Pe timpul rulajului cu automobilul pot să se manifeste uneori vibraţii, şocuri sau devieri de la traiectorie care ne arată faptul că au apărut dereglări sau uzuri ale unor subansambluri sau piese. În aceste cazuri este bine să cerem sfatul specialiştilor pentru înlăturarea lor.
Un automobil în stare bună de funcţionare are un comportament corespunzător în rulaj, o ţinută de drum corectă, fără devieri, şocuri sau vibraţii. Odată cu creşterea numărului de kilometri rulaţi se instalează primele anomalii sub forma unor oscilaţii, care se manifestă mai ales la viteze crescute şi se sesizează mai ales prin coloana volanului. Alte anomalii se pot manifesta prin apariţia unor şocuri sau chiar devieri ale maşinii de la direcţia de mers. Să analizăm pe rând ce înseamnă fiecare dintre acestea.
Vibraţiile
Vibraţiile puternice ce se resimt în volan la viteze ridicate de rulaj se datorează neechilibrării dinamice a anvelopelor pe jante (au căzut contragreutăţile de echilibrare fixate pe marginea jantelor) sau uzurii unor repere din mecanismul de direcţie. Este necesară refacerea echilibrării roţilor la maşinile de echilibrat din service şi depistarea pieselor uzate (bucşi sau garnituri) pentru a fi înlocuite.
Devierea maşinii de la traiectorie
Lăsată cu volanul liber câteva secunde, în deplasare pe o traiectorie dreaptă, maşina nu-şi păstrează direcţia de mers şi se deplasează lateral, la stânga sau la dreapta. Acest fapt se poate datora mai multor cauze printre care amintim dereglarea unghiului de convergenţă a roţilor sau dezumflarea parţială a unei anvelope.
Şocuri
Printre cauzele care produc în rulaj anomalii de tipul devierii maşinii de la traiectorie sau apariţia unor şocuri se mai poate enumera şi rulajul cu anvelopele umflate incorect.
Rularea cu anvelopele umflate peste valoarea nominală a presiunii generează şocuri mecanice suplimentare produse de neregularităţile drumului care nu pot fi absorbite complet de sistemele de amortizare. Aceste şocuri incomodează pe automobilişti, dar produc şi o uzură prematură a anvelopelor respective, mai ales după frânări repetate, deoarece suprafaţa de contact cu solul a acestora se diminuează micşorând astfel aderenţa şi capacitatea de frânare.
Şi rularea cu una din anvelope dezumflată parţial produce abaterea direcţiei de deplasare a maşinii spre anvelopa respectivă, în stânga sau în dreapta, dar în acelaşi timp produce şi uzura suplimentară a acesteia, deoarece suprafaţa de contact cu solul creşte ajungând să se uzeze şi marginea flancurilor.
Dacă, după completarea presiunii, anvelopa respectivă se dezumflă din nou în scurtă vreme, trebuie mers la atelierul de vulcanizare unde va fi demontată de pe jantă, se va stabili cauza pierderii de presiune şi va fi etanşată corespunzător înainte de montare şi refolosire.
Concluzii
-Orice anomalie în rulaj trebuie semnalată unui specialist care, după o examinare atentă a maşinii va stabili dacă sunt necesare reglaje sau o intervenţie la piesele şi subansamblurile direcţiei sau numai asupra roţilor (echilibrare, modificarea presiunii);
-Înaintea oricărei intervenţii asupra roţilor, specialiştii vor analiza starea jantelor şi a anvelopelor la exterior şi la interior stabilind gradul de uzură al acestora. O anvelopă care este degradată, care prezintă tăieturi sau alte defecte ale suprafeţei de rulare sau ale flancurilor, creşte posibilitatea apariţiei pericolului de explozie şi va trebui înlocuită;
-Înaintea plecării în rulaje mai lungi, este necesară verificarea presiunii în anvelope şi completarea ei în caz de necesitate la valoarea nominală stabilită în cartea tehnică;
-Nu este recomandat să umflaţi anvelopele peste valoarea nominală a presiunii. Se permite creşterea presiunii peste valoarea nominală cu maxim 0,2 bari doar în cazul când veţi circula cu maşina încărcată la maxim pe porţiuni de şosele modernizate sau pe autostradă;
-Nu circulaţi nici cu anvelopele umflate sub valoarea nominală. O scădere a presiunii cu 0,1 sau 0,2 bari se admite doar pe timpul deplasării pe suprafeţe alunecoase sau acoperite de nisip sau zăpadă în scopul creşterii aderenţei. După ieşirea de pe suprafeţele alunecoase, pentru deplasarea pe drum uscat, este bine să completaţi presiunea la valorile nominale;
-Echilibrarea roţilor după înlocuirea anvelopelor, reglajul anual asupra convergenţei roţilor şi un control săptămânal asupra presiunii în pneuri vă vor feri de toate anomaliile menţionate mai sus.