După 5 luni la bordul lui Megane ST o întrebare rămâne fără răspuns: de ce nu se vând mai bine breakurile compacte?
- Portbagaj imens usor de incarcat
- interior relaxant finisat cu materiale calitative
- Hartile navigatiei nu sunt complete
- butoane prea mici pentru sistemul audio/climatizare
Din prima zi în care mi-au fost înmânate cheile de la acest Megane Sport Tourer (de fapt cardul de acces) am urmărit cu interes traficul sperând să îi găsesc un frate, de preferabil cu un șofer dispus să stea la un pahar de vorbă. Patru luni au trecut de la acel moment și, cu excepția unui exemplar roșu care a trecut în trombă pe lângă mine, nu am reușit să mai observ altul.
Statistica spune că o compactă din zece (aproximativ) este variantă break, așadar faptul că am eșuat în această încercare se explică mai ales matematic. O altă explicație ar putea fi de natură financiară, diferența dintre versiunea hatch și cea Sport Tourer fiind de 1.050 euro (motorizare 1.5 dCi 90 CP – echipare Expression).
Ce primești pentru acești bani? În cifre brute, o caroserie mai lungă cu 26.3 cm față de hatch – dintre care 62 mm destinați ampatamentului (și implicit pasagerilor de pe banchetă) iar restul portbagajului, care aici măsoară 524 l (+119 l) și beneficiază de cel mai jos prag de încărcare din segment (56 cm). Poate că la prima vedere aceaste cifre nu te vor duce direct cu mâna la buzunar, dar atunci când ai de cărat un cărucior pentru copil, o bicicletă și alte lucruri din categoria “copil până în 5 ani” acești cm fac diferența dintre un concediu cu bagajele în portbagaj și unul cu ele la picioare.
Desigur lungimea suplimentară implică o atenție sporită atunci când parchezi, dar problema se poate rezolva cu un set de senzori de parcare spate. Diferențele de ordin dinamic față de versiunea hatch (sprint, viteză maximă, consum, comportament pe viraje) sunt atât de mici încât nici nu merită menționate.
E clar că breakul se adresează unei categorii aparte de cumpărători cu necesități suplimentare de transport, motiv pentru care nu voi recomanda o astfel de mașină celor care circulă doar cu prietena în dreapta. Pentru prima categorie însă, un break merită cu prisosință diferența de bani, motiv pentru care nu voi înțelege niciodată retincența multora de a apela la o astfel de mașină.
Probabil că este nevoie de mai mult timp pentru ca românii să vadă în break o soluție și nu un compromis. Până atunci mă consolez cu faptul că (în procente) Megane Sport Tourer este cel mai de succes break compact de pe piața noastră. Din punctul nostru de vedere, își merită poziția.
Date tehnice: | Renault Megane Sport Tourer |
---|---|
Sasiu si caroserie | |
Motorizare | 1.9 dCi |
Nr. usi/locuri | 5/5 |
Masa proprie/totala [kg] | 1357/1830 |
Dimensiuni si capacitati | |
Lung/lat/inalt [mm] | 4559/1879/1507 |
Ampatament | 2700 |
Volum portbagaj [l] | 524 (1600) |
Motor si transmisie | |
Tip motor | 1.9 dCi |
Combustibil | Motorina |
Cilindree [cmc] | 1870 |
Sistem alimentare | common rail |
Putere max. [kW(CP)/rpm] | 96(130)/3750 |
Cuplu max. [Nm/rpm] | 300/1750 |
Cutie de viteze | Manuala/6 |
Performante si consum | |
Viteza maxima [km/h] | 205 |
0-100 km/h [s] | 9.8 |
Consum urban/extra/mixt | 6.2/4.4/5.1 |
Emisii CO2 [g/km] | 134 |