Pentru a aprecia Megane Sport Tourer la adevărata lui valoare (a se citi “capacitate”) este necesar să te relochezi.
- Versatilitatea interiorului
- pachetul drumuri grele si-a facut treaba iarna asta
- Au crescut taxele pentru motoarele de 1.9 l
- comanda vocala functioneaza greoi
Ca să foloseşti Megane ST la capacitate maximă trebuie, fie să pleci în concediu cu tot arsenalul la bord – inclusiv bonă, fie să te muţi/relochezi. Luna aceasta a fost dedicată mutatului, iar Megane ST a contribuit substanţial la asigurarea confortului acestei activităţi.
Recunosc că, după cele 7 luni petrecute alături de Megane ST, este pentru prima dată când rabatez bancheta şi îmi pun întrebări privind modalităţile de a transporta obiecte voluminoase care depăşesc chiar şi 2 m lungime.
Primul lucru pe care l-am remarcat a fost uşurinţa cu care bancheta poate fi pliată, suprafaţa rezultată fiind numai bună pentru a campa, la nevoie, peste noapte. Da, atunci când unităţile hoteliere nu mai au locuri disponibile, ai nevoie doar de o saltea pneumatică şi Megane ST devine o soluţie mai mult decât avantajoasă/confortabilă. Până acum, acest lucru nu s-a întâmplat, dar nu se ştie niciodată!
Revenind la posibilităţile de transport, pentru a exploata ST-ul la maximum, este nevoie de multe drumuri între apartament şi maşină şi un gram de răbdare pentru a le aranja astfel încât să foloseşti optim spaţiul disponibil. Pragul de încărcare coborât îl apreciezi abia atunci când ai de încărcat obiecte cu o greutate peste medie, iar pentru a plia bancheta, implicit şi şezutul, este necesar să scoţi tetierele aferente locurilor din spate. În această situaţie, Megane ST poate acomoda fără nicio problemă o bicicletă sau un frigider.
Cât priveşte planurile viitoare, luna noiembrie este perioada în care operăm revizia de 15.000 de km şi înlocuim anvelopele de vară cu cele de iarnă. În rest, octombrie a mai pus pe bord încă 1.400 km rulaţi numai în Bucureşti, în timp ce consumul mediu de carburant a atins valoarea de 7,6 l/100km.
Date tehnice: | Renault Megane Sport Tourer |
---|---|
Sasiu si caroserie | |
Motorizare | 1.9 dCi |
Nr. usi/locuri | 5/5 |
Masa proprie/totala [kg] | 1357/1830 |
Dimensiuni si capacitati | |
Lung/lat/inalt [mm] | 4559/1879/1507 |
Ampatament | 2700 |
Volum portbagaj [l] | 254 (1600) |
Motor si transmisie | |
Tip motor | 1.9 dCi |
Combustibil | Motorina |
Cilindree [cmc] | 1870 |
Sistem alimentare | common rail |
Putere max. [kW(CP)/rpm] | 96(130)/3750 |
Cuplu max. [Nm/rpm] | 300/1750 |
Cutie de viteze | Manuala/6 |
Performante si consum | |
Viteza maxima [km/h] | 205 |
0-100 km/h [s] | 9.8 |
Consum urban/extra/mixt | 6.2/4.4/5.1 |
Emisii CO2 [g/km] | 134 |