult impresionează pe zăpadă afanată, unde profilul îşi spune cuvântul, pornirile/opririle fiind floare la ureche. După aproximativ 10.000 de km parcurşi cu anvelopele Goodyear Vector 4Seasons, ne declarăm multumiţi de felul cum se comportă în orice anotimp şi le recomandăm ca fiind numărul 1 în gama de anvelope all season.