Opel GT a văzut lumina zilei acum 50 de ani. Dar cariera sa în lumea mașinilor sport începuse în 1965, odată cu prezentarea, la Salonul Auto de la Frankfurt, a unui model cu două locuri, cu design elegant și inovator, cu faruri escamotabile și cu pasaje evazate ale roților.
Liniile radicale ale GT-ului de la Opel au fost asemănate, la acea vreme, cu “forma sticlei de Cola”, atrăgându-i și mai mare popularitate. Proiectat de Erhard Schnell și echipa sa de designeri la studioul din Russelheim, “Experimental GT” era un prototip de performanță.
“La început era doar un proiect de design”, își amintește Erhard Schenll. “Șeful meu nu spusese conducerii. Dar când prototipul era aproape gata, nu mai putea să nu îi informeze. Eram foarte îngrijorați când Experimental GT a fost prezentat prima dată. Și apoi am fost atât de ușurați când echipa de conducere a aplaudat spontan, erau extrem de entuziasmați!”
Astfel că, la șase ani de la prima schiță și la trei ani de când proiectul a primit undă verde, Opel GT devenea model de serie, însoțit de un slogan îndrăzneț: “Doar să zbori este mai bine.” Avea să fie construit în colaborare cu Brissoneau & Lotz, companie franceză care se ocupa de lucrările de presare, sudură, vopsire și montare interioară, înainte de a trimite piesele în Germania pentru asamblarea finală a șasiului și a trenului de rulare.
A întors multe capete la vremea lui Opel GT. Ba chiar asta devenise o problemă majoră. Un comunicat de presă din septembrie 1968 susținea că prototipurile nu puteau fi conduse nicăieri, nici chiar camuflate, pentru că erau imediat reperate de presă.
103.463 de unități au fost produse în cinci ani. Cei cuceriți de formele puternice și aerodinamice puteau alege unul dintre cele două motoare cu patru cilindri disponibile atunci: o unitate de 1,1 litri cu 60 CP, preluată de la modelul Kadett, și un propulsor cu o capacitate de 1,9 litri și cu o putere de 90 CP, preluat de la Rekord. Opel GT atingea o viteză maximă de 185 km/h și avea nevoie de 11,5 secunde pentru a ajunge de la 0 la 100 km/h. puterea era transmisă către puntea spate prin intermediul unei cutii manuale cu patru rapoarte. Americanii, în schimb, preferau transmisia automată opțională cu trei trepte.
Interiorul reprezenta o continuare a siluetei îndrăznețe, pentru că modelul GT venea cu scaune tip bucket, volan cu trei spițe și instrumente rotunde. Dotări ca centurile de siguranță cu prindere în trei puncte, protecție integrală la impact lateral și răsturnare îl făceau pe GT nu numai atractiv, ci și sigur.
În 1969 a venit pe lume Aero GT, modelul decapotabil cu geamuri spate și acoperiș cu acționare electrică. Acesta a rămas însă, doar în faza de prototip.
GT-ul a pășit și în lumea rezervată supercarurilor, motorsportul. Conrero GT s-a bucurat de succes la începutul anilor ’70. În 1971, Dr. Georg von Opel, nepotul fondatorului companiei, a transformat GT-ul într-o mașină electrică și a reușit să atingă o viteză maximă de 189 km/h. În iunie 1972, un GT diesel a doborât două recorduri mondiale și 18 recorduri internaționale pe circuitul de testare de la Dudenhofen, atingând viteza de 197 km/h, ceva senzațional pentru vehiculele cu propulsive diesel ale vremii.
